Descoperind iubirea

Capitolul 27 - Trecut și viitor

Nu își dădu seama că lacrimile îi curgeau șiroaie pe obraji. Abia în momentul în care termină de citit și se zări în oglinda dulapului realiză asta. Tresări și se încruntă. Nu, nu mai voia să plângă și în niciun caz să se întoarcă din nou în trecut.

Își șterse lacrimile, împături scrisoarea și încercă să ignore toate sentimentele contradictorii pe care le simțea și toate gândurile le împinse undeva în adâncul minții ei. Trecutul trebuia să rămână exact așa: trecut. Nu mai era loc de aceste lucruri în viața ei așa că puse scrisoarea înapoi în cutie și încheie acest capitol care oricum nu mai trebuia redeschis.

Telefonul începu să sune și îi luă un moment să îl găsească și să răspundă.

— Bună ziua, Keira Faith? Spuse o voce necunoscută de bărbat.

— Bună ziua, da, cine este la telefon? Întrebă ea curioasă.

— Mă scuzați, am uitat să mă prezint. Joseph Kenneth la telefon. Făcu o pauză. Sunt avocat și v-am sunat în legătură cu moștenirea pe care urmează să o primiți de la mama dumneavoastră.

Keira se încruntă și oftă.

— E vreo glumă proastă? Îmi pare rău dar nu știu despre ce moștenire vorbiți.

Bărbatul râse sec și își drese vocea.

— Nu este nicio glumă, spuse el. Acum că mama dumneavoastră a decedat, dumneavoastră fiind singura moștenitoare, veți primi tot ce avea ea pe numele ei...

El continuă să vorbească dar fata nu mai auzi nimic altceva. Simțea cum pământul îi fuge de sub picioare și mână începe să îi tremure. Auzi doar un țiuit în urechi și se așeză pe pat fără vlagă. Era ultimul lucru la care se așteptase.

— Domnișoară Faith? Domnișoară Faith, mai sunteți acolo?

Își auzi numele și se dezmetici puțin.

— D-da, reuși să îndruge. Mă scuzați dar eu nu, nu aveam nicio idee că mama, că a murit. Sigur nu este o greșeală, o confuzie? Sunteți sigur că este vorba despre mama mea?

Omul făcu o pauză și se auzi cum răsfoiește ceva.

— Sunteți fiica Pamelei Walter, nu-i așa?

Fata închise ochii cu durere și îi răspunse.

— Da.

— Atunci îmi pare rău, este vorba despre mama dumneavoastră. Credeam că ați aflat. Cumnatul ei s-a ocupat de toate demersurile. Nu v-a anunțat?

— Cumnat? Și Henry? Henry Walter? Nu trebuia să se ocupe soțul ei de toate acestea?

Furia începea să îi ia locul durerii. Era furioasă pe mama ei, pe Henry dar și pe ea însăși. Cum a putut mama ei să stea atâția lângă un asemenea om? Și mai ales cum a putut ea să o părăsească așa?

Avocatul îi explică că Henry Walter murise cu trei ani în urmă așa că totul rămăsese pe cumnatul ei, singura persoană cu care avusese contact în ultimul timp. Îi spuse că trebuie să vorbească cu ea personal despre anumite lucruri. Birocrație adăugă el. Keira acceptă să îl contacteze când va ajunge în New York și apoi închise telefonul. Rămase privind în gol o bucată bună de vreme apoi se mobiliză și își rezervă cel mai rapid zbor.

***

Trei zile mai târziu ieșea pe ușile glisante pe care în urmă cu șapte intră și plecă spre o nouă viață. Credea că se va simți ciudat să se întoarcă în New York, dar se simțea cumva din nou acasă. Desigur, multe se schimbaseră între timp dar spiritul și amintirile care o legau de acel oraș erau exact la fel.