Brothers

23.

Timpul trecu. Oră după oră, zi după zi, timpul trecu, iar Albus tot nu găsi medalionul pierdut. Știa că dacă l-ar fi găsit, ar fi putut s-o aducă înapoi pe Lara, iar asta îl făcea să continue căutările. Ce-i drept, după două zile, brunetul renuntă. Trebuia să accepte ca fata nu se va mai întoarce niciodată, că exmatricularea era definitivă. A renuntat să mai caute frenetic medalionul, a renuntat să mai spere și a renuntat "prietenia" pe care o avea cu Lara. În sinea lui, se simtea jenat, dar ce putea face?! Nici dacă și-ar fi asumat vina pentru moartea Aliciei sau pentru plecarea Larei n-ar fi fost de niciun folos. Bagheta brunetei era ruptă de zile bune și puterile îi fuseseră luate de mult timp.
Fugind de propriile gânduri, dar mai ales de propria conștiință, care striga în gura mare că plecarea Satanei era doar vina lui, Al petrecu mult timp cu Meredith Morgan, care devenise singura lui scăpare, singurul lucru care nu-i amintea de povara pe care o purta pe umeri. Apropiindu-se de ea, brunetul începu să observe cât de frumoasă era fata căreia nu-i acordase prea multă atentie de la începutul anului. Al începu să vadă dincolo de ochii ei, acei ochi care străluceau la vederea lui, începu să aprecieze tot mai mult caracterul puternic al fetei. Pe scurt, Al începu să se îndrăgostească de șatenă.
Abia își dăduse seama de asta, când în minte îi reveni momentul de aseară, din Camera de Zi a Cercetașilor, care, după un antrenament epuizant la Vâjhaţ, hotărâsera să joace unul din cele mai stupide(dupa părerea lui Al) jocuri ale Incuiatilor. În urma unei provocări, Al și Mer sfârșiseră sărutându-se și era evident că amândoi se bucurasera de acele clipe. Brunetul își propuse să aduca în discutie subiectul mâine, când voia s-o invite la o întâlnire pe Meredith.
Gândurile o luaseră deja pe aratură, planificand întâlnirea perfectă, când cineva îl opri pe Al, atrăgându-i atentia. Acel "cineva" se dovedi a fi Cora, o Viperină până-n măduva oaselor, dar cu o pereche de ochi incredibili și o frumusete unică. Văzând-o, Al își aminti de Lara și înjură în gând. Fata purta bocanci militari, blugi negri, de aceeasi culoare cu tricoul si o geacă de piele în același ton.
-Care-i treaba, Cora? Întrebă Al, indiferent, deja gândindu-se cum să plece mai repede.
-Știu ce s-a întâmplat aseară, răspunse ea, zâmbind de parcă i se îndeplinise cea mai mare dorintă.
Al nu pricepea exact la ce se referea, seara fusese plină de provocări care mai de care mai ciudate și mai nebunești, Cora putea face referire la orice.
-Bravo tie, replică brunetul, renunțând la ideea de a-o întreba la ce se referă, mai exact.
-Oh, haide, nu face pe inabordabilul, a spus fata, apropiindu-se tot mai mult, la fel de sigură pe sine.
-Nu fac, așa sunt eu.
Șatena rase, dar continuă să se apropie până când ea si Albus erau la câtiva milimetri distanță.
-E simplu, Al, zise ea, accentuându-i numele. Tu mă placi, eu te plac, nu-i nevoie să complici lucrurile.
Acestea fiind spuse, Al nu avu timp să răspundă și să lămurească lucrurile, că imediat ce termină de vorbit, Cora își lipi buzele de ale lui, șocându-l. Neavând ce să mai facă, Al rămase stană de piatră, fără s-o refuze pe fată, dar nici răspunzându-i la sărut.
Simtind șocul pe care-l trăia brunetul, Cora făcu un pas înapoi, deja începând să priceapă ce urma să-i fie spus.
-Cine ti-a spus că te plac, Cora? Întrebă Al, calm, încercând să nu vorbească pe tonul dur sau să se răstească.
-Logan, răspunse fata, atât de încet că brunetul trebui să se concentreze doar pe buzele ei, ca să poată întelege numele verisorului său.
