Prinși în întuneric - [PAUZĂ]

15.Trairi

                                                                                                                                                  15. Trairi

Senimentele formau un scut protector in jurul corpului lipsit de vlaga a lui Megan, facand-o sa fie invizibila pentru orice fiinta vie, sau nevie. Asfaltul, singurul deranjat de pasi apasati, rasuna nemultumit, zgomotul lasandu-se piedut printre fosnetele copaciilor.

Vremea impunatoare isi facea simtita prezenta, stopii de apa cazand inbufnatii, pierzandu-se printre baltile formata in joaca lor. Intunecimea Londrei se revarsa, lasandu-se nemiloasa peste intregul oras, nelasandu-se impresionata de bolbolroseliei oameniilor mahniti.

Cu o singura miscare a corpului, fata bruneta o lua pe strada aflata in partea stanga, continandu-si mergul dezordonat si pierdut, fara a fi atenta la cele intamplate in jurul sau.

Harry strea pe patul moale, privind la multitudinea de poze, retraind fiecare moment din trecut. Buzele i se ridicara intr-un zambet scurt si totusi trist mangaind una din pozele mamei sale, inca din copilaria acesteia. Ochii mari si verzi straluceau fericiti spre aparatul foto, parul sau cazand rebel pe umeri, acoperind bretelele rochitei de vara pe care o purta.

Desi mama sa ii invada amintirile, in fata ochiilor aparea fata brunetei pe care o daduse afara acum aproximativ 20-25 de minute, chipul sau fiind mai trist ca niciodata.

Se ridica cu greu din pat, o scurta ameteala cuprinzandu-l, trecand la fel de repede pe cat a si venit. Pasi sau se auzeau apasati pe parchetul vechi, usa scartaind in momentul deschiserii. Aerul rece se izbi de corpul acestuia, dandu-si  seama de faptul ca usa de la intrate era deschisa.

-Megan?!

Un usor ecou se auzi in casa, Harry incepana sa controleze fiecare camera si coltisor al incaperiilor. Iesi temator in curte, sperand sa o gaseasca pe fata acolo, plimbandu-se, intrand in panica cand observa ca totul era pustiu. Isi musca temator buza inferioara, sperand ca in orice moment, fata bruneta sa apara in fata lui, sa ii traga o palma apoi sa o impace cu un simplu sarut.

Un singur tunet a fost de ajuns pentru ca Megan sa isi revina din transa, privind imprejurimile, nestiind unde se afla. Privi cerul, minunandu-se de frumusetea si nervozitatea acestuia, precum si de calmul sau. In alta situatie s-ar fi speriat, insa de aceasta data era chiar impacata. Cu toate ca hainele ii erau imbibate de apa, iar frigul o facea sa tremure, simtea o usurare sufleteasca.

Se lasa purtata pe strada pustie, mintea sa cautand drumul inapoi spre casa lui Harry sau cel putin un loc unde ar putea dormi.

Pielea i se facuse de gaina, tremurand frenetic cand palele reci de vant se loveau de corpul sau, facand-o sa se dea cel putin 2 pasi inapoi. Isi indeparta suvitele ce erau lipite de fruntea sa, injurand in gand cand isi vazu reflexia intr-un geam, parul sau aratand ca dupa o tornada.

Isi trecu degetele, incercand sa si-l aseze, reusind in cele din urma sa para mult mai ok decat inainte. Privi dezorientata casele asemanatoare, nestiind drumul pe care venise, insa stia ca era cel corect, sau cel putin spera.

Se intoarse buimacita cand o voce cunoscuta,  nervoasa si totusi inconfundabila o striga, ramanand impietrita cand vazu imaginea baiatul ce statea in mijlocul soselei, cu spatele la ea, ud pana in maduva oaselor.

-Harry...

Vocea ii suna ca o soapta, insa baiatul se intoarse, un zambet slab aparandu-i pe fata uda. Carlionti i se lipira de fruntea lata, si totusi arata incredibil, chiar ireal, printre fenomenele ciudate ce il inconjurau. 

-Megan!

Bratele sale i se inconjurara in jurul trupului ei micut, tremurand, strangand-o puternic in timp ce in jurul lor natura se dezlantuia mai puternic ca niciodata. Fulgerele apareau si dispareau la cateva secunde, tunetele acompaniindu-le, ragand precum tigri prinsi in captivitate. Un suspin de usurare se auzi din gura lui Harry, formand o urma de abur cand expira.

-Pitica mea...

Fata zambi, ingopandu-si corpul in pieptul baiatului precum o pisica alintata, ce vroia sa fie rasfatata.

-Imi pare rau... Cu adevarat. Niciodata nu ma pot controla cand e vorba de mama. Mereu voi avea instinctul de a o proteja, si daca nu pe ea, atunci lucrurile ei.

-Si pentru mine mama va fi cea mai importanta persoana...chiar daca nu o cunosc, chiar daca nu m-a vrut, chiar daca m-a abandonat.

Harry zambi, sarutand-o usor pe crestet, indreptandu-se spre casa mult mai repede, ploaia deja incepand sa se opreasca. Inchise usa in urma lui, Megan deja zbughind-o pe usa spre baie, pentru a scurge apa. Brunetul chicoti usor, privind-o, parand un pui zgribulit care a cazut intr-o baltoaca fara voia sa. 

_______________________________________

Da...Cam plictisitor asai? :) Da stiu..dupa atata timp sa scriu e cam ciudat :)) desi nu am uitat firul narativ...Hmm...bucurati-va de aceasta mica parte incredibil de naspa... din urmatoare parte ( daca voi mai avea pentru cine scrie) va incepe actiunea. Kisses! :*