Chess Pieces

Capitolul 11

      Maximilian POV.
   Urc grabit in primul taxi pe care il gasesc, lasand la o parte politetea si spunandu-i soferului doar adresa complexului.
     De ce m-am lasat convins de tata sa-l ajut? O, stai m-a amenintat ca ma dezmosteneste.
     Imi infing mana in par, usor bulversat de toate evenimentele petrecute in aceasta seara. I-am provocat atata suferinta unei persoane care nu merita nici macar un sfert din ceea ce i-am facut.
    De ce am fost atat de prost? De ce ma invinuiesc acum? Nici macar eu nu stiu, doar ca fata asta m-a dat peste cap, la propriu, urmarind-o am descoperit multe lucruri pe care le avem in comun, obiceiuri de mult uitate.
    -Am ajuns! spune soferul privindu-ma asteptand sa-i dau cei 10 dolari pe care tocmai ii scoteam din portofel.
   
   
     Deschid usa, lasandu-ma prada intunericului din apartament, descaltandu-ma rapid de pantofii negrii eleganti.
     Aprind prima lumina din holul lung si ma indrept spre living unde se afla barul. Imi desfac cravata aruncand-o pe canapeaua neagra din piele si imi iau din bar o sticla de whisky  pe jumatate goala.
     Ma trantesc pe canapea si iau o inghititura zdravana din lichidul ce de obicei imi promite sa ma scape de realitate pentru urmatoarele cateva ore. Simt cum arsura imi acapareaza gatul si ma face sa mai iau o inghititura.  
     Uitasem gustul specific al alcoolului, ultima data cand bausem fiind acum sapte luni cand ma despartisem de Allison. La dracu, de ce trebuie sa ma gandesc la ea?!
     Mai dau o inghititura pe gat si incerc sa-mi golesc mintea.
   
    Sentimentul de vinovatie pentru ce i se intampla lui Elisabeth, nu-mi da pace. Iau ultima inghititura din lichidul magic si incerc sa ma ridic. Un gand nebun ma face sa ma indrept catre usa si sa ma indrept spre apartamentul de deasupra mea.
     Ma uit la ceasul de pe mana mea si realizez ca au trecut doar doua ore de cand fusesem alungat de ea.
     Ceea ce m-a pus tata sa fac m-a apropiat destul de mult de ea. Fara sa astept prea mult apas pe soneria de la usa ei.
     Un chip palid si cu ochii umflati imi deschide usa. Acei ochii negri erau acum rosii de la atat plans. Acum i-am putut analiza mai bine trasaturile. Era o fata frumosa, nu stiu cum nu realizasem acest lucru pana acum.
      Ma privea nedumerita, nestiind ce cautam acolo la ora 11:30 p.m.  mai ales dupa tot ceea ce se intamplase. Vinovatia devenise din ce in ce mai apasatoare. Ii distrusesem toata munca, ii distrusesem tot.
      -Ai venit sa te bucuri?intreaba ea cu un ton stins. Poftim!exclama putin mai tare decat isi propuse. Vrei si o poza pe care sa i-o dai lui Johnson sa o inrameze si sa o pastreze ca pe un trofeu?intreaba ea lasand o lacrima sa i se prelinga pe obraz.
    Voia sa mai spuna ceva dar o opresc.
      -Elisabeth, spun cu un glas stins, eu... nu am vrut. Nu am stiut ce fac, nici macar aburii alcoolului nu m-au facut sa cred scuza patetica pe care tocmai i-o spusesem. Am fost santajat de tata, spun convingator. M-a amenintat ca daca nu fac asta ma dezmosteneste, spun incercand sa fiu sincer.
     -Inceteaza cu toate inventiile astea, spune incercand sa inchida usa.
    Pun piciorul in pragul acesteia si continui.
     -Nu am vrut sa-ti provoc atat rau. Nu stiam ca ai suferit atat de mult, eu am auzit povestea ta dintr-o alta perspectiva, te-am crezut altfel. Imaginea ta mi-a fost creata cu totul diferit de realitate. Privirea ei parea rece si trista, asculta cu neincredere tot ce-i spuneam. Asculta, am ales sa fac tot ce am facut pentru a-l face pe tatal meu sa ma ierte pentru toate articolele si stirile ce ma numeau "un baiat rasfatat care se crede mai presus de oricine". Aceasta situatie am considerat-o o oportunitate pentru a fi iertat.
     Ea privea in gol, alcoolul a fost singurul care m-a facut sa-i pot spune toate aceste lucruri. Stiam ca nu ma crede, o simteam. Pun o mana pe umarul ei, dar o indeparteaza imediat parca trezita la realitate. Aplauda razand ironic.
      -Aproape ca ti-am crezut aceasta aberatie de poveste, spune continuand sa aplaude. Gesturile ei ma fac sa ma incrunt confuz de schimbarea ei de stare atat de rapida. Domunle Black, daca ti-ai terminat mica sceneta, te-as ruga, sa te duci sa arzi in fundul iadului.
      Privirea ei era rece si imi trimitea fiori pe sira spinarii. Ma atinse pe umar si ii vedeam buzele cum formau cuvinte pe care cu greu le distingeam:
      -Nu uita sa-l iei si pe Johnson cu tine sa-ti tina de urat in fundul iadului. Si din fericire o mare parte din rochii erau tinute in camera din spatele atelierului pe care focul a crutat-o in proportie de 95%, spune cu un glas putin mai voios.
        -Imi cer scuze pentru ceea ce am facut, spun privindu-mi vinovat papucii negrii. Imi accepti scuzele?intreb vazand ca raspunsul ei intarzie sa apara.
        -Si daca nu ti le accept?Ce o sa faci?spune privindu-ma direct in ochii. O sa-mi arzi apartamentul?spune facandu-ma sa-mi indrept din nou privirea spre pamant. Daca pana acum puteam spune ca te urasc, ei bine ai schimbat acest lucru pentru ca acum te detest la fel de mult ca pe Johnson. spune inchizandu-mi usa in nas.
      Ma simteam distrus. M-au afectat destul de mult cuvintele ei, astfel sentimentul de vinovatie devorandu-ma incet.
      Daca atat de obositoare vor fi urmatoarele noaste conversatii, voi ajunge sa ma inchid in casa doar pentru a nu o mai intalnii.
     Nu stiu ce ma asteptam sa rezolv cu aceasta conversatie, dar stiu sigur ca mai rau am facut, acum ma detesta la fel de mult ca pe tatal ei.
 
     Intru in aprtammentul meu si imi fac drum direct spre bar si mai iau o sticla de whisky. Simt nevoia ca bautura sa-mi arda gatul si sa-mi inlature vinovatia si gandurile ce deveneau din ce in ce mai greu de stapanit. Ma detesta la fel de mult ca pe omul care i-a provocat depresii si multa suferinta.
     Cum am reusit sa decad atat de rau in fata unei persoane pe care o cunosc doar de o luna si ceva?