Contagious

Capitol 6

M-am trezit brusc. Mă uit în jur și nu văd nimic. Vid. 

- Heeei. E cineva? Strig și aud cum ecoul îmi răspunde.

Mă dau jos din pat și merg spre... spre nimic.

Respirația mi se aude din ce în ce mai tare. Mă cuprinde frica și încep să tremur, atunci când în depărtare se ivește o siluetă neagră. Eu m-am oprit, dar acea figură se apropie de mine. E figură de bărbat. Unul puternic și plin de forță. 

,,Nu este real. Nu este real" îmi repet în gând. 

,,Poate este un vis." gândesc.

Simt o răsuflare pe gâtul meu. Aer rece. Mă uit în față și nu mai văd silueta. Îmi întorc capul într-o parte, dar nu prea tare, astfel încât să văd dacă este cineva în spatele meu...

...și era. Era acel bărbat. M-a întors brusc cu fața la el și m-a împins atât de tare, încât am căzut jos la câțiva metri depărtare de el. Am început să mă  dau în spate cât mai departe de el, iar el stă nemișcat. 

În momentul când m-am ridicat de jos și am început să alerg, a început să alerge și el după mine. Se joacă cu mine? Mi-am întors capul pentru a vedea dacă mai este în spatele meu. Tot ce am văzut a fost o siluetă și un cuțit. Cât pe ce să țip, dar am stopat țipătul cu mâna și am fugit mai repede.  Fuge mai repede ca mine, nenorocitul. M-a prins de talie și mi-a suflat în ureche.

- Nu fugi de moarte, prințesă. Niciodată să nu fugi de ceea ce ți-e sortit. Șoptește și pune cuțitul lângă gâtul meu.   

- Ericaaa. Șoptește suav și îmi dau capul pe spate. Nu are rost să mă zbat. Voi muri.

- Ericaaa.

- Erica!  Strigă.

- Erica! Trezește-te. E doar un coșmar! 

Am deschis ochii brusc și era deasupra mea. Am tresărit puternic și m-am îndepărtat rapid, căzând de pe pat cu tot cu cearșafuri. M-am lipit cu spatele de perete. Lacrimile săpau în obraji fără milă. Eram terifiată și tremuram, cu ochii ațintiți asupra celui care se îndrepta spre mine încet, eu strigând în continuu: 

- Nu mă răni! Nu mă răni!

- Erica. Sunt eu, Oliver. A fost doar un coșmar. Gata, a trecut. Spune și se apleacă spre mine.

Mă ridică, iar eu nu protestez. Nu procesez. Ce se întâmplă?

Mă cuprinde strâns, eu răspunzându-i la îmbrățișare. Îmi sprijin capul de pieptul lui și încerc să mă liniștesc. Ce a fost asta? Nu am coșmaruri. Nici măcar nu visez. N-am visat niciodată. Ce se întâmplă cu mine?

- Ești în siguranță.