My angel

Doi ochi albastri

Stropii de ploaie se plimbau pe geamul trenului în care mă aflam. Se pare că vremea nu voia sa tina cu mine. Citeam de când am plecat, adică de 5 ore. Un drum lung dar am reușit sa termin cartea mea favorită: Sărutul îngerului. Nu stiu a câta oară o citesc, mereu găsesc câte ceva nou în ea. Andrew si Maia sunt atât de îndrăgostiti si totuși nu își spun asta. Sunt acolo unul pentru celălalt iar sentimentul de iubire s-a născut dintr-o prietenie forțată de părinții acestora. În monologurile lor isi explima iubirea pentru celalalt fără știrea celuilalt si ... Suna atât de frumos încât te face să plângi si le tine. Oare de ce ,ceva atât de frumos, doare ? Meditând la subiectul acestei cărți formidabile, aud cum tremur ajunge în gara si suntem anunțați că am ajuns la destinație. Bunica mă va aștepta în afara gării deci trebuie să îmi iau bagajul si sa găsesc singura spre iesire. Ies din tren trăgând de trolerul ce l.am luat cu mine. Constt ca ploua cu găleata. Perfect. Rochia mea de vara se face una cu pielea corpului meu. Încerc să trac de bagajul imens ce îl am în spatele meu și din cauza stropilor de ploaie nu pot vedea exact pe unde o iau. Fug repede,uitandu-ma în urma mea pentru a nu uita ceva când mă lovesc de ceva solid, căzând pe jos. În ploaie nu pot vedea cine este, văd doar un om la fel de pedepsit de ploaie ca si mine îmbrăcat la costum. Mă ajută să mă ridic ,nevazandu-i fata si ma împinge de la spate spre o parte a peronului unde era acoperit. În sfârșit un loc uscat. Abia după ca ma steeg pe fata văd de cine m-am lovit. Își pune mâna în părul lui negru si lucios, în timp ce înjură pe sub mustăți ca era plouat. Nu își ridică privirea , dar îl cercetez din cap până în picioare. Arată demențial în acel costum bleu . își ridică privirea ,se uita lung la mine și zâmbește. Pot spune că văd cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată. Un zâmbet ștrengar ii apare pe chip si ma măsoară din priviri.
-Buna. Ești bine ? Sper ca nu te-am lovit rau. Din cauza ploii nu am văzut pe unde mergeam.
-Stai calm. Nici eu nu am fost atentă pe unde mergeam. Sper ca si tu ești bine
-În afara de faptul ca ne vom alege cu o răceală serioasa, cred că sunt bine . Sunt Damon.
-Încântată. Sunt Adele.
-Ce nume frumos. Și .... Vrei sa intram in cafenea să ne uscam puțin ?
-Nu mulțumesc, cred că deja bunica e îngrijorată. Mă așteaptă la intrarea in gara dar...
-Te duc eu. Și așa sunt în întârziere.
Îmi ia trolerul si o ia spre direcția spre care alergam si eu.
-Hei. Nu e nevoie. Pot duce bagajul singura .
-E plăcerea mea, stai calma. Nu e greu.
-Dar, te rog ..
Se întoarce spre mine ,aproape ca ma izbesc iar de el, se uita adânc și profund in ochii mei și spune hotărât :
-Îl duc eu, te rog ,măcar atât să fac . bine ?
-Da...
Rămăsesem fără cuvinte. Dintr-o privire a reușit să mă reducă la tăcere și totodată să mă facă să mi se strângă stomacul. Mergem până la intrarea in fără fără să mai spunem nimic până văd Masina bunicii Abigail.
-Bunica e aici si ma așteaptă. Mulțumesc pentru ajutor. Cum te pot răsplăti ?
-Stai calma , nu e nimic. Mă bucur că te-am putut ajuta.
-Pai, atunci, îți doresc o zi frumoasa si tot ce e mai bun.
-Pe curând,Adele!
Și îmi facu cu ochiul. Alerg spre masina bunicii, această iese din mașină și mă îmbrățișa.
-Cine era acel băiat încântător ?
-Un simplu baiat.M-a ajutat să găsesc ieșirea la gara. Atât
-Bine, hai sa mergem acasă și să te schimbi să nu răcești.
Mă urc în mașină și rămân cu gândul la Damon, si ochii lui albastri superbi.