Razboiul Sexului ✅

Cap 8 - Sentimente incrucisate

   Am închis ochi înainte să privesc trupul zvelt şi bine cunoscut ce stătea sprijinit de uşă. L-am împins pe Nate la o parte şi mi-am tras cearceaful peste trupul gol.

- Ai venit acasă, mai repede, am şoptit înainte că nodul să urce mai sus pe gât.

- Îhî, spune şi ochi lui par mai întunecaţi ca niciodată.

Mi-am mutat privirea spre Nate care se îmbrăca. Momentul e chiar stânjenitor, dar cu toate astea nodul din gât pare din ce în ce mai mare şi senzaţia de frică îmi cuprinde corpul.

- Nu cred că am avut ocazia să facem cunoştinţă, vocea lui Connor tună în camera în timp ce făcu un pas pre Nate.

- Da, ai dreptate, spune cu voce joasă. Nate, iubitul ei, continuă şi întinde mâna.

 

    Mi-am mutat din instinct privirea spre Connor. Frumoşii lui ochi sunt mai întunecaţi decât acum câteva minute. Am scăpat un oftat în clipa în care mâinile celor doi s-au unit într-o strângere bărbătească prea forţată din punctul meu de vedere.

- Connor, colegul ei de apartament, îi replică fixându-l cu privirea.

 Mă simt ca o pasăre prinsă în colivie sau mai bine că o felină gata să-şi apere puiul. Dar dacă ar fi să apar pe unul dintre ei, nu ştiu în apărarea cui aş sării. Cocoţată în mijlocul patului pot privii fără să pară că mă holbez schimbul dintre priviri dintre cei doi. Dar un gând răzleţ îmi trece prin minte. Ce caută Connor atât de devreme acasă.

- Încântat, veni răspunsul întârziat al brunetului.

- Nu pot să spun acelaşi lucru, îi replică tăios Connor. Ce ai spune să revii altă dată? Îl întrebă după o scurtă pauză.

  Mi-am mutat privirea spre brunetul cu ochi cenuşii. Mă privea aşteptând o confirmare din partea mea. I-am făcut un mic gest cu capul în care i-am dat de înţeles că e mai bine să plece. S-a aplecat spre mine şi şi-a presat buzele de fruntea mea după care a trecut pe lângă Connor îndreptându-se spre uşă.

- La revedere Connor şi iubito, spune accentuând ultimele cuvinte înainte să iasă din cameră.

- La revedere Nate, du-te şi nu te mai întoarce, spune pe acelaşi ton neutru.

    Am ales să nu spun nimic. Nodul din gât s-a mai diminuat dar senzaţia de frică şi că ceva rău o să se întâmple e încă prezenta. Connor face paşi mici şi se aproprie de patul meu. Oftează uşor înainte să se pună în genunchi în faţa mea. Respiraţia mi se accelerează şi mă simt din nou că o pasăre în colivie. Ochi lui albaştri asemeni cerului senin acum sunt întunecaţi ca negura nopţii şi nu mai au aceasi sclipire că de obicei. Faţa lui e lipsită de orice expresie şi pare sculptată. Părul îi este răvăşit şi pare atât de nearanjat în lumina difuză din cameră.

- Şi ce făceaţi? Întrebă după câteva minute de linişte apăsătoare.

- Nu era evident, i-am răspuns în batjocora. Şi ce faci aşa devreme acasă, în scrisoarea ta spuneai că vi după ce încep eu la universitate? L-am întrebat fără să mă gândesc măcar o secundă la ce scot pe gură.

    Privirea lui parcă se mai domolise între timp şi ochi lui se apropriau de nuanţa lor normală înainte ca gura mea să mi-o ia înainte. Privirea i s-a întunecat din nou şi i s-a fixat pe mine. Maxilarul ce până acum câteva momente era relaxat acum era încleştat.