Prinși în întuneric - [PAUZĂ]

7.Planul.

                                                                                                                  7. Planul.

Sufletele si sentimentele oamenilor, sunt precum pasarile, calatorind mereu, oprindu-se pentru a se odihni, insa continuand sa zboare spre necunoscut. De obicei, totul ne este necunoscut, pana ce ne acomodam cu ceea ce simtim. Cati dintre noi nu am trecut prin prima dragoste, cand numai gandindu-ne la o persoana sa simtim fluturasi in stomac, iar numele ei sa fie prezent peste tot. Insa ca orice lucru, dragostea se sfarseste, lasand in urma ei un gol imens, care se reface cu o noua iubire, sau daca nu, cu ajutorul prietenilor.

Acele momente, care desi se sfarsesc, vor ramane in sufletul nostru pana ce vom trece pe hotarul necunoscutului, ramanand poate intiparite si acolo. Sufletul calatoreste pe pamant, inainte de a se decide intre pragul binelui si raului, pentru a culege amintiri, ganduri pe care sa le poata pastra pentru eternitate.

Amintirile ne sunt intiparite in minte, cele bune contrastand cu cele rele, in speranta de a crea un echilibru in viata noastra. In fiecare zi, balanta se inclina in favoarea luminii sau a intunericului, insa pana la sfarsitul acesteia, aceasta devine echilibrata.

Loviturile vietii ne fac mai puternici, intr-un fel sau altul, totul facand parte din maturizarea ce ne-o pregateste Dumnezeu. Durerile ca si bucuriile fac parte din viata, chiar daca nimeni nu ar vrea sa treaca prin intamplari nefericite.

Oamenii isi castiga existenta, facand diferite activitati, unele placute, altele mai putin. Desi societatea ar trebui sa respecte oamenii ce se straduiesc sa muneasca,indiferent de slujba, acestia ridica in slavi oamenii bogati, ce fura de la cei neajutorati, devenind lacomi, telul lor in viata fiind sa devina milionari sau miliardari. Adevaratele valori se duc pe apa sambetei, datorita oamenilor ce sunt multi prea preocupati de propria persoana.

Toti vor sa accentueze defectele noastre pentru a-si accentua calitatile lor, negandindu-se insa la ceea ce simt ceilalti. Toti suntem complexati, fie de greutate, fie de aspect, inaltime, caracter insa totusi suntem noi, iar acest lucru ne face speciali. Nu trebuie sa fim invidiosi pe cei din jurul nostru pentru ca sunt mai frumosi sau mai slabi sau mai inalti, ci trebuie sa ne mandrim cu corpul si comportamentul nostru.

Respect pentru toti cei ce se apreciaza si ii apreciaza si pe cei din jurul lor. Jos palaria pentru baietii care au curajul sa spuna te iubesc unei fete, si se comporta dragastos cu ea si de fata cu prietenii.

Ochii lui Megan se plimbau pe peretii grosi, din caramida, ce deveneau din ce in ce mai reci in timp ce inainta spre curtea din spate, alaturi de ceilalti copii. Aveau voie destul de rar sa iasa din cladirea mare, ceea ce insemna ca azi era una dintre zilele speciale.  

Se schimbase fata de dimineata, imbracandu-se intr-o pereche de colanti caldurosi, alaturi de o rochita cu maneca lunga, ce ii acoperea mare parte din corp, fiind lunga pana la genunchi.

Prea total neatenta, dand de cateva ori peste cativa adolescenti, in incercarea de a ajunge cat mai repede afara. Desi era frig, temprtatura nefiind mai mare de 10 grade, avea nevoie de o gura mare de aer, ce ii putea oxigena creerul si relaxa simturile.

Se aseza cu usurinta pe una dintre multimea de bancute libere, privind urmele micute de zapada ce nu se topise. Ii era greu sa se simta captiva, desi toata viata fusese, negasindu-si nicaieri locul. Parul i se flutura energic in jurul fetei datorita vantului jucaus. Hotarase sa il lase desprins pentru ca lumea sa nu o recunoasca, cel putin daca ar fi reusit sa plece de aici.

Isi lasa capul pe spate, privind norisorii ce se plimbau veseli pe cer, lasandu-se purtat de briza mai mult de iarna decat de primavara.  Iubea sa petreaca timpul in natura, datorita firi sale poate mult prea libertine. Daca cineva ar fi intrebat-o daca vrea sa mearga in magazine, precum majoritatea fetelor de varsta sa, aceasta ar fi  refuzat, preferand mai degraba o plimbara lunga intr-un parc plin de pomi si vietuitoare mici.

Un zambet slab se strecura pe buzele sale pline, in timp ce privea copii ce alergau, jucandu-se precum niste copii ce si erau. Jocurile copilariei pe care nici un om nu le poate uita, deoarece sunt nemurtoare.

