War Zone

Patru

Dova ajunsese acasă dimineață următoare. Urcase încet scările fără ca tatăl sau mama ei sa observe. Cel puțin asa credea ea. Se pusese în pat, infrigurata. Probabil adormise. Nici ea nu mai știa.

Mâncase puțin de dimineata, iar tatăl ei o întrebă dacă se simțea bine. Se gândea la tot ce vorbise cu Max. Nu ii mai văzuse latura asta a lui. Ochii lui verzi staluceau în lumina lunii. Parul lui blond semăna cu un cuib de păsări. Se juca cu o floare în timp ce povestea cum a suferit după pierderea surorii lui. Dova doar îl asculta.

După ce veni de la "școală", intra în casa. Se uita prin casa în speranța de a-si găsi surioara pe acolo. Nu era. Se obișnuise cu ideea și chiar nu ii mai părea una asa rea. Se părea ca nici părinții ei nu erau acasă. S-a dus în odaia ei și a început sa își scrie temele. Trebuia sa le facă dacă voia sa iasă afara.

După ce le termina, a coborât în bucătăria mica. Mama ei era acolo, spălând cu mana niște rufe. Tatăl ei manca ce mai rămăsese de dimineata.

- Când vine?

Se referea la copil, însă nu a putut termina întrebarea fiindcă tatăl ei a întrerupt-o.

- Diseară.

Nu mai putea aștepta pana diseară. Era prea curioasa. Îşi pusese atâtea întrebări și era asa de curioasa sa afle răspunsurile la toate. Ofta și ieși afara. Cerceta strada. Nimeni nu era pe afara, era prea devreme. Se așeza pe marginea străzii.

A stat o vreme studiind cerul. Privea norii și se gândea la ei ca la niște gheme de praf alb puse o pătura invizibilă care învelea pământul. Voia sa fie pe un nor. Oare cum se simt norii? Chiar poți sa ii atingi?

Dova își imagina tot felul de ipoteze și zâmbea. Nu se gândise pana la acum la asta. Nici macar în copilărie.

- Dova! Ce faci?

Nu-l auzise pe Max. Zâmbea incontrolabil, întrebându-se dacă o pasare poate ajunge la nori.

Max se apropie de ea zâmbind. Se pusese în fata ei, iar fata se incrunta.

- Da-te! Nu vad norii!

A făcut un semn din mana și el s-a întors, prinvind norii din depărtare. A început sa rada, iar Dova se uita nedumerita la el. Stătea în fata soarelui, acoperindu-l. Razele treceau pe lângă el, dandu-i o aura angelica. Max se așeza lângă ea și privi și el norii.

- De ce te uiți la ei?

- Sunt interesanți.

Max încerca să vadă ceva interesant în nori. Nu erau interesanți. Erau niște nori.

- Ba nu.

- Ba da, sunt. Din ce sunt făcuți?

- Praf de zâne, desigur.

Max își bătea joc de întrebările Dovei, iar Dova nu suporta asta. Știa ca norii ascund ceva interesant și intr-o zi, dragii mei, își va dori sa nu se fi întrebat ce ascund norii.

- De cat timp stai aici?

- Nu știu. De ceva timp.

- Ai studiat norii?

A dat aprobator din cap. Intre ei s-a lăsat liniștea, ceea ce era un lucru ciudat. Cu gura mare a lui Max, nu putea fi liniște. Dar, uite, imposibilul e posibil.

- Rhea e acolo?, întreba băiatul.

- Da. Sunt sigura de asta. Și ei ii plăceau norii.

Nici nu au observat când prietenii lor se adunaseră împrejurul lor, privindu-i. Tommy a stricat liniștea care se formase intre cei doi. El voia sa joace fotbal, nu avea timp sa privească norii.