Contagious

Capitol 10

M-am trezit cu fața pe carte. Extraordinar, am adormit așa? În ce hal ai ajuns, Erica?

Fug spre bucătărie pentru a-l căuta pe Oliver. Habar nu am cât am dormit și vreau să știu neapărat cât e ora.

- Oliver! Strig, dar nu neapărat foarte tare.

- Aici. Îl aud răgușit din dormitorul lui.

Mă îndrept într-acolo și deschid ușa încet. Îl văd stând în pat. Îmi îndrept ochii spre hainele de pe mine. Nu am băgat de seamă că port doar un maiou verde, larg până aproape de mijlocul coapselor și colanți negri. Să menționez că-s desculță.

- De ce nu dormi? Oliver întreabă uitându-se pe noptieră unde stă cuminte ceasul digital. E de abia ora 6:24, Erica. Ce faci la ora asta? 

Parcă lovit de ceva, se ridică brusc în fund și se încruntă.

- Erica, ce faci la ora asta? Ce ai de gând să faci? ridică Oliver vocea.

- Să te omor apoi să fug, boule. Nu fac nimic. M-am trezit și am vrut să știu cât e ora. Spun rotindu-mi ochii.

- Și nu mai poți să dormi înapoi? E doar ora 6. Spune parcă rugându-se să nu-l fi trezit. Se calmează și își așează capul pe perna probabil foarte comodă.

Se uită la mine, dar se încruntă din nou.

- Ce mai este de data asta? Întreb obosită de privirea aia stupidă.

- Ce ai pe față? Vino mai aproape. Spune uitându-se atent la fața mea.

Fir-ar. Am dormit pe carte! Nu cumva am semne pe față? Vre-un ,,Margarita", ceva?

Oliver articulează cu degetul spre obrazul său și face cercuri invizibile.

- Se pare că nu ai dormit chiar bine. Zâmbește el.

- Ba da, doar că am adormit pe o carte. Zâmbesc și eu înapoi.

- Am ceva mai moale decât cartea aia.

Moale? 

Doamne, Erica. La ce te-ai putut gândi. Vorbea de pernă, toanto.

- Am și eu ,,moale" în camera mea.

- În camera ta sau aici cu tine?

Nu cumva....? 

- Ce vrei să spui?

- Nu te-ai prins. Las-o așa. Spune Oliver cu o privire perversă.

. . . și anume acea privire mi-a confirmat că vorbea de fundul meu. 

- Noapte bună. Dau să ies din camera lui, dar mă opresc la auzul cuvintelor lui:

- Nu, m-ai trezit și crezi că scapi basma curată?

Pufnesc aproape dezgustată de nesimțirea lui.

- Amuzantule, spun stupefiată.

- Îți ceri scuze sau mă ridic eu însumi și te așez frumos în patul meu și stai cu mine până la amiază, când voi vrea eu să te las  să pleci.

- Gata, gata. Scuză-mă că te-am trezit. Data viitoare doar o să te omor și atât. Zâmbesc dulce și  mă îndrept spre ușă.

Îl pufnește râsul.

- Hai că mi-a trecut somnul. Vino aici, în pat, să privim un film. 

Nu realizez ce a spus.

- Care e genul tău preferat de film? Întreabă de parcă el nu e hoț, iar eu nu-s victimă; de parcă am fi prieteni de o veșnicie, nu că am fi acum.

Mă întorc pe vârfuri și întreb de-a dreptul amuzată:

- Tu vorbești serios? Zâmbesc, chiar dacă ochii arată mirarea.

- Păi, e jumătate la șapte, m-ai trezit fără nesimțire și, capac peste toate, nu mai pot să adorm înapoi. Și astea doar din vina ta. Ce ar fi dacă ai acoperi puțin vina și ai veni aici?

- Oliver, tu chiar nu vezi în ce sit . . . încep dar el mă întrerupe puțin enervat:

- Erica! Putem măcar pentru câteva ore să stăm liniștiți, fără certuri, făță țipete și fără mofturi? 

Expir obedientă, dar încă nesigură de ceea ce urmează să fac. Mă apropii încet de pat în timp ce el îmi face loc în partea dreaptă al lui. Mă așez pe pat și ridic perna, astfel încât, rezemându-mă de perete, să-mi fie comod. Așa face și el.

Privește spre mine și zâmbește, apoi ia laptopul lui.

- Horror sau science fiction. șoptesc.

- Perfect. Spune el zâmbind.

Îl urmăresc cum alege un film science fiction și zâmbesc pentru că  a făcut o decizie corectă. Dacă ar fi ales horror, ar fi ales un film extrem de urât.

După jumătate de film, deși este interesant, mi-a venit somnul. Îmi îndrept ochii spre Oliver  și observ  că somnul deja la capturat pe el. 

Iau încet laptopul lui și las filmul să continue, să nu observe vreo schimbare auditivă. Încerc să parcurg cu cursorul undeva, dar nu merge. Ce dracu i-a făcut? Apăs pe mai multe butoane, dar nu merge nimic. Al naibii de nesimțit. A blocat laptopul. Știa că o să adoarmă și mă lasă fără supraveghere. Îmi vine să lovesc ceva, strângând deja pumnii și mârâind.

Îl simt cum se mișcă lângă mine. Pun ca friptă laptopul exact acolo unde era și mă prefac că privesc. Nu s-a trezit. Perfect. 

Casc și închid ochii. Capul îmi alunecă de perete și ajunge pe umărul lui Oliver. Pentru milisecunde, mă gândesc să mă duc în camera mea să dorm, dar mă răzgândesc, brusc venindu-mi o idee genială de a scăpa de el: 

dacă mă prefac că îl ascult și că îmi place de el; dacă îl fac să aibă încredere în mine, s-ar putea curând să nu își mai facă griji că voi fugi.  Și ăla va fi momentul când eu voi profita de situație și voi fugi. 

Dacă-l joc pe degete, o să scap basma curată și o să-l pot denunța la poliție.