War Zone

Douăzeci

Coborâră în taverna. Muzica se putea auzi ușor de afara. Bernie deschise ușa care scartai ușor. Mai aveau doua ore pana la următorul tren, asa ca solatii se raspandisera ba prin crâșme, ba prin magazine. Unii chiar au rămas  în gara.

— Cinci beri!, striga Hansel. Eu plătesc, nu vreau sa aud nimic.

Un om cu barba ceru banii și se apuca sa umple cinci halbe de bere. Le așeza frumos pe tejghea și le zâmbi celor cinci soldați. Bernie apuca primul berea, indemnandu-i pe ceilalți sa facă la fel.

— Pentru armata!, zise Johann.

— Pentru armata!, repetara ceilalți.

Au luat cate o gura din bere. Le era sete. S-au așezat în jurul unei mese rotunde. Au început sa discute. O bere, doua, trei. Hansel tot le făcea cinste. Max refuzase ferm toate berile.

— Hai, copile. Vorbesc eu cu părinții tai sa nu te certe! Ia și tu una!, Bernie ii împinse o halba.

— Nu e vorba de asta, dar...

— E vorba de Dova?, întreabă Hansel râzând.

— Cam asa ceva. Iar tu dacă vrei sa vii cu mine, ar trebui sa te oprești.

Ii prinse berea și o puse în fata lui Johann, care o rasturnase peste a lui umplând din nou halba. Hansel îl împinse în gluma și Johann rase.

— Zi-ne și noua de fata asta, Dora, mormăi Arvy.

— Dova, îl corecta Max zâmbind.

— Nu vad diferența, răspunse el. Zi!

— E frumoasa.

— Foarte frumoasa, il completa Hansel.

— Desteapta.

— Foarte desteapta.

— Blonda, cu ochii verzi.

— Foarte blonda, cu ochii foarte verzi.

Au început sa rada de completările lui Hansel. Își pusese un cot pe masa și își sprijinea capul într-o mana. Max ii dădu un pumn în joaca in mana și capul lui Hansel cazu pe masa cu un pocnet. Au izbucnit din nou în ras.

— De unde știi tu? Nici nu o cunoști!, zâmbi Max.

— O vad cu ochii mintii, zise el incruntandu-se și masandu-si tâmplele.

— Și ce mai știi despre ea?, îl întreba Johann pe Hansel.

Max era sigur ca Hansel se imbatase puțin. Puțin mai mult. Dar mereu i-a plăcut sa-si vadă prietenii beți, pentru ca erau ușor de tras de limba. Max imita poziția lui Hansel și își ținu capul in mana privindu-l cu interes.

— Stiu ca sta la o adresa, pe care Max nu o știe.

— Unde sta Dova, clarvazatorule?, glumi Max.

— Dacă nu știi tu, eu de unde naiba vrei sa știu?

Au început sa rada din nou. Se simțeau bine, chiar dacă în taverna dezafectata de timp mirosea a mucegai și avea o umiditate ridicata. În local era ceva lume, în ciuda tuturor problemelor ei.

— Mai zi, mai zi!

Arvy îl privea pe Max ca și cum era o zeitate. Max zâmbi gandindu-se la Dova. Ii putea simți parfumul peste orice miros de mucegai, de parca erau în aceeași încăpere. Ii putea auzi glasul.

— Perfecta.

— Prostii!, izbucni Bernie. Soția mea m-a lăsat și s-a căsătorit cu altul. Toate fac la fel.