Privesc lichidul rosiatic din paharul din fata mea. Acesta parand singurul lucru interesant. Cei de la masa erau prinsi intr-o discutie aprinsa pe o tema prosteasca, as crede eu. La un moment dat imi aud numele rostit de catre domnul Black.
-Si, domnisoara Elisabeth, cum ti se pare orasul? spune el realizand cat de plictisita eram de subiectul precedent.
-Este interesant, as vrea sa am mai mult timp pentru a analiza arhitectura, spun privindu-mi paharul din fata.
-Din cate am inteles aveti o pasiune pentru design vestimentar? spune acesta incercand parca sa descopere ceea ce gandesc.
Zambesc si stiu deja ca acest domn stie multe lucruri despre mine. Aceste afirmatii imi starnesc din ce in ce mai mult curiozitatea.
-Da, spun zambind. Sa spunem ca am o pasiune pentru arta in general, spun si-l privesc pe Johnson. Unii copii se dezvolta diferit, depinde in ce mediu au crescut si cu ce sentimente au fost tratati. De exemplu un adolescent depresiv este atras de arta, iar in viitor va deveni o persoana ce va duce arta la un alt nivel, astfel dezvoltand-o, spun privindu-l pe Johnson, apoi continui zambind.
Da, am fost depresiva, afirm aratandu-le celor de la masa incheietura mainii stangi unde cu greu se mai puteau distinge taieturile ce domneau acum cativa ani pe aceasta.
Nu stiau cum sa reactioneze, ceea ce le spusesem parea rusinos sau jenant dupa parerea lor. Imi voi pune planul in aplicare, trebuie sa-l fac pe Johnson sa se simta jenat ceea ce tocmai facusem.
-O nu va faceti griji acum sunt normala, multumita bonei care a stat cu mine la psiholog, spun aratandu-mi dinti drepti si albi, pentru care a trebuit sa port aparat dentar cam 2 ani. Johnson nu stia ce sa zica, iar privirile destul de acuzatoare ale domnului Black nu intarziau sa apara, dar apoi si-a reamintit ca nu sunt aici pentru a da lectii de crestere a adolescentilor.
Au urmat 10 minute de liniste timp in care fiecare isi manca ceea ce comandase. Imi plimbam furculita absenta prin mancare, mici farame de amintiri isi faceau loc printre gandurile mele. Amintiri cu mine in camera si cu lama aceea ascutita, cu gandul de a scapa de aceea lume, cu gandul de a simti o altfel de durere, cu gandul de a simti cum viata mi se scurge printre degete.
Un zgomot, ma scoate din starea in care ma aflam si privesc in jur pentru a vedea un chelner care incearca sa adune cioburile lasate de paharele pe care tocmai le sparsese.
-Cu ce ganduri in New York, domnule Johnson?spun atintindu-l cu privirea.
-Eu si cu Linda vrem sa ne stabilim aici si sa devenim asociati cu firma domnului Black, spune privindu-l pe tatal lui Stacy cu subînteles. Ai primit invitatia pentru nunta? spune de aceasta data privindu-ma dur incercand sa ma sperie.
-Cand trebuia sa o primesc?spun curioasa. Atunci cand ti-ai trimis o matahala cu un plic negru in mana, incercand sa ma sperii cu ceea ce scria in interiorulacestuia, sau in alta zi? spun cu un zambet victorios.
Acest schimb de replici parea ca ii surprinde pe toti cei prezenti. Nu ma simteam jenata de tocmai ce spusesem, nu aveam de ce, nu eu eram cea care avea de semnat un contract, sau cea care isi amenintase copilul sau cea care se casatoreste fara voia copilului sau.
Urmara alte minute de liniste pana cand Stacy imi adresase o intrebare.
-Ce ai studiat?Adica ai facut design sau altceva?se corecteaza ea, denotand nesiguranta in propriile intrebari.
-Managementul, la una dintre cele mai bune facultati din America, spun atintindu-l cu privirea pe Johnson. Domnul Johnson avrut sa duc traditia mai departe, desi tot el a distrus aceasta traditie, spun privindu-l subtil.
Se simtea cu mare usurinta tensiunea de la masa, dar nimeni nu indraznea sa mai zica nimic, desi nu il cunosteam de mult pe domnul Black.
Max avea atintita privirea in pamant, parca rusinat de ceva, ceva ce parea sa-l afecteze foarte mult.
Imi simt telefonul cum vibreaza si il iau in graba, scuzandu-ma si ridicandu-ma de la masa iesind afara pentru a vorbi. Pe ecranul acestuia se afla un numar necunoscut, raspund pentru ca o voce panicata sa ma intrebe daca eu sunt cea care detin atelierul.
-Da, eu sunt. spun din ce in ce mai ingrijorata.
-Sunt cea care detine cafeneaua de langa atelierul dumneavoastra, acesta este in flacari.spune sirenele autoritatilor auzindu-se pe fundal.
-Vin imediat, spun speriata.
Intru in restaurant cu pasi grabiti si ma scuz in fata celor de al masa, luandu-mi geanta in graba fara a le spune de ce plec.
Max se ridica incercand sa ma prinda din urma, astfel eu putand observ privirile urate pe care i le aruncau Johnson si domnul Black.
El continua sa mearga in urma mea si deschide portiera de langa sofer, atunci cand deschid masina, eu ocupand scaunul soferului.
