Descoperind iubirea

Capitolul 13 - Blocați

Privirea ei suspicioasă o cercetă pe Keira din cap până-n picioare. Emma bănuia că ceva s-a întâmplat, însă prietena ei pur și simplu nu scotea nici un cuvânt. Dar avea să i le scoată cu cleștele dacă era nevoie. Știa cât de sensibilă putea fi Keira și ar fi făcut orice ca să nu o mai vadă plângând. Pentru cei doar optsprezece ani ai ei, putea să spună că are o maturitate de cel puțin douăzeci și opt de ani. Și asta se datora doar vieții crude cu care s-a intersectat mult prea devreme.

Soneria anunță sfârșitul orei și în același timp îi întrerupse gândurile lui Keira. Fata se ridică încet din bancă și își strânse toate cărțile, vârându-le mai apoi în geantă. Se îndreptă spre ieșire iar Emma era fix în spatele ei, urmărind-o cu atenție. Era prea aeriană. Și ea nu era deloc așa. Iar asta nu-i dovedea Emmei decât că are dreptate. Ceva ori se întâmpla, ori se întâmplase deja cu cea mai bună prietenă a ei. Era sigură de asta acum. Și urma să afle exact ce. Bănuia însă că are legătură cu David. Câtă dreptate avea!

Keira mergea pe holul școlii neacordând atenție nimănui. Fusese a doua dimineață când luă micul dejun în compania lui David, și contrar de cum a fost ea învățată, adică să se trezească și să pregătească de mâncare, când se trezi la ora nouă, micul dejun o aștepta pe masă, alături de cel mai chipeș bărbat pe care îl văzuse în viața ei, dar din păcate totul era prea frumos. Și trebuia să se termine în curând.

O observă pe Emma doar în momentul în care se lovi fără să vrea de ea. Aceasta stătea cu brațele încrucișate la piept și aștepta. Oftă profund, știind că nu va rezista prea mult fără să vorbească cu ea despre ce se întâmplase.

— Vin-o, îi spuse, iar Keira o urmări îndeaproape.

Ajunseră la sala din capătul holului, cea care era mereu liberă și aparent descuiată, deschise ușa și intrară amândouă. Emma apăsă întrerupătorul și becurile puternice luminară încăperea.

— Treci printr-o pasă proastă? Întrebă ea pe șleau.

Keira ridică doar din umeri și se așeză pe un scaun oftând din nou.

— Scuipă tot, spuse Emma așezându-se pe genunchi în fața ei.

— Fratele lui David se pare că s-a întors și și-a vrut apartamentul înapoi, răspunse ea.

— Nu înțeleg. Ce legătură are asta cu tine?

— Are, pentru că apartamentul lui e apartamentul pe care l-am închiriat.

— Oh...

Pentru câteva secunde liniștea se așternu între ele.

— Când s-a întâmplat?

— Sâmbătă seara.

— Și tu unde ai stat?

— Ei bine...

— Keira!

— La David.

— Ce?!

— Da...

Și din nou liniște. Nu știa ce o surprinde mai mult, faptul că David a luat-o la el sau faptul că Keira chiar a acceptat asta.

— Of, draga mea, spuse îmbrățișând-o strâns.

Surprinzător sau poate nu, starea lui Keira nu mai era chiar atât de proastă cum fusese sâmbătă seară. Și se convinse acum că toată situația în sine nu era deloc dramatică. Era da, o întâmplare nefericită, dar în nici un caz nu era o situație de viață și de moarte.

La urma urmei, avea unde să stea până își va găsi un alt apartament, chiar dacă nu știa cum se simte în legătură cu faptul că urma să stătea o perioadă cu David. Era cert însă că o mistuiau o grămadă de sentimente și lucruri pe care nu și le putea explica nici măcar ei, d-apoi altcuiva.