Razboiul Sexului ✅

Cap 20 - Ceva nou

Când m-am trezit era deja trecut de ora zece.

Pe hol se aude gălăgie ca şi cum cineva ar râde mult prea tare pentru o oră aşa matinală. M-am ridicat secătuită de puteri din pat şi am luat una dintre pernele mici în mână. După ce am luat o poziţie de atac şi am reuşit să-mi ţin ochi deschişi mai mult de două secunde, am apăsat uşor pe clanţa uşii. Verific holul înainte să păşesc în faţă, nu e nimeni prin zonă. Zgomotul scade în intensitate şi pare că vine din sufragerie. Mă furişez că spioanele din desene până în aproprierea sufrageriei. Cred că ar trebui să nu mă mai uit atât la desene, sunt femeie în toată regula. Trag puţin cu ochiul şi simt cum mă înroşesc. Cel care râde e tata.De câte ori m-am certat eu cu animală asta, din acest motiv. Chiar nu se poate abţine. Am făcut un pas şi am aruncat cu pernă spre el. Punct ochit, punct lovit. Drept în faţă.

- Ce ai scumpo? Mă întreabă tata frecându-şi fruntea.

- Eşti serios acum, nu? Auzi, o să o să, spun şi pufnesc nervoasă.

- Te-am trezit? Întreabă pe un ton mieros.

- Nu tată, răspund pe un ton ironic. Să ştii că unicornul meu a venit să mă trezească căci dorea să-l călăresc până la soare, continui tot mai ironic.

- Fulga, poneiul tău roz? Mă întreabă şi chicoteşte. Credeam că ai uitat de el. Vezi Connor, spune şi se uită spre el. Femeile nu îşi uita niciodată prima iubire, în cazul ei un ponei imaginar.

- Nu e amuzant, răspund mârâind.

- O ba da e, spune Connor şi începe să râdă.

M-am întors pe călcâie şi înainte să ies din sufragerie le-am arăta semnul şoferului amândurora. Fulga n-a fost prima mea iubire, a fost primul meu prieten imaginar. Cine nu are unul când are cinci ani? Eram o copilă fără minte, dar asta a trecut.

Am intrat în camera trântind uşa în urma mea. Mi-am luat laptopul şi m-am aşezat în pat într-o poziţie turcească. Am pornit pe fundal o melodie lentă şi am căutat următorul avion spre Los Angeles. Mai sunt exact două zile până la prima zi de facultate. Timpul a trecut foarte repede în prezenţa lui Connor, mult prea repede pot spune. Mi-am amintit brusc că nu am vorbit deloc cu Nate de când sunt aici. Am luat telefonul şi am dat pe apelare imediat după ce am găsit numărul lui.

- Hei, o voce răguşită mi-a răspuns după primele trei tonuri de apel.

- Hei Nate, spun cu vocea tremurândă.

- Ivy tu eşti? Dormeam, spune şi un sentiment de nelinişte pune stăpânire pe mine.

- Da. Eşti bine? Spun şi mă încrunt când o voce feminină se aude pe fundal.

- Da, sigur.

- Şti îmi cer scuze că nu am mai vorbit. Doar şti că nu mi-am mai văzut părinţi de mult timp şi am stat cu ei mai mult, spun încet.

- Nu-i nimic. Mai vorbim, spune şi îmi închide înainte să mai spun ceva.

Am lăsat telefonul să-mi cadă din mână şi mi-am dus mâna la frunte masând uşor. Simt cum capul încearcă să-mi explodeze. De ce naiba l-am sunat ? Mai bine nu o făceam. Da ştiu, eu l-am rănit mai mult şi poate merit să se comporte aşa cu mine. De când sunt cu el nu fac decât să mă tăvălesc cu Connor pe unde apuc, iar pe el de abia îl las să mă sărute. În jocul meu nebunesc şi murdar cu Connor, reuşesc doar să rănesc şi să mă rănesc. La naiba, nimic bun nu iese din asta. Mi-am alungat orice gând legat de Nate acu m şi m-am concentrat pe găsirea unui avion în seara asta. Dacă plecăm în seara aceasta o să ajungem mâine dimineaţă, numai aşa aş avea timp să mă pregătesc pentru prima zi de facultate. Să-mi cumpăr haine decente şi să mă relaxez pentru ultima zi.