A summer full of..

We are frinds, right?

-Blondule, cred ca am dat-o in bara!

-Sunt sigur ca nu a fost nimic, ploicica, incerca Eric sa ma linisteasca, vocea lui calda sunand prin difuzorul telefonului.

-Dar nu trebuia sa reactionez asa, nu trebuia sa las sa ma afecteze...

-Rain, o sa fie bine, nu iti mai face atatea griji, in regula? Ai clacat, se mai intampla.

-Dar el nu stie de ce am clacat, stie doar ca am strigat fara motiv la el.

-Haa, de ce nu vorbesti cu el atunci?

-Nu stiu...nu stiu ce sa ii spun.

-Sa iti ceri scuze?! Sa ii spui ca nu a fost vina lui?!

-Probabil ar trebui sa fac asta, dar mie frica.

-De ce?

-Nu stiu, pur si simplu..mie.

-Ploicica, il placi?

-Poftim?

-Il placi? E o intrebare simpla, nimic complex.

Am stat putin sa reflectez la intrebarea lui, stiam ca il plac, dar nu am spus asta cu voce tare pana acum.

-Eu...nu stiu. I-am raspuns sincer, adica. El, pare o persoana buna, si nu stiu de ce am sentimentul ca ma intelege fara sa fiu nevoită să îi spun anumite lucruri. Am vorbit doar putin cu el, asta asa e , dar...

-Daa, il placi!

-Cred ca ai dreptate, i-am raspund chicotind.

Am mai stat o vreme acolo, pe plaja, cred ca a trecut deja jumătate de zi de cand eram acolo, nu imi venea deloc sa a intorc. Continuam sa ma uit spre cerul care deveni innorat, simtind o adiere mai puternica de vadn odata cu trecerea timpului. Pana si valurile incepeau a se intetii.

 In ultimii ani am reusit sa ma închid în mine de aproape toata lumea, mi-am inchis si ultima fărâmă de curaj sau socializare pe care o aveam. Chiar daca stiam ca trebuie sa fac asta, imi era frica. Nu stiam cum sa o fac, sa imi cer scuze.

Întoarsă in zona de camping am tras aer in piept si am inceput sa il caut. Vremea devenea din ce in ce mai urata, si aveam impresia ca va ploua curand. Am inceput de la bucătărie, dar nu era acolo. M-am gandit apoi ca probabil e pe plaja. Am vazut cateva lemne, de data asta mai mici, asezate pentru un foc de tabara, dar nici urma de Ike. Nu stiam unde sa il caut altundeva. Tocmai eram pe punctul de a renunta cand m-am gandit ca este un loc unde ar putea, cu mici sanse sa fie.

Ajunsă la ponton, l-am gasit stand pe marginea acestuia, privind linistit marea. Ma uitam la el din laterală, si ma intrebam de ce nu pleaca, din cauza vremii.

-E liber? L-am intrebat timid, văzându-l cum isi intoarce capul spre mine. Dupa ce m-a vazut mi-a zâmbit slab.

-Asa era ultima dată, mi-a raspuns, dar ceva nu era in regula cu vocea lui.

M-am asezat langa el, adunându-mi gândurile.

-Scuze, am spus intr-un final, moment in care si-a intors atentia spre mine, fara sa spuna nimic, asa ca am continuat. Nu trebuia sa reactionez asa mai devreme, legat de treaba cu innotul, am incheiat lăsându-mi capul pe genunchi.

A inceput sa rada slab, ciufulindu-mi parul.

-A fost surprinzator, nu credeam ca ai o asa vâna in tine .

-Nu am, de obicei. E doar...acceptarea, am spus încet.

-Acceptarea, a repetat inca cu capul îndreptat spre apa.