Brothers

19.

- Presupun că ai deja un plan, sparse Lara tăcerea tensionată, vorbindu-i brunetului.

- Când n-am avut eu un plan despre felurile în care îl voi omorî pe Morgan?! răspunse acesta cu o privire malefică ce te băga în sperieţi.

- Felurile? Sunt mai multe? întrebă Evelyn, începând să regrete că era părtașă la asta.

- Bineînteles că sunt mai multe! ziseră cei doi în cor, pe un ton categoric.

- Ok, ok, replică fata, ridicând mâinile defensiv și continuând să meargă alături de ei prin pădurea întunecată.

De cele mai multe ori, Evelyn nu înţelegea de ce toţi numeau pădurea "interzisă", dar acum nu era unul dintre acele momente. Șatena mai că tremura de frică la fiecare sunet, dar iși ţinea bine emoţiile în frâu, știind că cei doi din dreapta sa vor râde cu lacrimi de reacţia ei copilărească. Înaintând prin pădure, cei trei părură să uite pentru moment de planul pe care voiau să-l urmeze, pentru că ajunseră în scurt timp în faţa unui perete mare de piatră, în loc de fereastra de la dormitorul Viperinului, pe numele său, Caleb Morgan.

- Albus, nu cred că fereastra lui Caleb arată ca un perete masiv de piatră care... în mod ciudat, nu pare să fi fost pus aici de natură, continuă Evelyn mai mult pentru sine, înaintând și atingând peretele cu vârful degetelor.

- Păi nu, dar dacă ar fi arătat, aș fi putut explica de ce seamănă mereu cu un om al peșterilor, zise brunetul și se apropie și el de perete, în timp ce Lara apăsă cu piciorul o piatră reliefată din pământ, făcând zidul de piatră să coboare în subteran și să dezvăluie astfel o intrare secretă.

- Nu vă mai holbaţi atât și haideţi! Trebuie să vedem ce-i acolo, replică regina Iadului, când văzu fețele șocate ale gemenilor, și intră în camera secretă, urmată de aceștia.

Pereţii, cu toții din piatră, erau luminaţi de torțe cu lumină verzuie, care începură să ardă de-ndată ce toţi trei Cercetașii pașiră pe podeaua camerei. Albus o asemui cu o grotă, Lara cu închisoarea de la zoo a lui Lolo, iar Eve o văzu ca fiind o încăpere numai buna pentru tortură. Un lucru era însă clar pentru toți: de locul acela nu se lega nimic bun și mai mult ca sigur, "Voldemort își băgase nasul și pe aici", după cum spusese Lara ironic.

Plimbându-se printre rafturile cu fel și fel de borcane din sticlă transparente, umplute cu cele mai rare ingrediente pentru poţiunile cele mai periculoase din câte există, Lara descoperi o cămăruţă evident, mai mică decât "camera principală", dar totuși, puțin mai mare decât debaraua lui Filch. Pe fiecare perete al acesteia sălășluiau zeci de instrumente ce aveau ca scop torturarea oricărei ființe vii, dar scheletele umane de pe podea dovedeau pe cine fuseseră folosite. Cu un semn scurt din mână, șatena îl chema alături de ea pe partenerul ei în farse - pe lângă Fred Weasley - , Albus Potter, care privi fascinat toate acele obiecte periculoase și cerceta cadavrele, în timp ce demonul atingea fiecare lucru pe care îl vedea și îl privea cu mare atenție, analizând totul și gândindu-se cum le-ar fi putut folosi pe Candace Rudolph.

În timp ce Al și Lara erau departe de intrarea în bârlogul secret, Eve se plimba printre rafturile ticsite de cărți, unele dintre ele făcând-o să se încrunte și fascinând-o în același timp. Când să întindă mâna ca să ia una dintre ele, un țipăt o făcu să înghețe în poziţia respectivă. Știa prea bine cine fusese și unde era fata. La fel de bine stia și că trebuia să ajunga la ea, pentru a evita orice incident neplăcut, și să își calce pe inimă și demnitate, cerându-și scuze Aliciei Adams, pe care Lara o legase de un copac. Le spuse în grabă prietenilor ei că trebuie să plece urgent, ignoră privirile lor confuze și se înțelese cu Satana din priviri, parcă comunicându-i că sarcina ei era să-l distragă pe Albus și să-l facă să uite de plecarea ei bruscă. Apoi, o luă la fugă spre locul de unde venise țipătul. Nu înțelese cum de știa atât de bine poziția blondei, căci Lara nu o dusese încă la ea, dar șatena nu se gândi prea mult la asta, alergând cu o viteză surprinzătoare.

