Silent Storm

Capitolul 12

Weekendul a trecut înfiorător de greu. Aveam impresia că pereții mă cuprind și mă înghit odată cu sentimentele mele, iar sentimentele mele nu erau prea bune. Regretam al naibii de mult momentul în care am conștientizat că m-am îndrăgostit de Silver. Am crescut cu o concepție tâmpită despre acest sentiment, mi-am impus singur să nu mă îndrăgostesc vreodată. Până să o întâlnesc pe Victoria reușisem să mă feresc de dragoste ca un om sănătos de o răceală cumplită.

Nu mi-a părut rău că m-am îndrăgostit de ea. Până să o întâlnesc pe Silver, credeam că mă bucuram că i-am purtat asemenea sentimente roșcatei doar pentru că este o persoană minunată, din toate punctele de vedere. Însă acum, când îmi privesc chipul în oglindă, pachetele goale de țigări din întreaga cameră, scrumierele pline de pe balconul camerei mele, toate cănile de cafea pe care le-am tot adus aici în ultimele zile și câteva sticle de tărie - nu multe, nu sunt un afurisit de alcoolic de la vârste fragede - ascunse în șifonier, îmi dau seama că mă bucur că am fost îndrăgostit de Vic pentru că ea nu mi-a frânt inima ca Silver.

Simțeam un sentiment de apartenență în preajma ei. Am simțit din prima clipă în care am văzut-o pe Silver că îmi aparține cumva, la fel cum și eu îi aparțineam ei, într-un mod de nedescris. Simțeam că face parte din mine, că eu aș fi cel mai potrivit pentru ea și știu că nu am simțit greșit.

În preajma Victoriei simțeam deseori un complex de inferioritate pentru că mereu învățam ceva de la ea și nu exista moment în care să nu mă simt nedemn de ea, dar eu mă bucuram oricum că eram îndrăgostit.

Analiza situației îmi este întreruptă de câteva bătăi scurte în ușa, urmate de capul mamei care se întrevede de după lemnul masiv. Ochii verzi cercetează camera perspicace, încruntându-se ușor când mă vede fumând, însă știu că s-a obișnuit cu ideea.

- Scumpule, ai mâncat ceva zilele astea?

Pășește în cameră ușor, aducând cu ea o briză de aer proaspăt, mirosind superb, a mama mea. Niciodată nu am putut înțelege de ce bărbatul care îmi este tată a cerut un divorț subit de o asemenea femeie, cu toate că am înțeles de ce ea a ales să plece, fără să i se împotrivească. Căldura și calmitatea mamei m-au ajutat întotdeauna. Aveam zile în care singurul lucru pe care îl doream era să mă refugiez în brațele ei primitoare, ca într-un adăpost de toate răutățile lumii.

Îmi reamintesc că nu i-am răspuns la întrebare, dar nici nu îmi dă ocazia să o fac.

- După lipsa de farfurii de aici, cred că răspunsul e nu.

Mă lasă să îmi termin țigara în liniște, după care îmi ia scrumiera de pe birou, iar cu o mișcare agilă, o aruncă pe fereastră. Încerc din răsputeri să nu râd, dar mă aflu într-o situație în care mi se cere imposibilul, mai ales în momentul în care aud din grădină, din apropierea balconului meu, exclamații colorate.

- Ce drăcie a fost asta? Mama mă-sii de scrumiera, Gold! Era să mă omori, frate!

Dau drumul unui râs puternic, din plămâni, eliberator, la finalul căruia ochii îmi sunt plini de lacrimi. Îmi presez abdomenul cu mâna, în speranța de a mai diminua durerea creată de contracțiile mușchilor.

Mamă mă privește șocată pentru un moment, urmând să mi se alăture în criza mea de râs. Dove ajunge într-un final în camera mea, când tot ce a mai rămas din hohote sunt doar obraji îmbujorați.

- Serios, frate. Venisem cu gânduri pașnice.

Față relaxată a mamei devine stânjenită, iar eu izbucnesc în același tip de râs care inițial îl sperie pe Dove. Apoi realizează cine este vinovatul pentru bombardament și îmi zâmbește draconic.