Mândria căzută din cer, cântă imnuri de libertate
la urechea Omului
căptuşită de ceară şi pene sfinţite...
Omul se opreşte
şi mulţumeşte
cerului de şobolanii
cu care împarte o bucată de anaforă,
de acel ochi scos
care-l ducea în ispită
şi porneşte mai departe
în robia cunoscutei necunoaşteri,
Lumina îşi trecu milos o rază pe sub gene...
mai cată spre ameninţările de sus,
şi se ia soră de cruce cu noaptea,
desconsiderată
din cauza tonalităţii sale întunecate.
