Prințesa Mafiei 2

Capitolul 20- "O sa ii omor pe toti!"

Inghit in sec grabita, privindu-mi mama ce avea lacrimi in ochi si dadea din cap in semn dezaprobator. Nu pot sa refuz asta, daca Iris pateste ceva nu mi-o voi ierta niciodata.

-Fie! strig eu nervoasa catre Madoc. Accept. spun rapid, apoi o iau la fuga catre camera lui Iris cu mama pe urmele mele, la fel si Dante.

Nu ma opresc din alergat pana ce ajung la camera surorii mele care era pe jos.

-Iris! strig speriata atunci cand ii observ fata alba ca varul. Suna la ambulanta, ce mai stai? tip la doica.

-Am sunat deja, sunt pe drum. spune femeia inghitind in sec.

Ma intorc catre mama si Dante care isi baga mana in par nervos.

-De cand stiti? ii intreb eu referindu-ma la starea lui Iris.

-De cand ai plecat tu la facultate. sopteste mama.

Respiratia mi se taie. Nu, nu pot sa cred ca Iris poate muri in momentul asta daca ambulanta nu ajunge la timp si daca transplantul ala nu se face mai repede.

-Calmeaza-te, Antonia! striga Dante la mine cand vede ca ma plimb de colo-colo prin camera incercand sa respir normal.

-Cum dracu sa ma calmez, Dante? tip la fratele meu mai mare. Iris poate muri si tu imi spui sa ma calmez? Ce dracu ai pazit cat am fost plecata? 

-Imi pare rau. spune el vizibil afectat.

-Ei bine cuvintele astea nu o vor face pe Iris bine. scuip cuvintele si chiar atunci, pe usa apar o femeie si un barbat imbracati in rosu cu cate o geanta in mana.

-Dati-va la o parte. spune femeia grabita cand observa corpul lui Iris intins pe jos.

Nu pot sti ce ii face acea femeie lui Iris pentru ca eu cobor la parter unde il gasesc pe tatal meu care vorbeste cu..Roberto? Ce cauta el aici?

Mii de fior imi acapareaza corpul in acest moment. Cum de a stiut ca sunt aici? De ce este aici? De ce arata atat de ravasit? Este imbracat in niste blugi inchisi la culoare si un plover gri cu negru. Fata ii este aproape de nerecunoscut. Pare ingrijorat, atat de ingijirat. Respiratia mi se taie atunci cand isi intoarce privirea asupra mea, precum tatal meu.

Imi musc buza inferioara puternic incercand sa nu plang, pentru ca in acest moment Iris este coborata in brate de la etaj pana jos unde o aseaza pe targa, apoi zbughind-o catre iesire. Inghit in sec si apoi tatal meu se apropie incet de mine.

-Antonia..

-Nu spune nimic. il intrerup cu glas rece. Mai bine te duci cu Dante la spital, o sa vin si eu. spun slab amintindu-mi de faptul ca trebuie sa fiu calma.

Tatal meu nu mai spune nimic, privirea sa trista exprima tot. Ii pare rau, dar in acest moment nu-mi pasa de ce simte el. Iris este pe primul loc. Oricat am ferit-o de lumea asta rea, ingerasul asta mic care traieste in iad s-a imbolnavit. Nu pot sa mai suport nimic in plus, absolut nimic.

Tata pleaca spre iesire, eu si Roberto ramanand singuri in tacere. Il privesc in ochi si la naiba de nu as vrea sa-l strang in brate in acest moment. Nu pot sa cred ca este aici, in acest moment. Las o lacrima sa-mi curga pe obrazul stang si chiar in acest moment imi aplec capul in jos incercand sa-mi ascund vulnerabilitatea. Roberto parca trezindu-se dintr-o transa, vine spre mine hotarat cu pasi apasati. Cand ajunge in fata mea, nu mai sta pe ganduri, ci imi ridica privirea asupra lui, zdobindu-mi buzele cu ale sale.

Eu raman complet socata din cauza iesirii sale, in timp ce el imi tachineaza buzele incercand sa ma scoata din starea actuala si sa-i raspund sarutului. Ei bine asta fac. Imi revin din soc ne mai lasand loc si de alte lucruri. Ii cuprind gatul cu bratele, tragandu-l spre mine astfel sarutul adancindu-se mai mult. Dorul si dorinta domnind asupra corpurilor noastre transpunsandu-le in energia sarutului.

