Iubire dorită

Capitolul 1 - Amintiri

De mica am invatat sa lupt cu greul dar si sa il infrunt. Ei bine acum m-am săturat. Desi suna penibil la cei cinsprezece ani ai mei, sa spun asta, o simt. Simt un gol in inima ce ma doare al naibi de tare, insa, doar eu stiu asta

Uneori ma gândesc, eu de ce nu pot fi ca si ceilalti de varsta mea? Fericita, sa nu duc niciun greu in spatele meu si sa ma bucur de copilăria mea, sau ma rog, de ce a mai rămas din ea.

-Julie, poti sa ne spui ce contine sistemul osos?

Sunt scoasă din transa monologul meu interior si incerc sa imi amintesc despre ce era vorba aici, caci sigur nu despre viata mea.

Deschid gura in încercarea de a gasi vreo scuza penibila care sa ma scutească de o nota proasta sau de detentie insa zicală "salvat de clopotel" se aplica si in favoarea mea

-Mda, salvată de clopotel, spune profesoara Rokefeller cu scârba. Alunita ce ii atârna de barba, impreuna cu cele cateva fire de par din ea, sunt îngrozitoare, doar gand o privesc imi vine sa nu mai mănânc o luna

Prefer sa nu ii spun nimic, deși i-as recomanda cu cea mai mare placere o operatie estetica, imi iau cărtile si ies afara din clasa inainte sa o mai vad pe Rokefeller, pentru ca mai vreau sa mănânc azi.

-Julie, stai! Ma strigă tipa de la ora de biologie, pentru ce, habar nu am

Dintr-o suflare, fata mai scundă decat mine  si cu parul brunet își potriveste pasul cu mine

-Vrei sa faci cu mine proiectul la arte plastice? Nu de alta, dar ești printre singurii care nu au partener, imi spune aceasta cu un rânjet specific celor care au câștigat războiul Troiei. Sau.. Da nu vrei, Jack Slinosul e singur, si..

Da sa mai spuna ceva insa o opresc inainte sa ii distruc fata

-Accept Steph. Ii spun deja plictisită de conversatie. Acum daca nu te superi, mi-e cam foame. Ii spun si imi mângâi burtica, ce inevitabil sau nu, in ultimul timp nu i-am cam acordat atentie. Defapt, nici unei parti din corp nu i-am acordat atentie de luni bune.

-Ati auzit ca se schimba profesorul de germana? Ne asalta Miley la intrebari imediat ce ne-am așezat la masa. Pana si bucataresele ma urăsc, mai nou fac mâncare pentru câini, nici de cum pe gustul meu

-Nu-mi pasa, ii raspund degajată, jucându-ma cu salata de buruieni din farfurie. Pana la urma nu o sa fie un super-om cu mușchi si toate cele, nu? Spun mai mult ironic

-Tie ce iti pasa? Sare Miley in apărarea ei. Mai nou tie nu iti pasa de nimic, nici nu stiu de ce mai stai cu noi la masa! Scuipa tot cu o nerusinare specifica ei.

-Miley, taci! Ea a fost prima, tu ești ultima intrată in grupul asta, asa ca taci! Imi sare Rich in apărare

-Chiar nu stiu de ce mai stau la masa asta, spun si dau sa ma ridic, dar Rich ma prinde de mana si imi face semn sa ma asez iar. Ce, sunt singura care vad ca nu sunt bine primită? Ma rastesc si la el, deși el chiar imi e un prieten fidel

-Nu o asculta, Julie, cu totii stim cat poate fi de proasta

Miley scoate un semn demn de o disperată si sunt mai mult ca încântată sa iau din nou loc la masa. Eu nu sunt asa, nu fug de persoanele care imi poarta pică, nu mi-e frica de nimeni si de nimic, ba din contra, mereu caut nod in papură si sa infrunt cometele, caci, asa cum imi spunea tată, eu mereu o sa fiu o stea care strălucește neîncetat pentru el. Of, ca veni vorba de tata, mi-e atat de dor de el. Oare ce mai face? Oare ma vede? Daca nu e mândru de ceea ce sunt? Daca nu ii place ceea ce am devenit? Sunt o proasta, asa cum Imi spune mama, de acolo de sus, el ma vede si ma sustine in fiecare decizie luată, stiu ca e mândru de fiica lui, stiu ca ma iubeste, la fel cum si eu o fac