Se zice,
că orice palmă de argilă
își va rosti un psalm.
Că orice prohod,
trebuie plătit în lacrimi.
O odă a creației
compusă pentru a ne ține
în pantaloni strâmți.
Există o regulă nespusă
a lucrurilor mari și mici:
Printre buzele
care îți rostesc azi prețul,
mâine va crește iarbă.
Când vidul
a tăiat din sine o siluietă,
absurdul a râs neauzit.
O metodă sadică de smerenie
pentru păcatul
de a nu avea limite.
Privirea lui încețoșată
își dorea contururi,
noi însă ne-am dorit cețuri.
Este defectul unui infinit
de a nu gândi,
și a noastră
de a nu întreba.
Acum te întreb, Prometee,
tu, titan nebun,
ce să facem
cu sacrificul tău?