Imi musca buza inferioara puternic, facandu-ma pe mine sa icnesc de durere si pe el sa geama gutural. Il vreau, mi-a fost atat de dor de el. Nu stiu cum va reactiona cand ii voi spune ca ma marit, cand va afla ca un alt barbat va fi alaturi de mine. Ih, cand ma gandesc la jigodia aia imi vine sa impusc ceva.

Brusc, buzele noastre se despart. Respiratiile ne sunt sacadate din cauza lipsei de oxigen provocata de sarut , iar privirile noastre ne sunt fixate perfect. Vad sclipire in ochii lui albastrii ca marea. Este fericit, dar si trist in acelasi timp. Nu pot sa-mi dau seama care emotie il domina, dar cred ca nici el nu stie asta.

Eu imi inchid ochii incercand sa ma concentrez doar pe aceste sentimente pe care le simt. Dragoste, fericire si protectie. Probabil dandu-si seama de ce fac, Roberto ma trage intr-o imbratisare calduroasa si plina de iubire. Nu credeam vreodata ca o sa ma simt atat de bine in bratele sale. Niciodata nu m-am gandit ca el o sa fie singura persoana care ma linisteste asa, in felul asta.

-Roberto...ingaim eu cu glas ragusit incercand sa-mi abtin valul de lacrimi.

-Imi pare rau! spune el soptit in parul meu.

-Pentru ce? soptesc inapoi.

-Pentru tot ce ti se intampla. Pentru ca m-am sarutat cu Kyra, pentru ca nu ne-am mai vorbit si pentru ce i se intampla lui Iris. enumera el.

-De ce esti aici? soptesc.

-Pentru ca te vreau, pentru ca vreau sa fii a mea, Antonia. imi raspunde ferm si hotarat.

-Nu se poate.. soptesc in timp ce simt cum inima mi se farama in mii de bucatele.

Nu se poate pentru ca viata este asa o curva cu mine si pentru ca Madoc ma forteaza sa aleg dintre sora si iubirea vietii mele.

La auzul cuvintelor mele, Roberto ma indeparteaza usor de el astfel sa ne putem privi in ochi.

-De ce? intreaba el cu glas sfaramat, putand sa-i simt nelinistea si durerea.

-Pentru ca daca te aleg pe tine, Iris moare. spun ragusita si apoi izbugnesc in plans simtindu-mi picioarele cedand.

-Nu-nu inteleg. sopteste el.

-Madoc Martin. soptesc dupa ce imi potolesc valul de lacrimi. El detine inima compatibila cu Iris. Are nevoie de un transplant, Roberto. Marsavul..m-ma obliga sa..ma m-marit cu fiul s-sau. spun balbaita cand observ privirea ucigatoare pe care Roberto o adopta.

Ochii parca innegrindu-se din cauza nervilor pe care ii acumuleaza, simt cum toti muschii sai se incordeaza sub bratele mele. Inghit in sec atunci cand ma indeparteaza de el.

-Asta nu se va intampla, Antonia! tipa el dintr-odata. Tu esti a mea! Nimeni nu o sa te mi te ia, ai inteles? striga la mine in timp ce ma strange puternic de brate.

-Crezi ca mie imi convine? ripostez incepand usor, usor sa ma enervez. Crezi ca eu vreau sa ma marit cu un necunoscut? Nu, Roberto, nu vreau! ma restesc la el eliberandu-ma din stransoarea lui. Te vreau pe tine! ii zic nervoasa, apoi ma calmez brusc din cauza a ceea ce am scos pe gura.

Fata lui Roberto i se lumina, sclipirea din ochi ii reveni, iar micul zambet pe care il zaresc pe fata lui imi umple inima de dragoste.

-Te iubesc, Antonia, si la dracu! O sa ii omor pe toti! Nimeni nu o sa te ia de langa mine. spune el si ma trage de mijloc strangandu-ma intr-un mod posesiv.

-Si eu te iubesc! ii soptesc in ureche.

*******

Hello! Imi pare rau prieteni ca v-am tinut atat de mult pe jar. Nu asta a fost intentia mea, doar ca au aparut mici-mari complicatii. Mi-am scrantit mana dreapta si da...ma doare. Am scris capitolul asta in doua zile si eu de obicei il scriu in doua-trei ore.

In orice caz, sper ca v-a placut si acest capitol!

Eu va pup dulce! 💋💋💋

Roxx☺❤