Ii arunc o privire intrebatoare, dar el spune un simplu "grabeste-te, pana nu e prea tarziu".
Vorbele lui faceau ecou in capul meu, de unde stia, atatea intrebari si afirmati care ma faceau mai confuza din secunda in secunda.
***
Traficul din oras ma innebunea, imi las capul pe volan si las o lacrima sa mi alunece pe obraz. Numai mie mi se poate intampla asa ceva... Sunt cea mai ghinionista persoana de pe acest pamant. Totul parea sa mearga bine, partial, creasem un atelier, aveam acolo rochii la care muncisem ore intregi. Totul era distrus doar in cateva minute.
Ajung pe strada pe care se afla atelierul si fug repede din masina pentru a vedea cum munca mea era distrusa incet, dar sigur de focul naucitor, pompierii incercau sa stinga focul.
De ce totul este distrus de foc? De ce toate lucrurile importante pentru mine sfarsesc arse? Mama mea a murit intr-un incendiu. Focul mi-a asus doar suferinta.
Fara sa-mi dau seama plangeam in hohote.Munca mea era distrusa, pe langa toate aceste lucruri, ultimii mei bani erau in acest magazin. Eram falita, dar nu-mi pasa de acest lucru, mai mult imi pasa de munca pe care o depusesem pentru crearea acelor haine.
Ma prabusesc pe bordura privind cum totul este distrus.Simt pe cineva cum imi atinge bratul deszolit.Un fior ma face sa ma intorc spre aceasta persoana.Ma izbesc niste ochi negrii ce erau cu greu distinsi prin luminile din apropiere, ce ma priveau compatimitor.
-Imi pare rau pentru ceea ce ti s-a intaplat. Eu sunt cel care detine restaurantul din capatul strazii, spune privindu-ma patrunztor si intinzandu-mi un servetel pe care il iau incercand sa imi opresc suspinele.
-Se mai intampla, spun fara viata inspirand doar neincredere in ceea ce spun.
-Cred ca ar trebui sa-ti spun ca am vazut silueta unui barbat iesind din atelierul tau cu putin inainte sa izbugneasca focul.spune muscandu-si buza.
In acel moment gandul imi zboara la Johnson. El chiar vrea sa distruga tot ce am? Isi uraste propria fiica? Omul acesta are probleme destul de grave.
Ma duc spre Max care statea langa pompierul sef intreband despre situatia atelierului.
Il trag cu mine spre un loc mai izolat.
-De unde ai stiut?spun lasand cateva lacrimi sa-mi alunece pe obraz.
-Eu...nu stiu, spune blocandu-se in propriile cuvinte, in timp ce isi atinti privirea in pamant.
-El ti-a spus, nu?spun pe cale de a izbugni. Ai complotat cu el, nu-i asa? Stiu de ce vrea el sa-mi distruga viata, dar tu? Tu ce motiv ai avut? spun cu lacrimi in ochi, impingandu-l pentru a-mi da un raspuns.
-Elisabeth, nu intelegi...eu nu am stiut. spune plecandu-si capul.
-Ce nu ai stiut? intreb dand cu pumnii in el, desi stiu ca nu-l doare continui de parca aceasta actiune ma va ajuta cu ceva.
-Nu am stiut ce a facut tatal tau pana acum.sopteste privindu-si pantofii. Nu am stiut ca te-a facut sa suferi, atat de mult.spune de data asta cu mai mult curaj.
-Adica daca sufeream mai putin din cauza lui acum te bucurai, ca munca mea a fost arsa la fel ca tot ceea ce am tinut vreodata.spun privindu-l direct in ochi. Bucura-te! exclam cu un glas ironic. Ai reusit tot ceea ce ai incercat sa faci, desi nu stiu ce ai vrut sa faci! exclam aruncandu-i cea mai recd privire pe care o puteam avea. Felicita-l pe Johnson, m-a distrus. spun lasand cateva suspine sa-mi paraseasca gura.
Max incearca sa ma ia in brate dar il impicand cu toata dorta de care puteam da dovada.
-Nu ma atinge!suspin privindu-l. Du-te in fundul iadului alaturi de Johnson, spun printre dinti.
La un moment dat focul este stins, acest lucru intamplandu-se dupa jumatate de ora, in care singurul lucru pe care l-am lutut face a fost sa privesc neputincioasa.
Ma oprisem din plans, nu avea sens sa mai plang.Ma uit la ramasitele a ceea ce credeam ca ma va face fericita ca fac lucrul pe care mi-l doresc. L-am gonit pe Max imediat dupa ce am incheiat, acea discutie cu el, spunandu-i sa-l anunte pe Johnson ca a castigat.
Hey, guys!
Ce faceti?
Cum vi se pare noul captol?
Vreau pareri, iar daca v-a placut nu uitati sa votati.
Doamne ma simt ca la finalul unui vlog, doar ca eu nu va spun sa dati un share.
So kisses from Frappe
CITEȘTI
Chess Pieces
Romance"Antrenati in spectacolul vietii, fiecare cu rolul lui, asteptand ca soarta sa ne transforme in personajul principal pentru a avea parte de satisfactia castigului.Aceasta iti ofera dreptul la razbunare, un razboi rece pe care il duci impotriva celor...
