Urmărită de un demon

We won't

"Don't waste your time convincing me
That maybe someday we'll get it right
Cause we never could, I wish that we would

But we won't, so just don't
We won't, so just don't"

"La dracu'!" îmi spun în gând. "Ce am făcut? Trebuia să mă comport normal. Cel puţin până pleacă." mârâi și-mi întorc ochii peste cap. Îmi scot telefonul și-mi pun căștile în urechi. Nu-mi păsa că pauza s-a terminat și urma să înceapă ora, chiar aveam nevoie de un moment de respiro. Un moment în care să fiu singură,împreună cu muzica ce-mi aducea alinare și siguranţă. "Oh, dulce refugiu. Portiţa mea de scăpare." zâmbesc în timp ce-mi mișc gentil capul pe ritm, închizând ochii și savurând fiecare cuvânt, vers, notă muzicală ce-mi mângâia neobișnuit de plăcut auzul.
La un moment dat, mă trezesc cu profesorul meu de geografie proptit în faţa băncii mele, privindu-mă cu o sprânceană arcuită în semn de confuzie și dispreţ. "Ugh, tu, iar..." mormăi în gând și-mi scot căștile din urechi.

-Hm? îmi ridicasem bărbia în semn de întrebare.
-Draga mea, nu știi că nu ai voie cu telefonul în școală? mă întrebase pe un ton cât se poate de serios.
-Uhm...știţi...eu...

"Ce fac?! Cum mă scap?" îmi mușcasem buza nervoasă.

-Dă-l aici, întinse mâna și aștepta ca eu să-i înmânez telefonul.
-Știţi...vă rog...nu se va mai întâmpla, îi spun eu, zâmbind inocent.

Stătuse câteva momente pe gânduri, apoi își retrăsese mâna și începuse să râdă.

-De data asta ai noroc, puștoaico, zâmbise ștrengar și-mi făcuse cu ochiul. Poţi să-l păstrezi, dar ai grijă, adăugă el.
-Vă mulțumesc, zâmbisem larg și pusesem telefonul împreună cu căștile în bancă.

"Uf, de data asta am scăpat." îmi mutasem privirea la tablă și începusem să ascult cu atenţie ceea ce explica domnul profesor.
În pauză, evident, nu aveam nici un chef să ies în curte. Eram deja scârbită de imaginea lui și a noii lui "achiziţii". Dar degeaba, nu mâncasem nimic în acea zi și tocmai atunci se găsise și stomacul să mă alarmeze privind faptul că îmi era foame. Mă ridic din bancă, cotrobăind prin buzunare. "Aici eraţi!" mormăisem. Mă pregăteam să ies pe ușă, când...dau peste el. "Super, ce mai vrea?" mă întrebasem în gând.

-Ascultă, îmi spuse. Îmi pare rău că am fost un nesimțit. Știu că nu agreezi astfel de comportament, dar... se oprise.
-Huh? îl întrebasem confuză.
-În fine, îmi cer scuze pentru comportamentul meu de adineauri, își dusese mâna la ceafă, în timp ce mă privea curios.
-Mm...da...trebuie să plec, mă scuzasem și ieșisem pe lângă el.

"Vorbește serios? Sigur nu l-a pus unul dintre prietenii lui să facă asta? Hm...e ciudat. Trebuie să aflu ce se întâmplă." îmi spusesem în timp ce mergeam spre magazin.
Ce nu observasem era că "achiziţia" ne urmărea de ceva timp, având în vedere comportamentul nostru, ce-i trezise suspiciuni încă de la prima noastră "confruntare". Așadar, decisese să-și lămurească semnele de întrebare printr-un singur mod, eu.

-Deranjez? mă fixase cu privirea.
-Nu, îi răspunsem scurt.
-Am nevoie de o lămurire, ești dispusă să mă ajuți?
-Depinde, strâmbasem din nas.
-Am văzut, se încruntase.
-Ce? ridic o sprânceană.
-Ce e între voi doi? își strânse degetele în pumn.
-Pf, nimic, îmi ridic ușor umerii.
-Mhm, te cred. De aia se uită doar la tine, în loc să mă privească pe mine, își întorsese ochii peste cap.
-Delirezi, îi răspunsem sec. Acum scuză-mă, trebuie să mănânc, mă îndepărtasem de ea.
-Ne mai vedem, strigase.

Mă îndreptasem direct spre clasă, iar imediat ce am ajuns, m-am așezat în bancă și am început să mănânc. "E geloasă?" pufnisem. "N-are de ce. Eu și el nu mai avem nimic de împărțit." zâmbisem și terminasem de mâncat. Eram confuză. Pe de-o parte, el voia să fie drăguţ cu mine, pe de altă parte, nu putea, atât din cauza trecutului, cât și din cauza noii lui "achiziţii". Încă aveam în minte privirea și reacţiile ei de îndată ce apucase să vorbească cu mine. Culoarea ochilor acesteia se transformase în totalitate. Din albastrul clar, senin, cu mici sclipiri intensificate doar de prezenţa lui în preajma ei, deveniseră întunecaţi, dispreţuitori și complet tulburi. De parcă o ceaţă deasă se așternuse în interiorul lor, nemaiputând să se risipească. Faţa-i ardea și eram foarte sigură că în interiorul ei clocotea dorinţa de a mă vedea cât mai departe de "proprietatea ei". Ceea ce nu știa era că nu mă mai afectau deloc acţiunile lui. Indiferent ce ar fi făcut, nu-mi mai schimba dispoziţia. Îmi închisesem atât de bine inima, încât nimeni nu se putea apropia de ea vreodată. Singurătatea a fost și va fi mereu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Uneori, doar ea era singura care îmi înţelegea problemele.

Hello, loneliness, my old friend
I thought I'd never see you again
But here you are, in front of me,
And you're the only delivery