Silent Storm

Capitolul 13

Mirosul divin al supei mamei îmi încălzea mina încordată pe care o aveam, gândindu-mă la tot felul de planuri legate de Silver. Ușor aburindă, însoțită de zâmbetul iubitor al femeii care mi-a dat viață și o atingere drăgăstoasă pe față, supa primită îmi aduce aminte de copilăria mea fericită. Lipsa tatălui nu a fost simțită decât uneori, însă tatăl Victoriei a fost o prezență masculina importantă în anii mei de formare. M-a educat și modelat astfel încât să nu fiu un adolescent problemă pentru mama, prietenă bună cu el.

Într-un timp, aveam impresia că cei doi se vor căsători, că eu și Vic vom fi frați și în acte, nu doar frați prin alianță în viața de zi cu zi, însă mama și Brux treceau și poate că încă mai trec prin propriile lor lupte cu sentimentele, Brux, luptându-se cu fantoma soției mult iubite, venerate, decedată într-un accident de mașină și mama, luptându-se cu sentimentele pentru tata, pe care deși nu le recunoaște sau neagă, încă le mai are.

- Mamă, încă îl mai iubești?

Întrebarea mea nu o face să se încordeze, ci din contră, zâmbește larg, de parcă se aștepta la ea, însă Dove are ochii ca niște girofare și este aproape vizibil modul în care el încearcă să găsească scuze de la masă și să plece.

- Nu știu dacă mai este vorba de iubire, Gold. Poate doar o urmă de iubire care mai trăiește doar in amintirile mele, din perioada în care amândoi ne iubeam și eram fericiți.

Dove își schimbă poziția devenind brusc interesat, aplecându-se peste masa din marmură crem cu irizații aurii.

- Te-ai purta cu el la fel cum te comporți cu fiecare persoana, la fel cum te comporți cu Brux?

- Brux e un prieten bun, în ciuda comportamentului său dur, rece și distant, însă cu tatăl lui Gold a fost o cu totul altă poveste. Relația noastră nu a debutat cu o prietenie. A fost atracție fizică foarte puternică, ca mai apoi să ne preocupăm și de viața celuilalt. Cred că asta a fost greșeala care a dus la divorțul nostru, greșeala din parte mea, bineînțeles. Lumea din care făcea parte a fost greșeala lui, pentru că alegea deseori să fie în acea lumea, nu alături de copiii lui.

- Copiii lui, repetă Dove uimit. Gold nu este singurul copil?

Acest subiect este singurul care îi șterge mamei zâmbetul de pe buze, singurul care o întristează, dar acum, ceva pare să se fi schimbat.

- Când am divorțat, eram însărcinată cu Gold, dar aveam un fiu de cinci ani. În urma procesului, custodia lui a rămas la soțul meu, iar eu l-am păstrat pe Gold, deoarece nimeni nu știa de el. A aflat într-un târziu, când Gold avea patru sau cinci ani. Unul din oamenii care ne urmăresc de o viață întreagă l-a anunțat că am un copil. Aș fi vrut să mint, să îi spun ca nu este al lui...

- Dar eu sunt copia fidelă a tatei, în timp ce fratele meu este copia fidelă a mamei.

- Și nu te-ai întâlnit niciodată cu el?

Întrebarea adresată mie mă face să ma încrunt. Am sperat de multe ori să îl întâlnesc, am vrut să îl cunosc, am vrut să văd pe chipul mult iubit al mamei un zâmbet ca cel de azi, de împlinire absolută, dar fratele meu nu a apărut niciodată, nici măcar când a crescut suficient încât să îi poată ieși din cuvânt tatei. Astfel că am crescut cu o impresie proastă despre el, în care încă continui să cred.

Că este un nenorocit egoist.

Decid să îi răspund întrebării lui Dove cu o negare a capului.

- Dar tu ești foarte fericită azi, mamă.

Radiază de-a dreptul, iar acesta e unul din momentele în care îl înțeleg pe tata. Mama este o femeie superbă, inteligentă și foarte puternică, o felină feroce care m-a protejat încă de când m-am născut și nu i-a păsat de părerea celorlalte mame care o judecau greșit. Cred că a divorțat de ea pentru că pur și simplu ea era și încă este prea bună pentru o persoană ca el.