-Uite, nu mă întelege greșit, ești o fată de treabă. Dar nu te plac în sensul ăla, îmi place Mer.
-E ok, înteleg, murmură Cora, cu ochii deja în lacrimi.
-Nu o să râd de tine sau tine, eu doar...
-Fă ce vrei, ok? Poti să faci ce vrei tu, spune cui vrei tu că m-am făcut de râs, râzi cât vrei, bine? Doar...
Înainte să apuce să termine de vorbit, o lacrimă i se scurse pe obraz, așa că fata o luă la fugă, cât mai departe de băiatul de care îi plăcea, dar care o făcuse să simtă umilintă cât pentru tot restul vieții.
*
Stătea într-un colt întunecat, pe hol, singurul loc unde ar fi putut fi lăsată in pace după ce ar fi început orele. Plângea, dar nimănui nu-i pasa. Trecuseră pe lângă ea de parcă era invizibilă și, acum, nu avea nimic împotrivă. Voia doar să fie singură, să treacă neobservată. Ieșise în evidentă acum câteva ore și nu se terminase bine. Îl crezuse pe Logan...Mare greșeală, dar totuși, cine ar fi crezut că e atât de prost încât să mintă pe cineva care poseda o serie de abilitati mortale?! În mod normal, ar fi fost pe urmele lui, căutând răzbunare, dar pur si simplu nu avea chef. Fusese umilită și, cum era evident, ura asta. Pur si simplu, de când se stia, ura sa fie in centrul atentiei sau sa sfârșească umilită. Are sens, nu?
Stătea acolo, cu genunchii la piept si cu fata ascunsă, când cineva a bătut-o pe umăr și a făcut-o sa-si ridice privirea. Era Scorpius Malfoy, băiatul căruia nu-i vorbise niciodată, dar pe care-l știa din vedere, prietenul cel mai bun al lui Albus Potter, cel din cauza căruia plângea acum. Coincidență?
-Hei..., a spus el încet, ghemuindu-se lângă fată. Ce s-a întâmplat?
-Nimic, a replicat ea, în contrast cu tonul lui plin de blândețe.
-Dacă nu s-ar fi intamplat nimic, n-ai fi plâns acum.
-Pleacă, ok? Nu trebuie să te prefaci că-ti pasa sau ceva.
-Nu mă prefac, răspunse el, sinceritatea fiind vizibilă in ochii lui. Haide, spune-mi ce-ai pătit.
-Nu contează, Scor. Poti să te întorci la prietenii tai sau...Orice faci tu de obicei.
-Întâi imi spui ce ai si dupa.
-De ce-ti pasă? Nici nu mă cunoști.
-Pur si simplu îmi pasă. Poate că vreau să te cunosc. Hai, spune-mi.
-Logan mi-a spus că Al mă place.
-Și...?
-O place pe Meredith.
-Auch.
-Am aflat de la el, Scor. A fost umilitor!
-Imi închipui. Dar totuși...De ce el? E complet nebun!
Fata zâmbi putin. Incepea sa se simtă mai bine.
-Nu stiu, Scor, pur si simplu.
-Mai sunt tipi pe lumea asta. O fată ca tine sigur o sa gaseasca pe cineva. Poate pe cineva intreg la cap, totusi.
Imaginea Corei râzând îl făcu pe blond să zâmbească și să-i întindă mâna, ca s-o ajute sa se ridice. Prinzandu-l de mână, fata se ridică, ajungând, printr-o metodă necunoscuta si neintentionata, foarte aproape de Scor, care stătea la cativa centimetri de ea.
Zambira stânjeniti si se îndepărtara, dandu-si drumul la mână, apoi Scor rupse tăcerea:
-Poate ne mai vedem pe aici.
-Sigur, zâmbi Cora, făcându-l si pe băiat sa zâmbească.
-Vrei să mergem sa bem ceva? Mâine? Știi tu, între prieteni.
-Mi-ar plăcea, zâmbi larg șatena, ca mai apoi să îl privească pe blond făcându-i din ochi, zambind larg, apoi plecând.

*

Okaaaaaay, în sfârșit aveți un nou capitol publicat! Da, a durat o vesnicie, știm... In legătura cu "sondajul" de data trecută, Alara a câștigat detașat (surprinzător haha) și pentru ca a mers asaaaa bine, mai avem o întrebare:
Care e personajul vostru favorit? (Și de ce?)
Merge la fel ca și atunci: Răspundeți (și repede!) și noi postăm. Pe cuvânt!