Bună ,mai mă recunoști? Sunt fata pe care acum ceva timp o amăgeai, care îi spuneai ca ea reprezintă totul pentru tine, care îi dădeai speranțe și vise.
Ți-ai adus aminte ? Să înțeleg că nu. Îmi spuneai că nu o sa pleci, că nu ești ca restul, că tu știi să iubești sincer. Minciuni și minciuni .Păcat că mi-am dat seama prea târziu; când deja mi-ai călcat pe inimă și ai plecat ca un străin.
De ce nu mă mai recunoști? Pentru că m-ai schimbat....m-am schimbat. Din fetița inocentă am devenit o femeie matură ; numai cred în simple cuvinte spuse pe o bancă, mă bazez pe fapte. Am devenit realistă și puternică; și pot spune că îți mulțumesc ,pentru că datorită ție am învățat să mă renasc din propria suferință.
Am învățat cum e să iubești cu toată ființa ta și să fii părăsit, pentru că nu mai ești îndeajuns de bună, pentru că eram o copilă. Dar uite copila asta a parcurs un drum greu după ce ai plecat. S-a luptat cu sentimente și cu tot ce reprezentai pentru ea, s-a luptat cu ea însuși să te poată uita, a aflat ce e agonia și durerea, dar a reușit și uite-o. .....stă dreaptă în fața ta și zâmbește pentru că orice fărâmă de iubire pentru tine a dispărut. A dispărut ca și tine în acea zi, nici nu ai mai privit înapoi.
Mă bucur străine că ți-ai adus aminte, prea târziu pentru regrete, prea târziu pentru sentimente...deja le-am îngropat adânc în mine.
