Silent Storm

Capitolul 4

-  Ma evita, aproape tip cand intru in incapere stiind ca voi fi singur ca sa imi pot varsa agitatia si nelinistea vorbind. Vorbind singur, evident. De cand am cunoscut-o, vorbesc doar singur si vorbesc doar prostii.

Timp de doua saptamani afurisite, m-a evitat complet, probabil ascunzandu-se, ori chiar chiulind, dar mie nu imi pasa. Doream sa o am in fata mea, sa o cert pentru ca pur si simplu fuge ca o lasa de responsabilitati, sa ii accord pedeapsa mult meriata si dorita, dorita de mine.

Insa in camera dau de Dove care priveste ingandurat inspre un colt al incaperii. Isi abate spre mine doar doua secunde privirea, apoi revine la ce facea inainte. Decid sa ma alatur lui, pe unul din scaunele de langa el, poate astfel si mie imi va fi atentia captata de la altceva decat Silver.

-  Te gandesti din nou la ea?

Intrebarea lui Dove, spusa atat de absent ma determina sa imi intorc privirea spre el doar pentru a-l gasi ingandurat. Privea cu mult prea mult interes peretele alb al incaperii consiliului.

Insa privirea lui pur si simplu stralucea, el stralucea, cu toata fiinta. Pentru prima data de cand l-am cunoscut am realizat ca abia acum ii descopar latura umana, latura indragostita, pentru ca este indragostit pana peste cap de Sharon. Pana in present, toata persoana lui era invaluita intr-o aura periculoasa, superioara tuturor. Vorbea doar cand dorea el, cu cine dorea si nu era un eveniment prea important cand intra intr-o altercatie cu cineva de la noi din scoala sau din scolile vecine.

Ii raspund cu un murmur present, fata de al sau si foarte nervos. Cum poate Silver sa imi faca asta?!

- Stai, spune el, recaptandu-mi atentia, am pus o intrebare gresita. Te ingrijorezi din nou pentru ea?

Aceasta intrebare insa creeaza o reactie in mine foarte ciudata. O reactie stranie, pe care nu am trait-o niciodata. Doar dupa ce mai analizez putin intrebarea, gravitatea raspunsului pe care evit cu desavarsire sa il dau, apasa pe mine cu toata forta de care ar putea dispune un adevar desavarsit.

Eu nu sunt furios, sau cel putin imi maschez ingrijorarile pentru ea, prin furie. Vreau sa stiu daca este bine, sa stiu daca nu cumva s-a mai luptat cu alte personae. Vreau sa am grija de ranile ei si vreau sa o cunosc mai bine. La naiba! Vreau sa stiu totul despre ea, asta pentru ca nici acum, dupa atatea zile de cand am cunoscut-o, nu ma mai satur sa ma gandesc la ea. Atat de diferita de toate, atat de originala, de unica, de frumoasa.

De iubita...

Incerc sa gasesc un alt subiect de discutie, pentru ca daca mai intarzii raspunsul, ii voi da de inteles lui Dove ca are dreptate, iar el, in fata mea, niciodata nu a avut dreptate. Ei bine, nu pana acum... 

- Cum e Sharon, s-a acomodat?

Ma priveste cu coada ochiului si pot vedea cum un ranjet superior isi face loc pe fata lui.

- Numai tu stii ce naiba se intampla in tine, dar cand va iesi furtuna de acolo, sa stii ca voi fi langa, sa iti infrunt personalitatea.

Grija lui ma impresioneaza, dar nu las asta sa se vada. Intr-un fel, nu stiu de ce, cuvantul furtuna imi ramane in minte ca un ecou infiorator, indepartat.

- Dar iti multumesc totusi pentru grija, Sharon e bine, am avut grija de Steven cand a incercat sa ii faca avansuri. Se acomodeaza, este pazita bine de baietii mei si cred ca isi face prieteni, sau macar sper.

Oftez, deoarece stiu ce fel de prieteni poti sa iti faci aici, mai ales cand esti apropiata de Dove. Doar facaturi care vor incerca cu desavarsire sa profite.

- Va fi bine, Gold. Este puternica si chiar daca va fi afectata catusi de putin, voi avea grija de ea. Se va putea sprijini de mine, pentru ca o voi prinde mereu.