Razboiul Sexului ✅

Capitolul 19 - Eu, enervantă?

Respiraţia mea sacadat face ecoul în liniştea ce domneşte peste noi. Îl privesc pe Connor şi mă las să curg uşor sprijinită cu spatele de trunchiul copacului. Tresare, când ating pământul rece cu fundul. Închid ochi şi oftez. Ce naiba vrea să spună prin asta? Nu i-am făcut nimic. El, el mi-a făcut multe. Bune şi rele. M-a făcut să ţin la el ca o idioată.

- Ce ţi-am făcut Connor? Întreb accentuându-i numele.

- Nimic, îmi răspunde încet lăsându-se la nivelul meu.

- Spune-mi, insist.

Pare debusolat, pierdut, abătut şi trist. Şi nu pot să văd asta. Cu toate că amintirile cu el abuzând de mine sunt încă vii, nu pot să-l văd aşa. Privirea mea îl urmăreşte cum se ridică şi se îndepărtează de mine. Pare să se îndrepte spre ieşirea din parc. Mă ridic repede şi măresc paşii pentru a-l prinde. Nu cunoaşte locul şi nu vreau să-l las să hoinărească aşa, singur.

- Connor, strig când aproape ajung la el.

Se răsuceşte pe călcâie şi mă fixează cu privirea. Un fior îmi trece prin corp iar un altul îmi îngheaţă sufletul. Ochi îi sunt goi şi privirea îi e absenţa. Întunecimea i se zăreşte în ochi şi mă cutremur. Ce l-a deranjat atât de mult încât să devină iarăşi aşa.

- Ce vrei? Vocea lui tăioasă mă sperie.

- Să mă aştepţi. Mai vrei să mergem undeva sau acasă? Spun când ajung lângă el.

- Dacă nu o să mai insişti mergem, îmi răspunde mai blând. Dacă nu, mergem acasă, continua relaxându-se.

Am pus în balanţă ambele variante. Dacă aveam să continui partea bună a lui, partea de care m-am îndrăgostit mai tare avea să dispară poate pentru totdeauna. şi nu mai am numai o zi sau două în care să profit de asta. Mi-am înghiţit nodul din gât ce urca mai sus şi mai sus, cu fiecare privire aruncată spre el. Am deschis gura larg pregătită să protestez, dar mi-am dat o palmă în sinea mea înainte să vorbesc.

- Sigur. Nu o să mai insist, îi răspund şi el doar zâmbeşte.

Trec în faţa lui şi merg încet spre ieşirea din parc, doar câţiva paşii ne mai despart de ea. Merg încet, respirând încet doar pentru ai putea auzi respiraţia agitată a blondului, paşii săi apăsaţi fac zgomot pe trotuar după ce ieşim din parc.

Ne îndreptăm uşor spre pădure, eu în fata temătoare şi puţin speriată, el în spate tăcut şi perfect.

Tresar uşor când mâna lui o prinde pe a mea. Mă întorc doar pentru al găsii pe acel Connor de dimineaţă sau mai bine spus până acum câteva clipe.

- Unde mergem? Vocea lui caldă şi blândă mă linişteşte atât de mult.

- În pădure, răspund repede şi grăbesc pasul trăgându-l după mine.

Cu cât înaintam mai mult cu atât suntem mai aproape de a paşii în pădure, Locul unde toată lucrurile sunt posibile. Locul unde pot să mă ascund de restul lumii să fiu doar eu cu gândurile mele. Aici mă simt protejată. Şi spun asta pentru că asta fac arborii înalţi cu coroane mari verzi sau pătate de pete rugini şi galbele, acum că toamna e aproape.