A summer full of..

Memories

M-am trezit auzind o gramada de rasete venind de undeva de afara. Dupa ce mi-am invins pleoapele si am reusit sa deshid ochii am reusit sa ma ridic in sezut, si mi-am sters fata cu dosul palmelor, privind buimaca in jur. Reuseam sa disting rasetele, dar si sunetele pescarusilor, care se pare ca erau mai matinai decat mine si deja isi cautau hrana. 

Cand l-am vazut apoi pe Ike dormind langa mine au inceput sa imi navaleasca in cap amintirile de seara trecuta, cum am fugit in apa, cum am plecat apoi spre cort si el a venit dupa mine, cum a stat langa mine pana am adormit, si am inceput a zambesc involuntar, simtindu-ma fericita. Poate ca era un lucru ciudat, pentru care sa ma simt asa, dar pur si simpu nu puteam sa nu o fac. Pana acum, in afara parintilor mei si a lui Eric nu a fost nimeni in ultimii ani care sa tina la mine, sau macar sa para ingrijorat pentru mine, iar acum, a aparut el. Tipul asta ca un soare ce rasare de dupa nori, si care mi-a dat viata peste cap intr-un timp asa de scurt.

Stateam pur si simplu si il priveam, simtind un sentiment urias de siguranta, si protectie, prin simplul fapt ca era langa mine. *dar, sunteti doar prieteni*. M-a lovit apoi realitatea, care durea ca naiba, si mi-a pierit usor, usor zambetul. 

L-am vazut ca se foieste, întorcându-se pe spate, si s-a trezit incet, clipind repede de cateva ori, apoi si-a intors capul spre mine, zambindu-mi.

-Neata, mi-a spus cu un ton ragusit, din cauza oboselii, dar care dădea dependenta.

-Neata, i-am raspuns zambindu-i, si s-a ridicat , mai greu, si el in sezut, frecandu-se la ochi.

-Ai dormit bine? M-a intrebat ridicându-se si el. 

-Da. Si chiar dormisem bine, linistită.

-Ma bucur atunci. Se pare ca toata lumea e  treaza, a adaugat, facand referinta la voia buna de afara.

-Mda, cam asa ceva. A urmat un moment de liniste, in care nici unul nu a spus nimic.

-Ike, am spart tăcerea la un moment dat, legat de seara trecuta...

-Rain, nu trebuie sa imi dai expicatii. Desigur, as vrea sa stiu ce te apasa, dar nu atata timp cat nu vrei si tu asta.

-Vrei sa...mergem putin pe ponton? Deja ma simt claustrofoca aici, l-am intrebat chicotind.

-Mergem, mi-a raspuns zambindu-mi.

Iesind din cort, am fost izbita de trei lucruri. Mirosul sarat din aer, care imi invada narile, razele soarelui, care stralucea mai puternic ca niciodata, si privelistea din fata mea la treizeci de secunde dupa ce am iesit din cort. 

-Ce se intampla? Am intrebat confuza, privindu-l pe Ike, cand am vauzt in fata mea trei persoane, printre care se afla si Ana, fata de seara trecuta.

-Nu am nici o idee, mi-a raspuns Ike zambind, si stand in spatele meu.

-Eu...vocea Anei a umplu linistea, auzind-o pentru prima data, voiam sa iti multumesc, mi-ai salvat viata. 

-Ah, eu nu...ea chiar imi multumea. Nu ma asteptam la asta. 

-Vorbesc serios, daca nu erai tu...

-Te salva altcineva am spus nelasand-o sa termine. Sunt sigura de asta. 

-Poate, dar nu a fost altcineva, ai fost tu, si nu o sa uit asta niciodata. 

Am facut ochii mari, surprinsa de cuvintele ei, care m-au lasat fara replica. Mi-a mai zambit o data, si a plecat, impreuna cu prietenii ei, lasandu-ma cu replica inca undeva inchisa bine, dar pe langa asta se nastea o senzatie ciudata undeva in sufletul meu. De, multumire? Multumire de sine. Poate ca, pana la urma am facut ce trebuia?!

-Ca sa vezi, mai e cineva de acord cu mine, l-am auzit pe Ike razand in spatele meu, apoi a pornit spre ponton, lasandu-ma in urma. 

-Ca sa vezi...am repetat incet, apoi l-am urmat, ajungand amandoi din nou pe pontonul micut, pe care ne aflam a treia zi la rand.

-Cred ca o sa devina o traditie, treaba asta, a inceput Ike sa rada, gandindu-ne la acelasi lucru. Ma uitam din nou la apa din fata noastra, si nu stiam cum sa incep, nu stiam cum sa incep discutia aia pe care nu credeam o sa o mai am vreodata.

