Mi-e frig. Tremur si nu mai respir. Fumul pe care l-am inhalat s-a oprit intr-un loc care imi ingreuneaza respiratia si ma face sa ma înec. Tusesc, iar in mod normal as arunca țigara si as blestema-o, însă privirea imi este țintuită de cea mai frumoasa pereche de ochi vazuta de mine. Argintii luminoși. Limpezi, speriati, curioși si mai apoi furiosi. Probabil credeau ca doar ei stiu de aceasta ascunzatoare si isi simt proprietatea incalcata. Intr-un final arunc țigara. Nu mai vreau calmitate. Vreau sa aflu daca furtuna pe care o zaresc in acei ochi este la fel de puternica si copleșitoare ca cea de care mă ascund acum, deoarece stiu ca este la fel de neașteptată. Insa doar la atat am accesul. Doar la ochi. Celelalte trasaturi nu se disting in acest întuneric profund, poate doar culoarea parului. Blond platinat, as putea spune ca are o culoare ireala. O persoană scundă si plăpândă. Firava. Probabil ii este frica, singura, in intuneric, cu un bărbat caruia nici macar fața nu i-o poate vedea. Din instinct vreau sa îi ofer protectie, asa ca ma apropii de ea, dornic sa ii simt parfumul probabil dulce, pur.
- Stai.
Ma opresc brusc, lovit violent in moalele capului de vocea gravă, răgușită si joasa a acelei fapturi. Ma asteptam la o voce subtire, de copila, insa sunt intrigat de vocea care mi se pare foarte atragatoare si senzuală. Fumator. Sigur este un fumator. Dar totusi ceva ma ademeneste spre ea asa ca încalc porunca si ma apropii periculos de mult. Exact cand mana mea i-ar atinge obrazul, se intoarce brusc spre lumina lunii. Miscarea ii împrăștie parfumul pretutindeni. Unul intens, in niciun caz floral, mai mult lemnos, combinat cu un miros de apa curată si fumul de țigară. Unul care ma linistete mult, mai mult decat orice cantitate de nicotină si de care as putea deveni dependent.
- Nu ai nevoie de nimic, asa ca, de ce te apropii?
De data aceasta nu mai sunt socat, poate doar luat prin surprindere. De unde stie ca nu am nevoie de nimic? Si de ce simt nevoia sa mai aud aceasta voce macar o data? Da. O singura odata mi-ar fi de ajuns ca sa realizez cat de mult o ador si cati fiori imi provoacă. Atentia ii este captata de ceva, de parca nu mie mi-ar vorbi, ci celui pe care il urmareste. Arunc o privire spre ochii ei, sa vad directia in care privesc, insa raman paralizat, ma incordez si din nou nu mai respir pentru cateva minute bune. Lumina lunii cade pe fata ei, luminand trasaturi angelice, alintand buze mici dar carnoase, gene lungi si dese, un nas mic, drept, o piele alba, imaculata si un piercing. In buza de jos. Argintiu. Este mica, slabuta si pare destul de inocenta, chiar si cu acel piercing, insa, chiar daca pana acum intuitia nu m-a dezamagit, acum sigur ar face-o. Pare a fi o razboinica, una imbracata in armura argintie, strălucitoare si totusi atat de inchisa, distantă si sobra. Ochii aceia care m-au fermecat din prima clipa se aseamana atat de mult cu perdeaua de argint care acum invaluie pamantul si ma las vrăjit de ploaia deasa, atat de asemanatoare cu ei, cu ochii.
Nu am nevoie de nimic? De unde stie ea!? As vrea sa spun ca ma simt profund jignit, ca sunt revoltat si indignat, dar nu este asa. Acum, dupa optsprezece ani de viață simt frica. Cineva, ma poate cunoaste, ma poate descoperi iar eu nu sunt pregatit pentru asta. Si cu toate ca probabil niciodata nu ne vom mai întâlni, imi dau seama ca fata ce poate citi in ploaie, poate citi si in sufletul meu.
- De unde stii? De ce spui ca nu am nevoie de nimic?
Fulgera. Un fulger scurt insa cu o intensitate luminoasa foarte puternică. Atat de puternica incat imi lumineaza din cap pana in picioare ingerul imbracat prea subțire pentru temperatura de afară. E frumoasa. Ireal de frumoasa si daca acum nu si-ar aprinde o țigară, împrăștiind intepatorul miros de fum care ii acopera parfumul in aer, as spune ca visez sau ca am ajuns in rai. Dar ma simt prea singur ca sa fi ajuns acolo. Voiam sa mai am putin parte de parfumul ei, ma liniștea. Inhaleaza o data, îndreptând cu cealalta mana pachetul spre mine. Refuz cu o miscare a capului. Pufneste, cred, cel mai drăgut sunet pe care l-ar putea scoate.
- Daca iti ofer o tigara nu inseamna ca ma contrazic. Tu nu ai nevoie de nimic. Nici macar de un refugiu de ploaie. Probabil daca nu ai avea un telefon scump in buzunar, ai alerga prin ploaie fara nicio grijă. Tu esti unul din aceia cu bani si fara griji.
Nu am nevoie de nimic? Atunci de ce ma simt incomplet? Singur, pustiu? Dar totodată, ingreunat de o povara mult prea grea? Poate ca nu am nevoie de ceva, ci de cineva. Ridic capul privind spre partea in care ea trebuia sa fie, dar nu mai este. O caut disperat si o vad la capatul holului exterior, sustinut de coloane inalte de marmura alba, pasind cu pas domol spre ieșire. Ploaia s-a oprit. Dar cerul este tot cenușiu. Abia acum o pot admira in toata splendoarea ei. Parul lung, aproape alb, ii atinge intr-o mangaiere blanda spatele, ajungând pana in dreptul zonei lombare si parcă as vrea sa imi înfășor mana in jurul ei, sa o adapostesc la pieptul meu, pentru ca ceva imi spunea ca ea are nevoie de acel refugiu de care eu ma pot lipsi.
Adio, straino!
Privesc spre curtea goala. Sa alerg fara nicio grija in ploaie? Este ca o provocare nerostita, insa o accept bucuros, dornic sa aflu daca faptura aceea ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu pe mine. Asa ca alerg, sar in toate părțile, tip, urlu, insa nu gasesc eliberarea. Pana la urma am nevoie de ploaie ca sa ma simt liber.
Am nevoie sa ma pierd in ea.
Am nevoie de ea.
***
CITEȘTI
Silent Storm
RomanceÎn timpul unei furtuni s-au cunoscut, insa aceasta nu i-a apropiat, sau cel putin asta credeau ei. Silver Rain, fata rebela, dezinvolta, independentă, si-a intercalat fara sa stie destinul cu cel al lui Gold Lightning, un baiat cu o prezenta la fel...
