Descoperind iubirea

Capitolul 16 - Umbre ale trecutului

Totul era doar o agitație continuă. Nu putea să își dea seama exact ce se întâmplă. Simțea doar nevoia să strige, să plângă...

Dintr-o dată își auzi numele undeva în depărtare. Apoi simți două brațe cuprinzând-o și deschise ochii. Fusese doar un coșmar. Un alt coșmar. Nu își dădu seama că plânge decât atunci când David începu să îi șteargă lacrimile fierbinți ce îi pătau obrajii.

— Șhh, a fost doar un coșmar. S-a terminat, îi șoptea el în timp ce o mângâia pe cap.

Ea se lăsă moale în îmbrățișarea lui și închise ochii. Era atât de bine, de cald. Se simțea în siguranță. Habar n-avea cât timp au stat așa. Tot ce știa era că nu mai vroia să se desprindă vreodată de acolo, de el.

— Dă-te puțin mai încolo, spuse el la un moment dat în șoaptă.

Keira se ridică și îi făcu loc să se întindă lângă ea. El se lăsă pe spate apoi o trase la pieptul lui, unde fata se ghemui ca o pisicuță. Își așeză o palmă pe pieptul lui și își sprijini bărbia de ea, astfel încât să îl poată privi. Liniștea din privirea lui o alina.

Au stat așa și s-au privit minute întregi, timp în care David îl mângâia absent părul. Fiecare cu gândul în altă parte. Apoi ceva îi veni lui Keira în minte și își ridică puțin capul, continuând totuși să își țină mâna pe pieptul lui, în dreptul inimii.

— David? Întrebă ea aproape în șoaptă.

El o privi și zâmbi. Cât îi plăcea să își audă numele venind din gura ei.

— Da iubito, răspunse el la fel, făcând-o pe Keira să se înroșească.

— De ce la început când ne-am cunoscut te comportai așa urât cu mine?

El o privi și se încruntă când își aminti. Fusese un nemernic cu ea. Și a regretat după ce a ajuns să o cunoască mai bine. A văzut că fata asta merită tot binele din lume.

— De prost, răspunse el, făcând-o să râdă.

— Vorbesc serios.

— Credeam doar că ești altfel decât ești de fapt. Când mi-am dat seama, mi-a părut rău. Încă îmi pare. O să mă ierți vreodată?

El s-a bosumflat și ea îl privi amuzată. Nu văzuse această parte jucăușa a lui David până acum. Dar îi plăcea la nebunie. Ridică din umeri și se uită în altă parte.

— Hm, nu știu ce să zic... trebuie să mă mai gândesc, spuse Keira și îl privi cu coada ochiului.

Dintr-o dată, David se năpusti spre ea și începu să o gâdile.  Keira cazu pe spate între perne și începu să râdă, iar el o urmă. Printre râsete îl imploră să se oprească, dar el continuă tortura. Fata se zbătea sub el, încercând să se elibereze, dar fără vreun rezultat. Era mult mai mare ca ea, mult mai puternic. Nu avea nicio șansă.

— Gata, gata, te rog, te-am iertat, gata, spuse ea, simțind că nu mai poate.

Dar el nu se opri imediat. Râseră amândoi până ei îi dăduseră lacrimile. Apoi abia, David se opri, dar continuă să o țină imobilizată sub el. Când se liniști, Keira realiză în ce poziție ajunseră și atunci tot sângele îi urcă în obraji, înroșindu-se ca racul.

El stătea încă deasupra ei, picioarele ei fiind de-o parte și de alta a șoldurilor lui. Privirea lui era mai intensă acum. O privea diferit. Își apropie fața încet de a ei și se opri doar când mai erau câțiva centimetri între ei. Inima ei bătea atât de tare încât se temea că el ar putea să o audă. Dar el avea aceeași grijă. Erau pierduți amândoi. Dorința plutea între ei ca un nor gros de fum. Vroia atât de mult să o sărute, dar știa că i-ar fi fost greu să se mulțumească doar cu asta.