-Eu...Eu aveam un frate, inainte sa ma mut aici. Am hotarat sa incep cu inceputul, si sa scap de povara asta. Faceam totul impreuna, el era mai mare decat mine si obisnuiam sa mergem mereu sa innotam sau sa facem surf. Ne plăceau...cele mai periculoase valuri, sa spun asa. Cu cât mai mari cu atat mai bine. La un moment dat am urmat si un curs de salvamar impreuna. Simteam deja cum mi se umezesc ochii, dar am continuat, chiar durea sa imi amintesc toate alea.Cum ziceam, ne plăceau valurile mari. Pericolul pe care îl ofereau. Acum patru ani, a fost o furtună, una puternica, dar nu ne-a pasat, tocmai, eram si mai incantati. Ne-am luat plăcile si am fugit pe plaja, am intrat in apa si am inceput sa facem ce stim mai bine.

-Rain...

-E ok, am spus printre lacrimi, si am continuat, dupa ce le-am sters. Dar, asa cum era poate de asteptat, furtuna aia nu a fost atât de usor de tinut in frâu. Dupa o vreme , Ash a pierdut controlul plăcii, si a cazut. Eu tocmai ieseam din apa, cand l-am vazut. Am fugit imediat inapoi, si am inotat dupa el. Am incercat cat am putut sa ajung la el, dar a fost greu. Era un innotator incredibil, mult mai bun decat mine, dar, s-a lovit cu capul de placa si si-a pierdut cunostiinta. Pana am ajuns la el si l-am tras afara a fost prea tarziu. Atunci mi-am jurat ca nu o sa mai pun piciorul in apa niciodata, ca nu o sa mai innot. Si-a pierdut viata in fata mea, facand ce amândoi iubeam cel mai mult. Mi-am  sters lacrimile de pe obraj, ce nu renuntau, si m-am uitat spre el, vrând să spună ceva. El stătea pur si simplu in liniste, privindu-ma, si nu imi plăcea asta, voiam sa spuna ceva.

-Scuze, am spus râzând dupa un timp, nu aveai nevoie sa stii toate astea, eu...

-Ma bucur ca stiu toate astea, mi-a raspuns repede. Ma bucur ca ai avut incredere in mine, sa imi spui totul. Nu e ceva usor, si totusi ai avut puterea sa o faci. Acum înteleg de ce nu te apropii de apa, mi-a spus zâmbind.

-Mda, a fost tot ce am putut sa ii raspund.

-E doar...Nu pot sa nu ma intreb...asta e ceea ce fratele tau ar fi vrut? Sa renunti la innot? Sa te inchizi in tine?

M-am uitat socata spre el, nu aveam nici o reactie.

-Eu...Eu nu pot sa fac asta, nu am putut sa fac nimic sa il salvez...

-Ti-ai riscat propria viata încercând să îl salvezi, Rain. Ti-ai riscat viata din nou seara trecuta, încercând să salvezi o necunoscuta. Parerea mea e ca ai tot dreptul sa faci ce iti place, si sunt sigur ca fratele tau ar fi de acord cu mine. El nu ar vrea ca tu sa renunti din cauza lui, sau din cauza a ce s-a intamplat.

-Vorbesti de parca l-ai cunoaste, am spus încet.

-Nu il cunosc. Dar stiu un lucru. Daca as fi fost in locul lui, as vrea ca tu sa iti trăiesti viata fericita, sa faci ce iubesti si sa nu trăiesti in trecut. Asta pot sa ti-o spun cu mana pe inima.

Nu i-am raspuns. Nu stiam cum. Probabil ca avea dreptate, de fapt, mai mult ca sigur avea, dar nu puteam sa o fac. Pur si simplu mi-am intors privirea putin spre el, admirand cum razele de soare se joaca cu parul lui saten, oferindu-i o culoare speciala, ce ii punea in evidenta ochii aia albastri in care ma puteam pierde ore in sir. Am observat ca pielea lui incepea, incet , incet sa prinda culoarea oferita de soare.

-Rain, eu...s-a oprit pentru cateva momente, in care ne-am uitat unul in ochii celuilalt fara sa spunem nimic. Ma luptam pur si simplu cu impulsul sa ii spun ce simt pentru el, si sa astept raspunsul lui, care in mintea mea era unul dureros. Dupa cateva seunde care mie mi s-au parut o eternitate, dar o eternitate placuta, a dat din cap, venind mai aproape de mine. M-a luat de dupa umeri, sarutandu-mi apăsat fruntea. Rain, stiu ca ne-am cunoscut abia de doua zile, dar, a chicotit putin, m-am atasat cumva de tine, nu stiu de ce, si nu imi place sa te vad asa, sa te vad plângând. Asa ca, vreau sa stii ca o sa fiu langa tine, si vreau sa te vad pe tine, cea adevarata, ok? Pentru ca stiu ca se ascund si mai multe dupa fata asta trista. Suntem prieteni, da? Asa ca nu o sa scapi de mine.

*de ce doare atat cuvantul ala? Chiar si acum?!*

Am dat afirmativ din cap, incepand din nou sa plâng, dar de data asta ma întrebam daca e din cauza amintirilor, sau din cauza ca din nou, in cateva ore mi-a confirmat că nu va fi niciodată alături de mine asa cum mi-as dori?!