- Am venit cât de repede am putut. Ce s-a întâmplat? De ce ai țipat? întrebă aceasta, când ajunse lângă Alice, care o privi nervoasă.

- Sunt legată de un copac. Tu de ce crezi c-am țipat?!

- Uite, puștoaico... Putem s-o facem cum vreau eu sau cum vrei tu și sincer, având în vedere c-ai început țipând la mine, îmi place și felul în care se va termina povestea ta. Așa că lasă fiţele și ţine-ţi gura cât te dezleg! zise Cercetașa pe un ton dur, asemănător cu al fratelui ei, făcând-o pe Alice să dea speriată din cap și să nu mai scoată niciun sunet până în momentul în care fu liberă să plece.

- Mulțumesc, spuse blonda pe un ton jos, dar plin de recunostinţă.

- Cum zici tu. Fii atentă la ce îți spun! A fost ideea mea ca tu să pățești ceva în noaptea asta, dar spre bucuria ta, nu ai fost în pericol nici măcar o secundă. Totuși, dacă spui cuiva vreun cuvânt despre mica noastră discuție între fete sau despre faptul că ai fost legată de copac, îți jur că mă voi asigura chiar eu că nu vei mai putea zice nimic. Vreodată! încheie fata amenințător, dupa care o trase pe blondă de mână până la intrarea secretă pe care o descoperise cu Al și Lara.

- Ce facem aici? Ce e locul ăsta?

Întrebările continuară să curgă neîntrerupte din gura lui Alice, dar aceasta tăcu mâlc după o privire necruţătoare a fetei de lângă ea, care îi făcu semn să aștepte acolo și intră precaută în cameră.

Era liniște. Prea liniște, remarcă Evelyn, ascultând cu atenție fiecare sunet și mergând astfel încât nici să nu i se audă pașii. Își scoase bagheta și inaintă încet, recapitulând în gând toate vrăjile care ar fi putut s-o ajute într-o presupusă bătălie. Patru figuri cu pelerine negre trecură ca vântul prin spatele ei, dar fata opri una dintre ele cu vraja "Stupefy" spusă impulsiv, iar celelalte trei o înconjoară pe ea, dar și pe Alice.

Șatena se pregăti din nou să rostească o incantaţie, când un pumnal argintiu ţâșni de după un perete, cel mai probabil aruncat de către Lara, și nimeri spatele individului din faţa Evelynei, în timp ce ultimii doi rămaseră în picioare și se întoarseră.

Se făcu liniște câteva secunde, până când un toporaș căzu din tavan și tăie puţin din braţul unui devorator, care răcni și blestemă de durere. Apoi, Albus ateriză în cârca lui și îl impobiliză, făcând semn Larei să îl doboare și pe ultimul. Ea ieși din ascunzătoare, nu înainte de a înșfăca un arc, și începu să lovească săgețile în cel rămas în picioare, nimerindu-l în piept, brațe, stomac și așa mai departe; peste tot. După aceea, aruncă două cuţite, care ajunseră în gâtul și burta inamicului și îl făcu să se prăbușească cu ochii ieșiţi din orbite.

- L-ai omorât?! făcu Al mirat și luă toporul de jos.

- Așa sper, dădu Lara din umeri, ceea ce îl făcu, spre uimirea Evei și Aliciei, să zâmbească ușor meschin.

Apoi, Cercetașii ieșiră din peșteră și o luară la fugă spre castel, Evelyn purtând-o pe Alice în spate, pentru că alerga, după spusele ei, "mai încet decât bunica Lily, care e moartă". Îndată ce ajunseră în fața castelului, cei patru se opriră din alergat, Eve se scutură, astfel încât Alice să cadă din spatele ei, iar Al o ajută pe blondă să se ridice, făcându-le pe cele două fete să dea ochii peste cap.

Albus știa că are o slăbiciune pentru Alice, iar Larei și Evelynei nu le plăcea, dar nici el nu adora mai mult situația. Nu l-ar fi crezut nimeni dacă ar fi admis, dar ura să aibă o latură amabilă dedicată Aliciei Adams sau să simtă ceva pentru aceasta, ceva care se micșorase după apariția lui Meredith, deoarece unu, nu aveau nimic în comun și conștientiza asta, doi, disprețuia să fie uman și trei, îl călca pe nervi să aibă slăbiciuni, mai ales din cauza unei persoane.

Dar nu Alice era problema lui acum, ci camera aceea din pădure. Și părea că este și problema celorlalte trei, deoarece spuseră toate la unison, odată cu Al, aceeași întrebare:

- Ce naiba a fost aia?!