Iubire dorită

Capitolul 5- "Acasa" partea a doua

*Perspectiva Juliei*

Nu il mai inteleg. Ma jur ca nu il mai inteleg. Cum pot sa stau departe de el daca el imi face una ca asta?

Ma simt ca o femeie de moravuri usoare, care nu stie decat sa umble după "fusta" bărbatilor, si care in stare sa își ofere viata pentru o noapte cu "făt frumos "

As fi o idioata daca nu as recunoaste ca imi place. Am așteptat de multa vreme clipa asta, si iata ca a venit, insa, nu cum m-am așteptat eu. M-a luat total pe nepregătite, si m-a surprins in acelasi timp.

As da orice sa stiu ce gândește in acest moment! Orice!

Chicotelile din jurul meu ma trezesc la realitate si ma scutur mintal de toate gândurile.

-Luke, idiotule, o omori! Exclama prietena mea, printre râsete. Da-i drumul, o aud din nou, putin mai serioasa.

Acesta slăbește strânsoarea si la  final imi saruta, iar, fruntea, la fel ca si unui copil.

-Scuza-mă, ti-am facut rau? Intreaba bărbatul ce s-a schimbat radical fata de acum zece minute.

Cum spuneam, e bipolar. Nu stii la ce sa te astepti de la el. Acum cateva minute avea o expresie gata de sfîșiat pe oricine, iar acum are cea mai blândă expresie pe care as fi vazut-o la cineva, vreodata. Imi e greu sa il inteleg, dar si sa tin pasul cu el.

Clatin din cap, si ii zâmbesc cald, in semn de multumire. Pentru ce, nu stiu.

-Eu.. Cred ca mi-e somn, ma găsiti sus, se fastaceste Hirra de pe un picior pe altul.

Imi e groaza de momentele de tăcere dintre noi. De cand a plecat Hirra, si nu de putin timp, stam in aceeasi pozitie si ne privim de parca nu ne-am cunoaste. Urăsc linistea asta apăsătoare dintre noi. De ce nu poate pur si simplu sa imi spuna ca vrea sa vadă cat de slaba sunt in fata lui, si ca mai devreme sau mai târziu o sa ma lase, precum pe o pereche de șosete uzate.

Detest sa recunosc asta, dar e adevarat. Asa ma simt. Stiu ca nu e bine ceea ce fac, dar, asa cum spunea si tata, inimii nu-i poti porunci.

-Julie, incepe acesta sa vorbească, si observ cât ii e de greu, pentru ca in frământă mâinile in a intr-alta si nu stie ce sa zică.

Probabil nu stie cum sa imi spuna, iar, ca sunt prea mica pentru el.

-Imi cer scuze pentru.. Spune, dar nu mai continua. Ma privește blând, si cald, de parca nu ar vrea sa ma spargă.

O sa ma spargă. Nu pe mine. Ci pe inima mea, ce bate ca o nebună, si pare ca vrea sa iasă din piept si sa o ia la goana, pana la el.

Il observ cum ezita sa ma privească după cateva clipe, mutandu-si privirea spre un alt punct. Pardoseala.

Stiu ca nu sunt al naibii de frumoasa. Ca in ultimul timp arat aproape ca un cadavru, ca nu am aceleasi forme extrem de generoase, deși sunt plasticate, la fel ca ale iubitei sale, ca nu ma dau cu tone de machiaj, pentru a-mi ascunde imperfecțiunile-care nu sunt putine-, dar, la dracu, merit atunci cand imi vorbește sa ma privească in ochi, nu?

-E in regula, spun si ridic o mână in aer, in semn de predare. Nu trebuie sa imi spui din nou ca ai iubita, stiu asta! Exclam, încercând sa ma apar, pentru ce, nu stiu.

Din instinct, imi duc mana la ochi si sterg o lacrima, care a venit neanuntata.

Se apropie de mine, imi prinde mâinile intr-ale sale si mi le sărută neîncetat.

Își apropie palma de obrazul meu fin, si imi sterge urmatoarea lacrima, apoi imi saruta cast buzele acum intre deschise.

-Julie, spune șoptind si își lipește fruntea de a mea. Nu spune asta. Sunt un prost, si merit sa fiu mort pentru cate ti-am facut, dar te rog, da-mi o șansa.