Prinși în întuneric - [PAUZĂ]

5.Pedeapsa.

                                                                                        5.Pedeapsa.

Harry ii  legana usor pe cei doi copii din batele sale, privindu-i zambind, mainile lor fiind impreunate.  Micutii erau cufundati intr-un somn adanc, cand baiaul cret a iesit in graba pe usa subreda. Traversa holul lung, trecand in graba si pe la cabinetul doctoritei, ce ii raspunse cu raceala ca fata s-a dus in camera ei.

Megan isi scria tristetiile pe un vechi caiet, ce il avea inca de la varsta de 12 ani, acesta fiind prietenul sau cel mai bun. Toate sentimentele, trairile, bucuriile si suparariile erau  asezate in randuri ordonate, scrise caligrafic. Manuta mica a fetei, umpul deja o pagina, povestind-i tot ce s-a intamplat azi.

“Sentimentele mele sunt mai confuze decat niciodata. Am vazut acea farama de bunatate a lui, acaparata in doar cateva clipe de intunericul dens. Parea un inger cazut, in incercarea de a reveni din nou in rai, luptandu-se cu distanta minuscula ce era pana la iad.

Simt ca e diferit. E altfel fata de toti oamenii pe care i-am cunoscut. As vrea sa il tin la distanta si totusi il vreau mai  aproape. Este singurul om, ce probabil intelege ce simt, si totusi continua sa ma contrazica, precum ceilaltii. De ce persoanele ne demonstreaza contrariu, de fiecare data cand speram ca vor fi de acord?

Ma simt precum o marioneta. Doar cu cateva cuvinte imi poate schimba starea de spirti, insa pana acum a facut-o doar in rau. De ce trebuia sa apara acum? De ce cand ma obisnuisem sa fiu singura, sa traiesc doar pentru ca timpul sa treaca, sa renunt in a ma lupta, si totusi el m-a facut sa imi fie doar de acele zile.

Te rog ajuta-ma...Zi-mi daca trebuie sa il evit.. urasc sentimentele ce le starneste in mine.

Un ciocanit indelung se auzit la usa masiva din lemn, facand-o pe bruneta sa tresara. A ascuns micutul caiet in sertarul noptierei, murmurand un “intra”,  manjinu-si ochii la vederea persoanei ce tocmai intrase.

Harry inchise usor usa, pentru a nu atrage atentia nimanui, privind-o pe Megan, ce il ramasese socata. Ii zambi timid, dezvaluindu-si gropitele adanci, ce pe fata o inebuneau. Se opri in fata sa, uitandu-se pentru cateva secunde prin camera micuta. Nu parea diferita de a lui, singurul lucur ce le diferentia fiind privelistea ce o oferea fereastra.

-Megan...Imi pare atat de rau..a...pentru ce am zis, si sti tu tot ce s-a intamplat acolo..si..Nu sunt bun la scuze, insa chiar as vrea sa nu fi suparata pe mine. Aveai dreptate..cred...Eu am avut norocul de a o avea pe mama timp de 16 ani langa mine..in schimb tu..nu te-ai putut bucura de asa ceva.

Lacrimile fetel cadeau neincetat, nestiind sigur de ce. Se simtea mult mai bine stiind ca el era langa ea, insa simtea cu toate argumentele si supararea cedau numai la vedere ochiilor sai superbi. Un mic impuls o facu sa se ridice din pat, si sa se arunce in bratele sale, baiatul fiind extrem de mirat.

Isi stranse usor mainile in jurul umerilor fetei, aceasta fiind extrem de mica fata de el, lasand-o sa planga in liniste, spunand regulat, cate un “va fi bine”.

Inainte de a se desprinde Megan inspira adanc, parfumul sau barbatesc, ce o facu sa se simta mult mai bine. Ochii mari si verzi ai lui Harry ii priveau pe ai ei,  scanteile dintre cei doi fiind mai mult decat evidente. Un camp energetic ii strabatura pe amandoi cand se apropiara,  simtindu-se precum stelele in universul urias. Stralucind una pentru alta si nimic mai mult.

Usa se tranti, cu repeziciune indata ce doamna Gill intra, observandu-i pe cei doi tineri ce stateau la cativa centimetri distanta unul de altu.

-Va deranjez dragiilor?