Un singur far e tot ce a fost lăsat,
Un singur far, o ultimă lumină
Se-nalță printre dune singur și uitat
Privind o lume pentru el străină.
Malul de apă ce-l stropea cândva
Ramas acum doar prund și sare
Se zbate trist în chinuri undeva,
Mugește în întuneric și teroare.
Lumina ce acum nu se mai cere,
Se poartă în tihnă prin nisipuri.
Un astru veșnic în cădere,
Cântat de vânt în moarte stihuri
Ce sens, ce rost un far mai are
Când nimeni nu caută lumină,
Ca o speranță ce singură moare
Ca o corolă fără albină
Doar vidul de sus vag se uită.
Se lasă peste far a consolare
Ridică lumina lui pală, pierdută
Într-un destin etern de admirare.
