Unde se termina basmul loveste realitatea

I want to see it!

Chapter 1

      Totul a inceput la nasterea primului copil al distinsei familii Ace. Acesta a fost o fetita  cu parul de culoare alba precum zapada si cu ochii mari albastrii ce straluceau ca doua mari. Pe masura ce crestea fata se facea din ce in ce mai frumoasa, mai inteligenta si mai fina. Era imaginea in oglinda a mamei sale care avea titlul de cea mai frumoasa femeie din aristocratie.  

        La varsta de saptesprezece ani, fata era deja mandria familiei Ace. Aceasta avea inca o sora mai mica pe care o iubea nespus. Numele ei era Cecillia si avea cincisprezeci ani. Era frumoasa, avea parul negru ca abanosul si ochii mari la fel de negrii, foarte adanci incat te puteai pierde in ei. Spre deosebire de parul Antoniei care era lung pana la mijloc si drept, cel al Cecilliei era scurt pana la umeri si usor ondulat. Desi era frumoasa ca o papusa, frumusetea ei palea in fata surorii sale. Ea stia foarte bine asta, dar in ciuda acestui lucru isi iubea sora mai mult decat orice pe lume. O adora, vroia sa fie exact ca ea: frumoasa, inteligenta, blanda si rabdatoare.

        Antonia mai avea un frate mai mic de doisprezece ani pe nume Michael. Acesta era o persoana curioasa, dar blanda si inocenta. O urmarea mereu pe Antonia prin casa in speranta ca aceasta va avea timp sa se joace cu el. De cele mai multe ori Antonia nu avea timp din cauza responsabilitatilor ei, dar adora sa se joace cu fratele ei. La fel ca si Cecillia, Michael o iubea nespus de mult pe sora sa. Acesta era nespus de frumos, avea parul brunet al tatalui si ochii albastrii ai mamei. Daca ar fi avut aceeasi varsta ca Antonia, Michael ar fi intercut-o in termini de frumusete.     

        Viata Antoniei parea perfecta. Avea tot ce isi putea dori, tot, absolut totul, mai putin libertate. Ea nu avea voie sa iasa din casa, tot timpul ei era organizat. De fapt toata viata ei era organizata. Antonia nu avea viata privata, tot ceea ce facea era pentru familia ei. Lua lectii de pian, de vioara, de aranjamente florale, de tesut, de echitatie, de dans si de pictura. Pe langa acestea, lucra cu tatal ei la firma acestuia pentru a se pregati pentru momentul cand aceasta va mosteni afacerile familiei. Antonia era fata perfecta, era precum cea mai frumoasa pasare din lume pe care daca o vedeai iti lua respiratia si nu o puteai uita niciodata. Aceasta pasare avea candva aripi mari incat puteau cuprinde cerul, insa acum acestea erau taiate, iar pasarea era prinsa intr-o colivie aurita din care nu putea scapa.

         Intr-o noapte instelata, cu luna plina Antonia privea cerul spunandu-si: “Cat de magica este noaptea! As vrea sa pot privi cerul din afara acestui conac. Oare arata la fel? Oare este mai frumos si mai magic decat este deja? Vreau sa aflu. Diseara, diseara voi afla! “.

         Antonia se indrepta spre dulap si isi scoase o pereche de blugi negri, stramti, un maieu alb legat de gat, cu spatele gol si o pereche de botine. Aceasta coboara pe geam folosind o franghie data de menajera ei Greta, care ii era foarte fidela Antoniei. Fata trece prin gradina si ajunge cu succes pana la poarta cand din spate de aude o voce.

-      Antonia ! Ce faci? Unde pleci?

-      Michael? Ce faci tu aici? La ora asta se presupune ca trebuie sa dormi.

-      Da…dar am auzit zgomot venind dinspre gradina asa ca m-am trezit si m-am dus sa vad ce s-a intamplat. Iar atunci te-am zarit pe tine. Deci unde pleci?

-      Afara. Vreau sa vad cum e lumea din afara acestor porti. Vreau sa vad oamenii, parcurile, marea. Vreau sa le vad Michael. Te rog nu ma spune.

-      Am inteles. Dar am o conditie.

-      Orice.

-      Ia-ma si pe mine cu tine.

-      Dar tu poti sa le vezi oricand.

-      Da, dar vreau sa le vad cu tine.

-      Bine…raspunse Antonia dupa ce ramase pe ganduri cateva secunde.

        Cei doi parasisera casa trecand de porti folosind cartela digitala a tatalui lor. Cand aceasta a ajuns in sfarsit afara, prima data ochii i-au fugit la cer. “Unii ar spune ca cerul arata la fel de oriunde l-ai privi, dar pentru mine este diferit.”…se gandi Antonia.

-      Deci unde vrei sa mergem? intreba Michael.

-      Vreau sa vad oceanul.

-      Esti norocoasa. Oceanul e doar la 10 minute de mers pe jos de aici.

        Totul mergea perfect, dar ceea ce Antonia nu stia era ca zambetele pe care le arata acum aveau sa se transforme in plansete care ii vor sfasia inima.