Descoperind iubirea

Capitolul 25 - Sfârșitul nostru

Cerul îi căzu cu totul în cap. Nu mai rezistă. Se întoarse și o luă la fugă. Nu știa unde, voia doar să se afle cât mai departe de el. Cât mai departe de ea.

— Keira stai!

Îl auzi strigând-o dar nu voia să audă nimic, nu putea să îl mai vadă. Îi auzi pașii în urma ei și simți când o prinse de mână și o întoarse cu fața spre el.

— Te rog, nu pleca până nu auzi tot ce am de spus.

Ea plângea deja și se smucea încercând să se elibereze din brațele lui. Însă el nu renunță. O împinse în perete și încercă să o liniștească. O îmbrățișă, șoptindu-i la ureche numele.

— Te rog iubita mea, te rog ascultă-mă.

Ea încetă să se mai zbată, dar continuă să plângă cu lacrimi amare. Sufletul ei era distrus în mii de bucățele. Nu avea puterea să îl asculte, dar știa că nu ar fi lăsat-o altfel să plece.

Se lăsă în jos, lipită de perete și îl privi într-un sfârșit. David, la rândul lui avea lacrimi în ochi.

Se lăsă și el în genunchi în fața ei. Acum nu o mai atingea. Dar o privea. Amândoi având sufletul spulberat în mii de bucățele.

— Am întalnit-o după ce m-am despărțit de Edith, începu el iar vocea îi tremura. Ne iubeam la început. Ea m-a ajutat să trec peste Edith și peste ce mi-a făcut. Mi-a dovedit că nu toate femeile sunt ca ea. Ne-am căsătorit destul de repede. Dar după o vreme lucrurile au început să se schimbe. Am început să ne certăm tot timpul. În urmă cu doi ani ne întorceam acasă cu mașina. Fuseserăm în vizită la niște prieteni. Ca de obicei, se iscase o neînțelegere. Eram nervos. Am urlat la ea, i-am spus că regret faptul că m-am căsătorit cu ea. O mașină venea de pe contrasens. Am văzut-o prea târziu și nu am avut cum să evit impactul. Șoferul fusese beat. A murit pe loc. Ea a intrat în comă, eu am scăpat doar cu câteva zgârieturi.

Se opri închizând ochii. Își amintea cu durere de acele momente. Era greu să îi povestească, dar merita să știe tot adevărul. Trebuia să știe. Keira se opri din plâns, însă numai ea știa ce era în sufletul ei.

— M-am învinovățit mult timp după aceea. Am tot sperat că își va reveni. După câteva luni am adus-o aici, unde ai văzut-o și tu. Am încercat să merg mai departe. Am încercat. Dar nu puteam cu ea în aceeași casă. Poate sună egoist, dar nu puteam să merg mai departe atâta timp cât o vedeam mereu. Așa că am decis să plec. Să încep o viață nouă. Doctorii au spus că șansele sunt foarte mici ca ea să își mai revină vreodată. Am învățat să trăiesc cu vinovăția.

Fata se uita la el și o durea inima. O durea inima pentru ceea ce trăise el. Dar și pentru ea. Pentru ei.

— Apoi te-am întâlnit pe tine Keira, spuse el cu vocea plină de suferință și cu ochii plini de dragoste. Nu am crezut că voi mai putea iubi vreodată. Nu mai credeam în dragoste de fapt. Pe ea am crezut că am iubito, dar totul s-a transformat într-un lucru atât de urât la final. Dar tu, cu tine e altfel. Știu că nu aș putea vreodată să încetez să te mai iubesc. Te iubesc atât de tare încât mă doare. Doar tu Keira, tu m-ai ajutat să descopăr iubirea . Ai fost ca o rază de soare după o furtună îngrozitoare. Ai adus din nou lumină în viața mea. Știu că sunt egoist că spun asta, dar fără tine nu aș mai fi eu. Dacă vei pleca, vei pleca cu o bucată din mine. Eu... îmi doresc doar ca tu să înțelegi. Sunt conștient că a fost o greșeală să îți ascund asta. Dar...

Făcu o pauză, alegându-și cu grijă cuvintele.

Ea închise ochii. O durea tot ce îi spunea el. O durea pentru că acum nu mai conta nimic. Nu mai conta că el o iubea. Nu mai conta că ea îl iubea pe el. Era căsătorit. Femeia aia era soția lui de atâția ani. O mințise în tot timpul acesta. O mințise cu absolut tot ce ține de viața lui. Iar ea nu ar putea trăi cu gândul că femeia aceea, soția lui, nu știe nimic și există.