Silent Storm

Capitolul 6

Simțeam un impuls straniu de puternic de a-i stâlci fața perfectă. Nici un baiat nu ar trebuii să dețină asemenea trăsături, însă pe lângă înfățișare, el deține inteligență și putere. Este conștient de importanța sa în această instituție, dar nu pretinde drepturi, nu așteaptă să fie ridicat in slăvi.

Vrea doar să fie lăsat în pace, iar asta, pentru mine, toată această personalitate superioară, uneori îngâmfată, îmi înfățișează clar, o latură a lui pe care nu am mai cunoscut-o.

La dracu'! Nu-l cunosc absolut deloc!

Dar în această întrecere a noastră în a ne arăta reciproc adevărul, eu am un avantaj. A fost alegerea mea să îmi ascund adevăratul caracter mai ales de cei care m-ar putea răni, sub această masca de care sunt mult prea mândră.

Îl analizez în continuare, prind atentă scena ce imi este înfățișată. Încrederea de care dispune Gold mă uimește. Pare în largul său, cu toți acești ochi ce îl fixează și analizează cu băgare de seamă. Este obișnuit, dar totuși, nepăsător. S-ar comporta tot la fel și dacă ar fi ignorat de toți acești elevi care analizează mult prea superficial fațada. Chiar și armura strălucitoare a lui Gold are crăpături, aproape insesizabile, dar existente.

Omul, creatură materialistă, superficială și invidioasă, este atras doar de strălucirea care îl înconjoară pe Lightning, fiind neinteresați de ceea ce găzduiește aceasta armură impenetrabilă.

Din prima clipă în care i-am observat privirea cercetătoare asupra existenței mele, am simțit un sâmbure de admirație pentru el. A fost capabil să îmi primească remarca plină de dezgust față de societatea infectă din care provine. A fost capabil să privească ploaia pură și curată de început de septembrie, demonstrându-mi că știe să aprecieze lucruri minore, nesemnificative.

M-am bucurat, știind că această lume nu este pierdută, că mai sunt și oameni care apreciază simplitatea...

Care poate ar fi in stare să mă aprecieze și pe mine...

Dar am încercat și tot încerc să îl fac să privească și spre alte nulități ca mine, pentru că această atenție pe care el mi-o acordă mă exasperează. Pentru că ceva din planul meu, asta dacă eu chiar am plănuit ceva, a mers prost, iar toată atenția sa pentru mine, s-a redus doar la atracție fizică. Nu am nevoie de un prieten, nu am nevoie de un amic, nu am nevoie de nimic.
Însă acest univers mi-a demonstrat încă o dată că eu nu sunt persoana potrivită în a analiza oameni.

Cea mai a naibii de greșită persoană.

Oamenii sunt imprevizibili.
Oamenii sunt nesăbuiti.
Oamenii sunt amăgitori, dar și usor de amăgit.
Oamenii sunt proști.

Gold nu e nimic din toate astea. Gold este Gold. Un nou tipar pentru analiza mea amănunțită a acestei lumi în care eu trebuie să supraviețuiesc. Poate vor mai fi și alți Gold în lume, dar acest Gold este unul a naibii de special pentru mine. Poate pentru că este primul.

Știam că va face acea afurisită declarație. Știam că mă va implica pe mine în rahatul lui, că mă va așeza drept scut în fața sa, pentru a se lovi de mine toată invidia și gelozia altora. Știe că sunt imună, dar așa este și el, iar aici, am fost complet debusolată.

I-am văzut privirea sclipind a viclenie, postura schimbându-se, devenind mai mândră, mai impunătoare, i-am simțit prezența mai aproape, de parcă tensiunea spirituală - poate - ar fi crescut, s-ar fi transformat. Apoi, am fost uimită de gestul pe care l-a făcut matematicianul îndrăgostit, fata blondă. S-a retras, s-a ferit de ceva ce defapt nu există, dar privirea neschimbată a lui Gold mi-a demonstrat că nu a fost nici măcar atins de această reticență. M-a privit pe mine, iar privirea sa aurie mi-a transmis clar că asta se întâmplă des.

Am trecut iarăși printr-o stare de confuzie:

Ce a mai întâmpinat până acum?
Frica involuntară, din reflex, a oamenilor care presupun ca ii sunt apropiați?
Sau chiar persoane care își atribuie singure vreo nesemnificativă importanță pentru el? Bineînțeles, una falsă...

Nu am vrut să vadă că asta chiar mă preocupă, pentru că o face a naibii de mult, astfel că doar mi-ai întors întreaga postură spre ieșire. Oamenii se fereau de mine ca de o ploaie tumultoasă și neașteptată, iar pentru o secundă, am putut simți acea singurătate stupidă, acel sentiment că și eu sunt singură, fără niciun sprijin.

Dar eu nu eram singură, nu am fost singură niciodată în viață. De asta am o soră geamăna. Știam că este acolo, mereu, lângă mine, în spatele sau în fața mea, fiindu-mi alături, iubindu-mă, cunoscându-mă, iar asta a fost suficient până în acest moment. Cu o jumătate de pas, înainte să pășesc definitv pe ușile sălii de spectacole, am privit în urma mea, nu pentru a-mi vedea sora sau sprijinul ei.
Doar m-am întors, din instinct, iar Gold era acolo.
Mă privea, asigurându-se parcă că voi trece teafără de usile mari. Un fior a ceva ce nu am mai trăit până atunci mi-a străfulgerat întregul corp.

Nu eram un scut, eram un partener, asa m-a denumit el, dar eu nu pot fi partenerul cuiva care nici macar nu se cunoaște, care nu dorește să își lase garda jos și să își cunoască slăbiciunile. Nu pot fi doar eu partea puternică. Nu pot căra după mine greutatea a doua persoane slabe. Îmi ajunge a mea.

Cu aceste ultime cuvinte pe care, ironic, încerc să i le transmit telepatic, părăsesc sala mult prea aglomerată pentru gustul meu, fără a-i aștepta răspunsul...

... poate tot telepatic.

Îi părăsesc lumea pentru a-mi revedea lumea mea, în care eu sunt cavalerul în armură strălucitoare.

Singura diferență este că eu îmi cunosc caracterul cu toate slăbiciunile lui, imbecilule!