INVIZIBILA

Încă doare....

Cum poți să mă lași singură după atâta timp petrecut împreună? Ți se pare că am îmbătrânit? Am slăbit urât? Am cearcăne și coșuri multe pe față? Am devenit urâtă și nu ști cum să mi-o spui?

Simplu dragul meu, zimi-o în față fără să te doară, oricum cred că nici nu te interesează prea tare ce e aia durere sau ceea ce simt eu când mă rănești.

Am crezut că pot să trăiesc fără tine sau să încerc să te uit.  Nu pot iubirea mea...nu pot. E prea mult pentru mine, tu ești tot ce mi-am dorit de la viață dar s-a dovedit a fi doar o iluie, o falsă presimțire a destinului, o minciună...

Ar trebui acum să merg mai departe sau să accept să mă întorc la tine?  Ce sa fac dragul meu? Mi-ai descoperit și folosit toate secretele, toate punctele mele slabe, tot ce am vrut să țin ascuns de tine. Nu am putut nici asta. Acum îmi vine să mă arunc de pe cel mai înalt bloc și să strig că sunt liberă... Dar oare chiar sunt? Voi fi vreodată liberă cu adevarat? Voi fi liberă de tine? Nu cred nici asta...

Offf, ce mi-ai făcut tu mie suflet hain? Te-ai prefăcut un înger...îngerul meu păzitor doar ca să mă arunci mai ușor în infern, în teroare? Poate nu crezi, dar eu trăiesc un infern pe pământ. De fiecare dată când îmi aduc aminte de tine, de fiecare dată când trec prin locurile noastre, de fiecare dată când văd trandafiri sau privesc cerul sau chiar și atunci când plouă.

Mai știi ca ploaia era cel mai frumos lucru pentru noi? Mai știi când ne-am sărutat în ploaie sau sub umbrela mea și după ai plecat prin ploaie dar nu înainte să îmi trimiți un pupic în aer? Mai știi când mă aduceai acasă și îmi spuneai încet la ureche te iubesc...

Nu mai știi? Ce păcat! Eu le trăiesc zilnic  ca atunci când s-au întâmplat. Pot spune că e un chin, un chin la care m-ai lăsat singură să îl îndur.

Un lucru mai am să îți spun. În ciuda a tot ce s-a întâmplat între noi, deși vreau să te urăsc, parcă mai tare te iubesc...