Brothers

15.

După cum Eve putea înțelege din strigătul plin de uimire al lui Caleb, sau cum Al l-ar numi, strigătul de fetiță plângăcioasă al lui Morgan, ceva se întâmplase. Ridicându-și privirea, șatena observă că Marea Sală fuse acoperită de o ceață densă, după cum s-ar spune la prima vedere. Fata își scoase bagheta și fu gata să oprească mașina de fum, când ceața începu să dispară, puțin câte puțin, dezvăluind o mulțime de fantome străvezii cu ochi surprinzător de strălucitori, roșii, care inspirau teamă în toată încăperea. Toate acestea îi făcură pe cei doi fraţi Potter să înțeleagă că la mijloc era mâna lui Voldemort și să-și ridice baghetele spre tavan. Însă, chiar înainte ca vraja să le părăsească buzele, cei doi simţiră cum voința le dispare încetul cu încetul, odată cu dorinţa de a-i proteja pe ceilalți și a-l învinge pe Voldemort, cum furia și disprețul față de cel care le strică de fiecare dată planurile se risipesc, iar mintea și trupul nu le mai aparțin lor, ci unei fantome. Toate aceste sentimente au fost acompaniate de unul puternic de neputință, cu care Albus Potter nu era obișnuit, iar lui Eve îi displăcea foarte mult. Prietenii și colegii lor erau și ei posedaţi, iar totul se datora planului lui Voldemort de a pune stăpânire pe Hogwarts.

Ochii atât de expresivi ai lui Al si Eve deveniră în cele din urmă goi, lipsiţi de viață, și totul păru să înţepeneasc pentru o secundă, înainte ca lucrurile să o ia razna pe deplin, iar elevii să se lupte între ei, devastând sala și acţionând într-un mod de care nimeni nu-i credea în stare.

*

Ceasul bătea miezul nopții și nimic nu revenise la normal. Nimeni nu părea să poată scăpa de vraja fantomelor, dar aparențele pot fi înșelătoar, dar nu întotdeauna. Cert e că Eve nu mai simţea atât de mult prezenţa fantomei înăuntrul ei. Putea să vadă prin ochii ei, să gândească și să înțeleagă gravitatea situației. Totuși, nu era meritul ei că spiritul o lăsase mai moale, ci doar ordinul lui Voldemort, care tocmai îi făcea o vizită.

- Te distrezi? șuieră vocea ca de șarpe în mintea fetei.

- Nu la fel de mult pe cât o voi face când voi scăpa de tine! mârâi ea nervoasă.

- Fii atentă! Dacă vrei să las Hogwarts în pace, trebuie să faci doar un singur lucru.

- Sigur! gândi fata, sarcastica. De parcă tu te-ai ține de cuvânt!

- Jur că, dacă faci ce îți spun, plec de aici cu tot cu fantome.

- Și ce vrei să fac mai exact?! Să omor pe toată lumea?! Nu se va întâmpla.

- De fapt, trebuie să mori doar tu.

- Vrei să mă sinucid?! De ce aș face asta?

- Ca să salvezi pe toată lumea. Plus că nimănui nu i-ar păsa dacă ai muri.

- Ce tot îndrugi acolo?! Nu-i adevărat!

- Serios?! Fratelui tău nu îi pasă de tine, de ce faci sau spui. Ți-a și zis-o. Tatălui tău cu atât mai puțin, iar de Lily și Ginny n-ai fost niciodată apropiată. Pe James îl batjocorești mereu, deci, de ce ar conta pentru el dacă dispari din peisaj?

- Dar Lara, Scor, Caleb!

- Te referi la acele persoane pe care le-ai lăsat baltă pentru un băiat cuceritor care poate găsi oricând altă fată pe care s-o fraierească? Nu, nu cred că i-ar interesa dacă nu le-ai mai sta pe cap.

- Bine, ai dreptate, dar asta nu înseamnă că am un motiv pentru a mă sinucide.

- Atunci, presupun că fantoma mea o să te facă să omori pe toată lumea, începând cu Albus. Doar că de data asta vei știi totul, vei vedea fiecare elev care se prăbușește în propria baltă de sânge, fiecare cap smuls de pe umeri și fiecare piept înjunghiat cu brutalitate, fiecare...