War Zone

Optsprezece

Dova amesteca în tuciul cu mâncare, pierduta în gânduri. Tommy plecase fără sa ii spună nimic. Făcea de mâncare și spera ca soțul ei sa vina sa servească masa, cat încă e calda. Câțiva morcovi au fost tăiati și băgați în tocanita care fierbea. Lăsând lingura de lemn pe marginea mesei, pleca în sufrageria mare. Se așeza pe un scaun si se uita în gol spre ușa.

Era exact cum își imaginase. Avea o casa mare și frumoasa. Putea sa si-l imagineze pe Max intrând în casa, sărutând-o și asezandu-se frumos la masa. Parul lui blond era proaspăt tuns, iar ochii lui verzi erau plini de bucurie. Încă visa la asta și acum, cat timp era căsătorită cu Tommy iar de Max nu mai auzise nimic, era imposibil. I se puse un nod în gat la imaginea perfecta din capul ei.

Se trezi din visare când ușa din lemn de stejar se deschise. Tommy intra pe el. Avea cămașa sifonata și ochii lucioși. Ea se ridica instinctiv și îl analiza cum se apropie legănat de ea. O sărută scurt și ea îl privi cum merge în bucătărie.

— Salut și ție, mormăi ea.

Pleca după el. Mirosea tocanita, uitandu-se pierdut la tuciul negru de pe foc. Se întoarse spre ea și ii prinse umărul tragand-o spre el.

— Mi-e foame.

— Nu e gata.

— De ce nu e gata? Nu iti cer decât o amărâtă de tocanita și nici pe aia nu știi sa o faci!?, ridica tonul.

— Stiu sa o fac. Dacă imi spuneai de dimineață unde ai plecat, știam când sa încep sa fac mâncare ca sa fie gata când vii.

— Vreau sa fiu servit.

Se așeza la masa și o privi pe Dova, privirea lui oprindu-se pe pata de pe rochia portocalie a Dovei. Ea se enerva. Nu avea dreptul sa vina acasă beat și tot el sa fie nemulțumit. Își puse o mana în șold.

— Nu-mi spui tu mie ce sa fac.

Vijelios, Tommy se ridica și o plesni puternic, Dova căzând pe jos. Rasul lui umplu casa ca un ecou straniu. Lua lingura de lemn și o farfurie si își puse singur o porție de tocanita. Lacrimile Dovei udau podeaua bucătăriei, iar suspinele ei ii dădeau o satisfacție bolnava lui Tommy. În capul lui, ea nu avea dreptul sa ii răspundă. Trebuia doar sa execute.

— "Nu-mi spune tu mie ce sa fac", o imita el cu o voce subțire.

Ieși din camera și auzi cum ușa de la intrare fusese trantita de către "minunatul ei sot". Se ridica. Îl văzu pe Max în fata ochilor ei, îmbrăcat in uniforma de soldat si încercând sa o îmbrățișeze. Aer. Își dădu seama ca îmbrățișa aerul pentru ca Max nu era aici si nici nu va fi.

— Du-te naibii, Tommy!

Nervozitatea era foarte evidenta pe chipul ei. Urca scările cate doua pentru a ajunge mai repede în camera micuța unde adăposteau băuturi. Intra pe ușa, trantind-o de perete și privi vitrina plina cu sticle colorate. Nu avea cheia. Se întoarse și prinse o umbrela uitata lângă micul fotoliu și lovi puternic geamul care adăpostea vitrina. Cioburile ascuțite zburara în jurul ei și ea apuca strâns o sticla cu un lichid transparent.

O deschise și lua o gura sănătoasă din lichid. Ii ardea gatul și se sprijini de vitrina sparta pentru a nu se dezechilibra. Se trânti pe fotoliul de lângă ea și zâmbi cu lacrimi in ochi. Ce ajunsese... Putea sa fie fericita, dar erau atâția factori care ii voiau raul. Nu s-a speriat când, după un timp, a auzit ușa de la intrare deschizandu-se.  Nu ii mai pasa nici când auzi vocea lui Tommy strigand-o. Pașii lui ii auzea destul de încet pe scări, dar vedea un singur lucru.

Mai avea un sfert din sticla și îl bau repede. Arsura persista și zâmbi la gândul ca o simpla sticla o putea face mai fericita decât a fost vreodată. Începea sa ii placa gustul băuturii și o idee nebuna ii trecu prin minte și inflorea cu fiecare secunda în care Tommy o privea, plin de nervi.