Nu mă cunoașteți

Capitolul 16

*După o săptămână*

Sper că am scăpat și eu în sfârșit de dramă, să mă bucur și eu odată de seara de Monopoly în familie. Din păcate, nici nu m-am pus bine la masă, că mi-a și sunat telefonul. Hm, nu cunoșteam numărul, dar totuși am răspuns.

-Alo, Sean, întreabă o voce de femeie.

-Doamnă, îmi pare rău, nu știu de unde aveți numărul meu, dar sunt căsătorit, așa că dacă mă scuzați...

-Măi, băiete, nu te mai ține de prostii. Sunt mama Jennei. Nu s-a mai ridicat din pat de o săptămână și chiar nu știu pe cine altcineva să chem. Te rog, sunt foarte îngrijorată.

Cum am auzit de Jenna, mi-am și cerut scuze celorlalți, mi-am luat haina pe mine și am plecat către ea. După puțin timp am bătut la ușa ei și în câteva secunde mi-a deschis ușa o femeie abia trecută de 40 de ani, care pot spune că arăta foarte bine. Ochii ei negri inexpresivi mă trimiteau cu gândul la Jenna, cu care semăna izbitor de mult.

-Tu ești Sean, nu-i așa? Mă bucur să te cunosc în sfârșit. Eu sunt Ella, mama Jennei, se prezintă ea după ce mă invită în casă.

-Plăcerea este de partea mea, răspund politicos, apoi îi iau mâna și i-o sărut cu respect. Um, ați spus că Jenna e destul de supărată, puteți să mă duceți la ea?

-Doar dacă nu o să îmi mai vorbești cu "dumneavoastră", să știi că nu sunt cu mult mai mare decât tine, râde și mă duce până în fața unei uși. Asta e camera ei, vă las să vorbiți. Am încredere în tine că o s-o faci să se simtă mai bine.

Am încuviințat și am bătut grijuliu la ușă. Nu am auzit niciun răspuns, dar totuși am intrat. Când am văzut-o pe Jenna, am rămas șocat, nu purta puc de machiaj, părul îi era nepieptănat, o pătură o acoperea complet, în afară de față, iar privirea îi era mai pierdută decât de obicei.

-Hei, nu am mai auzit de tine de ceva timp. Începi să mă îngrijorezi.

-Am stricat orice șansă de a fi cu băiatul pe care îl iubesc. Poate dacă nu i-aș fi spus cine sunt și îi dădeam pur și simpu încă o șansă. Ce-o fi fost în capul meu? De acum o să mă vadă mereu ca pe vechea eu, urătă, grasă, plictisitoare.

-Nu mai spune asta! Ești perfectă, Jenna! Ți-am mai spus, nu trebuie să trăiești în trecut. Asta ești tu, acum, frumoasă, deșteaptă, cu un corp pe care îl vor toate fetele și o personalitate care atrage toți băieții, spun și văd cum îi apare un mic zâmbet pe față.

-Mulțumesc, Sean. Întotdeauna știi ce să spui. Să înțeleg că trebuie să mă obișnuiesc cu ideea că nu voi reuși niciodată să fiu cu singurul băiat pe care l-am plăcut vreodată.

-Of, te rog, nu mai gândi așa. A fost un fraier că nu a știut să te prețuiască atunci când te-a avut. În cel mai bun caz o să găsească o fată care o să-i ofere sex de câte ori o să vrea, dar să știi că nu e de ajuns. O să simtă odată și odată nevoia de afecțiune și nimeni nu o să i-o ofere așa cum ai fi făcut-o tu. O să își dea el seama ce a pierdut, probabil când o să fie prea târziu.

A zâmbit și m-a luat în brațe. Of, părea așa inocentă, exact opusul cum era întotdeauna. Mă bucur că a avut încredere în mine să îmi arate cum e ea de fapt, să nu se ascundă dacă o captează vreo emoție pe care nu vrea să o arate.

-Am promis că nu o să plâng niciodată după un băiat, spune ea deodată. Și iată-mă acum. Nu, trebuie să fac ceva. O să încerc să trec peste. Vorba ta, sunt atâția băieți, iau eu nici măcar nu am încercat să îi cunosc.

-Așa te vreau! Redevino Jenna pe care o știu și o iubesc, cea pe care nu o doboară nimeni.

-Mulțumesc că mi-ai amintit cine sunt, spune și îmi dă un pupic pe obraz, după mă dă afară din cameră să se aranjeze.