Urmărită de un demon

New School

"You held me down, but I got up
Get ready 'cause I've had enough
I see it all, I see it now

I got the eye of the tiger, a fighter, dancing through the fire
'Cause I am a champion and you're gonna hear me roar"

Anul următor mă mutasem la altă școală, întrucât terminasem școala primară. Eram în clasă cu încă 7 colegi cunoscuţi, printre care și vecinul meu, totodată cel mai dizgraţios și malefic băiat din clasă.
Aveam o doamnă diriginte amabilă și extrem de înţelegătoare. Eram printre preferaţii ei. Faptul acesta a atras atenţia colegului meu, care a început să-mi bage beţe-n roate încă din a doua săptămână de școală.
Porecla pe care mi-o dăduse era "Hapciu". Niciodată n-am înțeles de ce primisem acea poreclă, pentru că nu făcusem nimic să o merit.
Totul mergea bine, până într-o zi, când doamna diriginte s-a hotărât să mă mute în aceeași bancă cu el. Zis și făcut. Am încercat să stau liniștită în bancă, nu voiam să-mi pierd cumpătul și să fac ceva ce ar putea să-mi strice imaginea. Efortul depus a fost în zadar. Acesta a început să vorbească vulgar și mă jignise intenţionat.

  -Nu înţeleg de ce m-a mutat cu tine, spuse el în timp ce-și zbătea piciorul.

Era ticul lui nervos. Știam că atunci când făcea așa, urma să ne certăm.

  -Nici eu n-am vrut să mă mute cu tine, îi spusesem, întorcându-mi ochii peste cap.
  -Atunci de ce ai stat ca proasta și n-ai zis nimic? mă întrebă el.
  -Și ce voiai să fac? Știi că nu puteam comenta nimic. În plus, nu vreau să se supere pe mine, îi răspunsesem cu indiferenţă.
  -Ești o fraieră. Nu poţi să vorbești cu nimeni. Mai bine te închideai într-o peșteră. Îţi stătea excelent. Fraiera din peșteră. Ai auzit, Hapciu?
  -Mai spune-mi o dată așa și ajungi mop. O să spăl podeaua cu tine.

Era clar că mă enervasem. Deși îi spusesem să n-o mai facă, el continua, punându-i și pe ceilalți colegi să-mi pună porecle și să-mi vorbească urât.
Înainte să înceapă ora, mă așezasem în bancă, așteptându-l și pe el. De îndată ce s-a așezat, mi-am proptit picioarele de marginea scaunului lui și l-am împins jos. Colegul meu căzuse cu tot cu scaun, exact în mijlocul clasei. Am început să râd, dar m-am oprit, văzând ușa clasei deschizându-se și doamna director intrând pe ea.

  -Ce se întâmplă, copii? întrebă ea îngrijorată, când îl văzu pe colegul meu pe jos.
  -A...căzut, îi răspunsem eu ușor ezitant.
  -Ridică-te, băiete, îi spuse lui. Bine, copii, am venit să văd doar dacă e totul în regulă și v-aţi acomodat cu succes.

După aceste cuvinte, a făcut cale întoarsă și a ieșit pe ușă. Între timp, colegul meu se ridicase și începuse să mormăie niște înjurături. Am râs scurt, apoi mi-am aranjat cărţile, deoarece începuse ora, iar profesoara trebuia să vină.
Mă tot gândeam dacă a fost bine ce am făcut. Pe de-o parte, era, pentru că eu consideram că și-a luat răsplata și nu mă va mai deranja. Dar, pe de altă parte, mă simţeam prost că-i făcusem asta. Mai ales că venise și doamna director "în vizită". Știam că nu trebuia să reacţionez așa, dar fapta era deja consumată.
În definitiv, erau doar niște cuvinte. Dar, uneori, cuvintele rănesc. Încerci mereu să pari o persoană puternică și în același timp, insensibilă. Nu vrei să te mai rănească nimeni. Și deseori, oamenii se lasă păcăliţi de ambalaj, dar nu știu să privească și conţinutul.