Prinși în întuneric - [PAUZĂ]

12.Ingeri si demoni.

                                                                                     12. Ingeri si demoni.

Intunecimea in care ma afundam parea infinita. Pieptul imi era presat, neputand sa respir. Ma cufundam adanc, nestiind cum sa ies la suprafata. Mainile imi fluturau necontenite, incercand sa indepartez obscuritatea. “Ai ales intunericul...acum bucurate de el.”

Imagina lui Megan imi aparu in fata, disparand imediat ce am vrut sa ma agat de ea. Avea o atitudinte rece, precum o zi de iarna, insa ceea ce o tradau erau  ochii.. Singurul lucru ce se distingea era tristetea si suferinta.

Sufletul imi spunea sa lupt pentru a readuce lumina in viata mea, pe cand creerul se zbatea pentru a lasa intunericul sa ma acopere. Imaginea fugitiva a omului ce imi omora mama imi aparu in fata, schimbandu-se cu una a lui Megan in bratele acestuia, inchieind mai apoi cu una a fetei brunete intr-un cosciug.

Baiatul cret tipa infundat, Megan uitandu-se speriat la el. Fata ii era scaldata in transpirate, in timp ce se agita pe o parte si alta. Mana micuta a fete ii cuprinse umarul stang, scuturandu-l speriata, acesta inca agitandu-se in somn. Bluza ii era mulata pe piele, picaturile de sudoare curgand pe ea, fiind absorbite de materialul ce era cu siguranta bumbac.

Bruneta ii dadu o palma usora peste fata, continuand sa il scuture energic, pana ce zari ochii verzi sub perdeaua de gene dese. Inainte de a-si da seama, mainile mari si puternice erau inconjurate in jurul ei, Harry strangand-o cu putere in brate, mai ca rupandu-i oasele.

-H-Harry...Nu pot..respira.

Cretul o privi parca uluit de gestul sau, reducand puterea, insa inca mentinand-o in bratele sale pe fata.

-Esti ok?

Vocea cristalina a lui Megan era mai mult o soapta, cand se departa pentru a-l privi in ochii. Mainile lui Harry tremurau puternic, lacrimi mari aparandu-i pe fata plina de brobonele de sudoare. Bruneta ii inconjura umeri tragandu-l la pieptul sau, acesta strangand-o usor de talie. Stropii mari sarati cadeau din ochii sai intunecatii, retraind din nou si din nou acel cosmar.

-Vrei sa imi spui ce s-a intamplat?

Mainile fetei urcau si cobotau pe spatele lui, inca mirata de reactia baiatului, si de faptul ca e mult prea vulnerabil in acest moment.

-T-tu...si el..n-nu vreau.

Tremura sub atingerea ei, strangand-o mai puternic de talie, nedandu-si seama cat de dureros este pentru ea. Cu siguranta va ramane o urma cel putin o vanataie, insa asta nu prea conta pentru ea. Ochii sai albastrii cercetau cu atentie imprejurimile, in timp ce degetele lungi treceau prin parul moale al baiatului, facandu-l sa revina la normal.

-Megan, promite-mi ca nu vei pleca niciodata.

Respiratia sa inca neregulata se imprastie pe gatul fetei cand vorbi, carlionii sai rebeli atingandu-i in treacat obrazul. Bruneta impietri sub cuvintele sale, nestiind ce ar trebui sa zica. El era inca in acea stare de frica, iar probabil in urmatoarele zile nici nu isi va aminti ce a zis. Harry se departa de ea, aplecandu-si capul pentru a o putea privi in ochii.  Orice se putea pierde repede in albastru marin, ce de aceasta data era mai intens ca niciodata. Fata murmura doar un “ahamm” superficial, stiind cu siguranta ca baiatul spusese acest lucru intr-o stare de disperare.

Acesta ii atinse mana, degetele lui impleticindu-se cu ale ei, in timp ce privirea ii era indreptata spre podea. Era prima oara cand era vulnerabil in fata cuiva, si mai ales in fata unei fete. Isi ridica privirea, gasind-o pe a ei, ce se vedea clar ca e confuza, nedurand mult pana ce o saruta apasat pe frunte.