Brothers

2.

Eve lovi biroul cu piciorul, o carte cazu pe podea, iar bufnita de pe suportul ei de langa geam dadu din aripi speriata.
Eve ofta si ii ceru scuze pasarii, apoi se aseza pe burta in pat si cu fata in pat, lacrimile curgandu-i siroaie pe obraji. Chiar daca se schimbase mult si nu mai era firava si emotiva ca inainte, de fiecare data cand era vorba de parerea proasta despre ea a tatalui ei nu putea ramane indiferenta. Asa era si Albus. Cei doi semanau mai mult decat s-ar fi gandit, iar asta ii facea sa aiba o legatura stransa si sa se ajute de fiecare data. Frustrata ca plangea din cauza unui om care nu vede adevarul, Eve se ridica din pat, isi sterse lacrimile si pleca afara, cu tot cu matura ei Fulger. Urca pe ea indata ce iesi din casa si zbura pana in afara ariei de acoperire a ei. Se plimba aproximativ o jumatate de ora si apoi se intoarse acasa, mult mai calma decat inainte. Mama ei statea in pragul usii de la intrare, privind cu atentie cerul, de parca pierduse ceva si il cauta in aer.
-Mama, ce faci acolo? Intreba Eve aterizand langa ea.
Ginny tresari la auzul lui Eve, apoi o lua strans in brate, iar Eve simti cum o lacrima i se prelinge mamei ei pe obraz.
-Mama, de ce plangi?
-Am crezut ca n-o sa te mai vad niciodata. Am crezut ca ai fugit.
-Mama, nu as putea face una ca asta. Probabil ca ai vorbit cu tata deja. Am fost nervoasa si am plecat putin sa ma calmez.
-Apropo de tatal tau... Eve, stii ca nu a vrut sa te raneasca.
-Mama, te rog... Nu vreau sa vorbim despre asta..
-Bine. Haide inauntru. Am fost toti foarte ingrijorati.
Fata si-a urmat mama inauntru, dar cum a intrat in casa a auzit niste voci din sufraferie. Erau Albus si tatal ei, se certau.
-Albus, pentru a mia oară îți spun, ca să îți intre odată în cap: Termină cu farsele și, dacă tot le faci, nu o mai implica și pe Evelyn! strigă Harry.

-Nu am implicat-o fără voinţa ei, spuse Albus, încercând să pară calm. În plus, nu văd care e problema cu farsele, atâta timp cât James este singura noastră ţintă.

-Tocmai asta e problema! Îl chinuiţi pe bietul James de înnebunește.

-Bietul James, pe bune?! Același James cel neajutorat care i-a dat foc camerei mele acum doi ani și vine acasă cu cel puțin zece Urlători după el?!

-Da, Albus, același James, ale cărui tâmpenii făcute la Hogwarts n-au nicio legătură cu discuţia noastră.

-Am înțeles, numai ce facem eu și Eve este luat în considerare și asta numai în cazul în care încălcăm regulile, dar prostiile făcute de minunatul, sfântul, dragul de James, pruncul albastru, pot fi trecute cu vederea.

-Asta pentru că James nu îi rănește pe membrii familiei. Așa e, distruge coridoare, vopsește pereţi, dar...

-Nu îi rănește pe membrii familiei?! făcu Albus, ridicând tonul și dând cu pumnul în masa din sufragerie, în timp ce se apropia de Harry. Vrei cumva să îți amintesc de piciorul rupt al lui Lily, în urma uneia dintre farsele lui, sau de zecile de cicatrici pe care le am pe mâna stângă, de la cinci ani, când mi-a prins-o în gura tigrului de la zoo?!

-Asta e altă treabă! Avea șase ani și minte puţină.

-Nu înțeleg de ce ai spus-o, având în vedere că mentalitatea lui a rămas neschimbată.

-Fii serios și ascultă-mă! Terminăm acum discuţia asta, dar înainte te avertizez că, dacă te mai prind că faci vreo prostie, jur că anul ăsta vei face școală la domiciliu.

-Poftim?! Nu poți face asta!

-Cine spune că nu pot?! Un adolescent de cincisprezece ani care nu e în stare să asculte ce i se spune sau, nu știu, să citească cu atenţie regulile preparării unei poțiuni amărâte?!

-Dă-le în șlapii găinii de Poţiuni, că și așa n-au legătură cu farsa făcută de mine și Evelyn! Și, dacă tot vrei să îmi ţi morală și din cauza notelor mele la porcăria aia de materie, măcar fă-o în altă zi.