Inima-mi naşte aripi de corb
Şi negru, se lasă cucerit...
În zbor privirea se poartă orb,
Iar firea-mi curată demult a murit.
Carbonizate flori se clatină lin.
Încet se pierde fericirea.
Ai fost soare cerului senin,
În lipsa ta se naşte pieirea.
Mă las căzut în braţe de abis.
Un suflet de plumb moare în cădere
Dar tot mai văd un soare de vis...
Şi tot mai simt acea plăcere...
