Silent Storm

Capitolul 10

Încerc să închid ușa salonului în care este internată fără prea mult zgomot, cu toate că sunt conștient că nu se va trezi. După patru zile în care a stat internata în coma, fără risc ridicat de a nu se mai trezi, Silver este în fața mea, așezată pe un pat mare, alb, curat și cald, din spitalul privat al familiei Wildstorm.

Corpul micuț și foarte slăbit aproape că se pierde în așternuturile neșifonate. Părul blond platinat prin care adesea îmi trec mâna ca să mă liniștesc și pe care de 3 zile il perii fără acordul ei, fața atât de calmă, zâmbitoare, parfumul ei, care învinge chiar și mirosul înțepător al produselor de curățenie din spitale, fiecare sunet scos de aparatul care îi monitorizează constant pulsul și tensiunea, toate aceste aspecte ale vieții și corpului lui Silver mă liniștesc. Să știu că este aproape de mine și cel mai important, în siguranță, i-a oferit vieții mele un nou țel. Vreau să o protejez pe Silver de orice rău nesemnificativ, vreau să îi fiu alături când râde și să râdă datorită mie, vreau să plângă pe umărul meu, sau poate, dacă nu cer prea mult, în bratele mele, la pieptul meu.

Oftez, iar un chicot nervos și resemnat pune stăpânire pe mine. Întind mâna spre corpul ei, alintandu-i capul frumos și rostesc cuvintele, cu toate că știu că nu îmi va răspunde:

- Dar tu nu te-ai apropia niciodată de mine prea mult, nu m-ai lăsa să te compătimesc sau să te protejez. Nu ti-ai îngădui nici chiar tie și propriului tău corp să facă asta, nu-i așa, norișor?

Îmi simt ochii umezindu-se, astfel ca apropii rapid capul de așternut, aproape de șoldul ei. Îi inspir parfumul pentru a mia oară în ultimele zile și tot nu mă satur de el.

Mă simt ca un câine. De zile întregi, adulmec mâna fetei care mi-a devenit stăpână...

Si nu mă mai satur de parfumul subtil, dar totodată, puternic!

Înainte de a elibera un scâncet, gest care ar putea fi considerat amuzant, poate chiar ridicol, de către alți băieți - părere pe care n-aș da nici doi bani - ușa salonului se deschide, iar pe ea intră mama. Prima persoană importantă din viața mea, o femeie puternică, inteligenta, amuzantă, fermecătoare, cu care eu nu semăn deloc fizic. Îmi zâmbește tandru și compătimitor, iar eu îmi șterg lacrimile fără nicio reținere. Își trece mâna prin părul meu, gest pe care îl face de când eram bebeluș.

- Hei, scumpule.

Mă ridic de pe fotoliul pe care încerc de câteva zile să adorm, dar nu reușesc și o îmbrățișez pe femeia care mi-a dat viață și care m-a format ca om. Sunt puțin mai înalt decât ea, dar în brațele ei, tot eu sunt cel protejat.

- Bună, mamă.

Îmi mângâie obrazul și mă privește în ochi cu smaraldele ei frumoase, blânde si atotștiutoare.
O privește pe Silver analitic, ca o mamă curioasă să vadă cine este fata care l-a cucerit pe unicul fiu.

- Este foarte frumoasă, Gold. Și pare puternică.

Zâmbesc amar pentru scurt timp, amintindu-mi de puterea pe care o are blonda mea.

- Îmi face viața un calvar, rostesc drăgăstos.

Mama izbucnește în râs, departandu-se de mine si apropiindu-se fereastră. Părul blond murdar, un nisipiu plăcut, diferit de al meu, strălucește divin, incadrandu-i chipul frumos.

- Dar tu ei?

- Eu - fac o scurtă pauză gandindu-ma atent la fiecare întâlnire a noastră - o implic in tot ce sunt implicat, dar presupun ca si ăsta e un chin.

- Să înțeleg că ea nu este ca celelalte, constată mama amuzată. Cum crezi ca va reacționa când se va trezi - face si ea o pauza, cautandu-mi privirea și linistindu-ma - pentru ca o va face si te va găsi aici, dormind ca un tânăr îndrăgostit iremediabil, cu capul în mâna ei?