Contagious

Capitol 4

M-am apropiat de oglindă.  O fetiță de 17 ani. Nu mai mult de 170 cm. 48 kg cu tot cu papuci. Păr lung, ondulat, șaten. La 15 ani am vrut să-l vopsesc roșcat, dar mama mi-a ținut morală. A avut efect, pentru că în viața mea nu mă voi vopsi. Strică frumusețea părului. Îl arde, îl despică, îl face aspru. 

Nu folosesc machiaj, pentru că mama nu folosește;  este frumoasă și fără machiaj. Ochi verzi, mici, dar mama spune că mai bine micuți și plini de viață, decât mari și goi înăuntru. 

Ador natura și arta. Cânt, când nu mă aude nimeni. Desenez, când nu mă vede nimeni. Visez și meditez, când nu mă deranjează nimeni. Am concepții diferite față de diverse lucruri și realități. Nu am prieteni, pentru că nu există. Nu cred în Dumnezeu, pentru că nu există. Cred în mine, pentru că exist. 

Sunt punctuală în legătură cu planurile, încăpățânată cu persoanele, zgârcită, egoistă și orgolioasă cu persoanele pe care le consider că merită atitudinea negativă, și totuși sunt veselă cu toți. Zâmbesc 8 din 10 cazuri; cel mai adesea, de la nimicuri. Am momente când mă uit la copaci și râd. Nu-s nebună, jur! 

MASCĂ.  Zâmbetul este o mască. Folosesc masca pentru a ascunde ceea ce sunt cu adevărat. Timidă. Singură. Confuză. Vinovată. Tristă. Pierdută. Îmi dau masca jos atunci când meditez; doar atunci. Nimeni nu îmi va lua vreodată masca. Nimeni nu mi-o va distruge. Nimeni!

Am auzit un ciocănit ușor în ușă, iar eu am tresărit. M-am uitat încă odată în oglindă, apoi m-am întors spre ușă. 

- Hai să mâncăm. Spune Oliver.

M-am uitat neîncrezută la el. Mi-a făcut loc să trec, a închis ușa și a mers după mine. 

- A fost mai ușor decât am crezut. Cred că ți-e foarte foame. Zice amuzat de situație.

Deci crede că dacă mă supun, el câștigă, ha? Mă opresc brusc, îl ocolesc, iar el nu reușește să mă oprească pentru că încă nu procesează, cred. Mă apropii de ușa camerei ,,mele" când îi simt mâna pe brațul meu.

- Hai măăăi, nu te juca cu mine. Cumva supărăcioasă? 

- Da. Cumva nesimțit, idiot și tâmpit? Da. Spun și îmi dau seama că el încă are arma la el, așa că mă uit în ochii lui și zâmbesc. 

Mă trage înapoi pe hol. Deci preferă să tacă, decât să răbufnească. Bună alegere.

Pe masa din bucătărie sunt două tacâmuri. De ce brusc m-am gândit la o cină romantică? Dacă la asta se gândește el, atunci o fac horror din romantică; deși ar ieși prost pentru mine. 

Eu rămân în tocul ușii, în timp ce el se duce spre locul unde stă salata aproape gata și carnea. Presupun că este de iepure, pentru că este fină, la prima vedere. Dacă a otrăvit-o? Îl las pe el să guste primul. Mă duc lângă el pentru a vedea dacă nu pune ceva să mă otrăvească sau să mă adoarmă. 

- Cu ce scop? Întreabă.

- Cu ce scop ce? Întreb nedumerită. 

- Cu ce scop ai venit lângă mine? De ce nu ai fugit pe ușă afară?

- Ușa este încuiată, iar cheia o ții în buzunar. Cuțitul e mai aproape de mine acum, deci am un avans de câteva milisecunde. Spun în timp ce mă uit în ochii lui goi.