Am plecat cu fratele lui Louis,Erick,care nu era deloc speriat.Îmi dădusem seama că el ar face orice petru fratele lui.Erau nedespărţiţi.
-Ai un plan?mă întrerupe din gândire vocea lui Erick.
-Nu.M-am gândit să mergem la moşul acela,ştii tu..acela cu care s-a certat fratele tău.
-Sper să nu ne facă şi el ceva.
-Stai liniştit!Nu are ce să ne facă...Sper.
Aceata nu mai spusese nimic.Îl înţelgeam.Eram în mare pericol şi trebuie să fim atenţi.
-Shh!Jos!spuse acesta în timp ce mă trăgea în jos.
-Ce dra..?!voiam eu să înjur,dar Erick îm puse mâna la gură.
-Taci!Uită-te încolo!
Mă uitam unde îmi spusese şi văzusem două umbre.Nu găseam o explicaţie pentru ce văzusem.
[...Annie povesteşte...]
Eram foarte speriată.Aveam deja doi răniţi şi toată lumea era agitată.
-Hei!!Ascultaţi!Trebuie neapărat sa baricadăm cabana,încerc eu sa preiau controlul.
Toţi îşi aţintinsera atenţia asupra mea.Nu îmi plăcea privirea pe care o aveau asupra mea.
-Căutaţi ciocane,cuie şi lemne pentru a baricada ferestrele şi ceva foarte greu pentru uşi.
Mă miră faptul că toată lumea m-a ascultat şi au început să caute câte mai multe lucruri folositoare.
Gândul îmi era la Liam.Oare era bine?Pe unde era acum?A ajuns la acel moş.Nu ştiam dacă va merge acolo dar era cel mai apropiat loc.
-Annie,toate ferestrele sunt baricadate,îmi distrase atenţia Nial,cel mai bun prieten al meu de la grădiniţă.
-Bine.Acum trebuie să rezvolvam uşile.Aţi găsit ceva mai greu?
-Da,uite!Ceilalţi s-au ocupat de asta.Acum ce trebuie sa facem?Toţi suntem speriaţi,mai ales cu un cadavru la etaj.
-Şi eu sunt speriată ,acestea au fost ultmile cuvinte pe care le-am spus.
[...Liam povesteşte...]
Am stat pe js aproximativ o jumatate de oră.Eram din ce în ce mai speriat.Nu aveam idee ce se întâmplă.
Umbrele au început să se apropie de noi.Vorbeau foarte încet şi nedescifrabil.
Erick încerca să-mi spună ceva.În cele din urmă înţelesesem.
-Dacă se mai apropie de noi,tu îl iei pe cel din dreapta şi eu pe cel din stânga.După ce îi dăm jos,fugim la vale spre drumul de ţară şi apoi la autostradă,unde acolo ar trebuie să ne întâlnim.
Nu i-am mai spus nimic.Am aşteptat până cei doi s-au apropiat de noi destul cât să-i trântim jos.
Am început să alerg cât îmi ţineu picioarele.Eram foarte aproape de drumul de ţară,când am simţit o durere groazniă în spate,atât de puternică încât să cad pe jos.
Nu am apucat să vad prea multe pentru că ploapele mele deveneau din ce în ce mai grele,dar văzusem o faţă familiară.
