Razboiul Sexului ✅

Cap 10 - Toţi sunt nesimţiţi

Lacrimi uscate îmi decorează chipul când se iveşte de ziuă. Soarele se ridică pe cer şi scalda oraşul în lumină. Va fi o zi însorită, dar nu şi pentru mine. Momente din ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută îmi revin în minte asemeni unui film. Şocul mi-a cuprins corpul, de aceea mi-a fost prea greu să mă mişc într-un fel sau altul. Dar la ce bun? Forţa mea nu se compară cu a lui. Aş fi putut poate doar să agravez lucrurile. Până şi lacrimile au fugit de mine. Simt nevoia să plâng dar nu pot. Îmi e atât de greu, am nevoie să plâng, am nevoie să-mi simt lacrimile scurgându-se pe faţă, am nevoie de ele pentru a mă linişti. Dar nu mai pot. Nu mai pot să plâng.

Razele soarelui dansează pe chipul meu şi îmi închid ochi. Lumina e prea puternică şi mă deranjează. Am nevoie de întuneric aşa cum au nevoie demonii de el. Mă compar cu un demon, dar mă asemăn mai mult cu un înger căzut. Nu sunt un demon. Eram un înger până acum câteva ore şi odată cu.. cu violul am căzut, am decăzut. Şi totuşi mă compar cu un demon, mă simt ca unul şi tind să cred că sunt unul.

Telefonul sună şi nu obosesc să mă uit la el. Nu sunt în stare să vorbesc cu nimeni. Parcă toate cuvintele sunt blocate şi îmi e frică să nu spun cuiva ce s-a întâmplat. Sunt slăbită şi lipsită de apărare. Nu pot să cred că atunci când l-am văzut pe el, violatorul meu, visam să formăm un cuplu. Să pot să adorm cu capul pe pieptul lui şi să mă joc prin părul său cu mâinile.

Îmi întind mâna după telefon când tonul de apel se întrerupe şi începe din nou pentru a treia oară. Scris mare şi cu negru numele apelantului îmi apare pe ecran" Nate". Răspund şi duc telefonul la ureche cu mâna tremurândă.

- Hei, şoptesc.

- Ce faci scumpo? Se aude vocea uşor răguşită a lui Nate.

- Numai ce m-am trezit, tu? Îl întreb şi vocea îmi tremură.

- Eşti bine Evyline? Îţi tremură vocea? Mă întreabă pe un ton răspicat.

- Doamne sunt bine. Ce nu înţelegi? Îi răspund pe un ton ridicat.

- Nu te enerva pentru că mă îngrijorez pentru tine, spune şi pufneşte.

Oftez şi îmi dau ochi peste cap. Cu ce ar putea el să-mi fie de ajutor, doar nu ar putea să ia violul pentru el? Trag aer în piept înainte să răspund.

- Scuze, dar nu-mi place să mă tot întrebi, spun şi fac o pauză. Dacă am spus că sunt bine aşa e, continui şi oftez.

- In fine, spune şi sunt sigură că îşi dă ochi peste cap. Ce faci mai târziu?

- Nu ştiu. Ieşim sau ceva? Îl întreb şi încerc să zâmbesc.

- Da.Ne întâlnim la două. Te pup, spune şi după ce îi răspund închid.

Am câteva ore să-mi revin, doar câteva ore în care să arăt normal. Dar cum aş putea? Sunt o epavă. Chiar dacă nu m-am uitat în oglindă ştiu sigur că am nişte cearcăne imense. Îmi întind mâinile şi piciorele. Mă dau jos din pat şi păşesc temătoare până la dulap. Scot halatul negru şi îl îmbrac. Paşii mei sunt mici şi înceţi până la uşa camerei. Inspectez holul înainte de a porni spre baie. Nu e nicio urmă de Connor şi sper să nu-l întâlnesc. Apăs pe clanţa uşii şi o deschid în larg. Păşesc înainte fără să-mi ridic privirea din pământ. Mă lovesc de un trup şi înghit în sec şi îmi ridic privirea temătoare.