Iubire dorită

Capitolul 8-Mesajul

-La dracu', Julie! Plec eu, rămâi tu. Rămân eu, pleci tu. De ce mama dracului nu poti sa rămâi la mine?

In fata mea am o Hirra care se revoltă neîncetat de cateva minute bune. Pur si simplu ii e greu sa inteleaga faptul ca trebuie sa plec, Nu pot sa rămân si faptul ca m-a invitat sa locuiesc la ea, e total exclus.

Ridic din umeri neputincioasă si zâmbesc nevinovat. Nu vreau sa plec, sa imi las prietenii, școala, casa, orasul, nu e tocmai o idee genială, insa, probabil asta face parte din plan. Planul vietii.

Prietena mea scoate un oftat prelung si ma ia, pentru a nu stiu cata oară pentru seara asta, in brate.

-O sa-mi fie dor de tine! Exclama pe un ton plangacios, tipic ei.

-Promit sa ma întorc cat de repede posibil, raspund zâmbind convingător.

Si chiar imi doresc lucrul acesta. Vreau sa ma întorc si sa fie totul normal, cum a fost ceva timp.

Scap cu greu de smiorcăielile Hirrei, după care decid sa ma apuc intr-adevăr de bagaj- ce mi-e al naibi de greu sa il fac.

Scot cu greu si apăsare pe suflet, trollerul dintr-un colt al dulapului si incep sa impachetez fiecare haina in parte. Mi-e al naibi de greu sa părăsesc casa in care am copilărit pana la varsta aceasta, in care am amintiri în fiecare coltisor intunecat.

Cobor cu grija scările impreuna cu cele trei trollere asemanatoare si brusc imi apare in fata o imagine care imi invadează ochii cu lacrimi. Lacrimi amare.

-Las-o Gerard, il implora mama pe tata, timp in care acesta imi chinuie păpușă preferata, chiar pe ultima treapta.

-Haide iubita tatei, sau Misi-Sisi o sa plece la pisica vecinei! Exclama tata zâmbind si chinuindu-ma in acelasi timp.

După multe încercări si eșecuri ajung langa tatăl meu, care spre fericirea mea imi înapoiază păpușa.

-Asa fata tatei, niciodata sa nu te dai batuta. Ești o stea, stralucesti mereu, ești minunată!

Ultimele cuvinte spuse de tata sunt ca un cutit înfipt adânc in rana.

În acea seara trebuia sa o duca pe mama la spital, pentru o urgenta, iar la întoarcere, ei bine, nu s-a mai întors viu.

Imi sterg instinctiv lacrimile adunate in coltul ochilor si înaintez spre living, unde imi las bagajele si geanta.

                        ***

Asteptam de aproape o jumatate de ora ca niste autobuze amarate sa ne lase bagajele si sa ne caram la casa in care vom locui de acum.

Gerul si-a pus amprenta pe mine, inca din primii pasi făcuti pe pista. Suntem in inima Londrei si al dracului sa fiu daca nu mi-as fi dorit sa locuiesc si in Sahara, cu căminele, dar in niciun caz, nu aici.

-Sa le ia mama dracului de autobuze mama, le puteam duce în mana si acum probabil eram într-o camera cu o cana de ceai in mana! Exclam devastată. Întotdeauna am stat prost cu răbdarea, dovada vie a faptului ca acum aproape fumeg de nervi.

Mama chicoteste slab si își întoarce capul spre mine. Sta înfășurată si ea intr-o geaca din piele, si privirea ii e înghetată, probabil de la frig. Pometii si asa evidentiati de catre fardul cu care își acoperă fiecare imperfecțiune, ii sunt acum si mai accentuati de la schimbarea bruscă de temperatura.

-Acestea sunt procedurile, scumpo, imi spune cu vocea-i calda si melodioasa.

Mama, spre deosebire de mine, mereu a fost o femeie calma ce a generat intr-un alt mod situatiile. In toata viata mea, imi amintesc sa își fi iesit din minti o singura data, si atunci din cauza tatei, care a ajuns foarte târziu acasă.