Brothers

21.

  Pădurea foșnea cu totul în bătaia vântului, în timp ce Evelyn pășea încet pe covorul de frunze care se formase în urma venirii toamnei, înaintând spre geamănul său care stătea rezemat de un copac, în faţa Lacului Negru. Aceasta își încetinea mersul în timp ce se apropia de brunet, iar când ajunse lângă el, se așeză în dreapta lui, privindu-l și observând că nu schiţează niciun gest.

  — Hei! șopti șatena, auzind deja în capul ei un "lasă-mă în pace" din partea lui Al.

  Dar acesta existase în capul ei și nu altundeva. Contra așteptărilor ei, Albus nu spuse nimic. Doar dădu scurt din cap, fără s-o privească.

  — Cum te simti? întrebă ea timid, rugându-se în sinea sa să nu primească un răspuns usturător.

  — Sunt bine, zise el sec și nu îi aruncă nici de data aceasta vreo privire.

  — Nu cred asta.

  — Ar trebui! vorbi el pe un ton puțin aspru și mai ridicat decât cel de dinainte.

  — Dacă aș face-o, ar însemna fie că nu te cunosc, fie că nu îmi pasă de tine.

  — Ţi-am spus că sunt bine, Eve.

  — De ce nu vrei să vorbești cu mine?

  — Pentru că nu merită. Și oricum, ce ai crezut că voi face? Ţi-ai imaginat că... o să încep să plâng pe umărul cuiva, trăncănind prostii despre "suferința mea", sau că, nu știu, o să mă tai? Pentru că eu nu m-aș coborî în veci la un astfel de nivel.

  — Nu, evident că nu am crezut așa ceva! spuse fata repede. Și... Merită, dacă înseamnă ceva pentru tine.

  — Însemna. Acum... Cred c-o urăsc.

  — De ce?

  — "Nu putem fi împreună, sunt îndrăgostită de Logan" îți spune ceva?

  — A spus... A spus asta?

  — Chiar înainte ca un cuţit să îi străpungă spatele, afirmă Albus cu o expresie impasibilă.

  Fata nu mai spuse nimic, ci își lua fratele în brațe, strângându-l la piept și ignorând protestele băiatului, care refuză îmbrățișarea inițial și încă nu și-o dorea prea mult. Timpul trecu repede pentru cei doi fraţi, care stăteau îmbrățisaţi în tăcere, știind amândoi că nu erau cuvinte potrivite pentru situația în care se aflau.

  — Ar trebui să mergem, o să o... , rupse Albus atât tăcerea, cât și îmbrăţișarea, în timp ce sora sa doar dădu din cap afirmativ, înțelegând ce vrea sa spună brunetul.

  Se ridicara amândoi și porniră spre castel, unde, odata ajunși în Camera de Zi, se despărțiră, urcând în dormitoarele lor.

                                                          *

  Cerul era acoperit de nori negri, care nu lăsau soarele să strălucească, aplificand atmosfera sumbră care era la Hogwarts în acea zi. Aceasta era datorată înmormântării Aliciei, care urma să aibă loc curând. Eve se gândea la ultimele întâmplări, dar și la posibili ucigași, în timp ce stătea pe o bancă de lemn și privea în zare.

  — Bună! spuse Caleb pe un ton jos, așezându-se lângă fată și întrerupându-i firul gândirii.

  — Hei, șopti ea, schiţând un zâmbet strâmb.

  — Zâmbești?

  — Încercam să fiu politicoasă, Caleb, murmură șatena părând obosită.