Harry se plimba nerabdator pe langa gardul destul de inalt ce inconjura cladirea, ce parea o fortareata.  Analiza toata posibilitatile pe care le avea de a iesi, una dintre ele fiind iesirea fortata, prin gardul ce era inconjurat de sarma ghimpata. Desi era desul de inalt, baiatul cret nu se putea compara cu inaltimea zidului de peste doi metri, ce ii statea in cale.

Ofta exasperat, astazi fiind singura zi in care putea scapa de acest infern. Se hotara sa se intoarca, mai avand la dispozitie 4 ore, pentru a concepe un plan. Pasi sai grei, se presau peste iarba moale, tasand-o in timp ce se indrepta spre centul curtii. Cauta cu privirea singura fata cunoscuta, care cu siguranta se bucura de micutul loc plin de agitatie si chicote.

O zari pe o banca, stand singura, parul sau atarnadn pe jos, aceasta fiind lungita pe intreaga suprafata lemnoasa privind cerul. Parea precum o zeita, cufundata in mister, ceea ce pe Harry il facea sa o vrea din ce in ce mai mult.

Se grabi spre ea, pasi sai usurandu-se cu cat mai mult se apropia. Se lasa pe vine, fata tresarind cand il vazu. Un zambet suptil i se strecura, chicotind amuzanta la expresia fetei baiatului. Ochii sai albastri, sclipeau, ceea ce ii confirma lui Harry ca se bucura sa il vada.

Megan il privi in timp ce se ridica in sezut facandu-i loc pentru a sta langa el. Baiatul cret se aseza fara retineri, facandu-i semn brunetei sa se aseze la loc. Aceasta chicoti, ascultandu-l, punandu-si capul in poala sa ce era mult mai comoda decat lemnul rece de acum putin timp.

Fata lui Harry deveni serioasa, cand fata se misca, injurand usor datorita dureri ce o resimti in spate.

-Esti ok?

Cretul o intreba dur, aceasta doar zambindu-i scurt inchizandu-si ochii pentru a se putea bucura de putinul timp petrecut in compania soarelui.

Pentru ca era o zodie de foc, Megan prefera mai degraba caldura ce preodmina in Africa decat frigul mult prea dur din partile de Nord. Simti atingerile blande ale razelor calde traversandu-i pielea alba ca laptele, pierzandu-se apoi printre norii.

Ochii sai albastri se deschisera, intalnindu-se cu ai baiatului ce o privea fascinat. Vazuse destul fete pana cand venise aici, frumoase cei drept, insa nu aveau acel ceva ca ea.

Megan se ridica, Harry tragand-o in poala sa cu totul, aceasta privindu-l mirata si in acelas timp iritata. Ii facu semn catre gard, aceasta prinzand imediat ponul, incolacindusi mainile in jurul gatului baiatului.

-Nu stiu tu dar eu nu mai pot sta aici.

Fata incuviinta la cuvintele soptite ale lui Harry, ce “se ascunse” in sobitura gatului sau, cei ce se uitau, vazand probabil doar un cuplu de indragostiti.

Cautau un mod de a iesi de acolo, fara prea mult efort, insa totul le parea prea complicat. Megan zambi, un plan derulandu-se in capul sau precum un film. Il trase pe Harry de pe banca, incepand amandoi sa alege, precum cei mici, insa spre dormitoarele goale.

Megan il tinea strans de mana pe Harry, o legatura stransa, precum un curent electirc ii traversa pe cei doi, facandu-i sa se priveasca pentru ceva minute bune.

Camerea fetei era inconjurata de intuneric, ceea ce o facu sa rasufle usurata pentru cateva secunde. Il impinse pe baiat, acesta impiedicandu-se, cazand pe patul tare, injurand rapid in timp ce o privea pe Megan.

-Asta e momentul nostru Harry. Totul va fi un haos insa trebuie sa scapam de aici.

Baiatul incuviinta, fata incepand sa relateze tot ce ii veni prin cap, zambetele lor intinzandu-se pe toata fata.

-Esti geniala!

Megan se trezi in aer, fiind invartita de prietenul sau, sau cel putin pe baiatul ce il considera prieten, fiind una dintre momentele fericite ce le trai in acest cosmar.

_________________________________________________________________

Va multumesc enorm pentru comentarii si pentru toate voturile. Sunteti minunate. Ma bucur ca imi cititi poveste, sper ca v-a placut si acest capitol desi nu este deosebit.
Prima parte scrisa cu Italic, sunt gandurile mele pe care vi le-am impartasit si voua si e un fel de bonus la poveste. 
As vrea sa zic si aici ca imi pare extrem de rau pentru multitudinea de directioneri ce au murit. Mereu vor fi alaturi de noi.

Kisses-Cristina.