Poesis

R.O.G.V.A.I.V.

Pământul îţi poartă seminţele
ce îţi cutreieră sângele -
seminţe metamorfozate-ntr-un falnic arbore,
ce creşte şi nu se mai opreşte
până nu zgârie cu creanga-i ascuţită curcubeul;
culorile se-ntină şi curg în sincron
pe soarta noastră monocromă,
dându-i speranţă, viaţă şi umor;
suntem nişte sadici, doi masochişti,
ne chinuim unul pe altul fără rost,
ne întrebăm ce am greşit, ce ne dorim,
pentru ce nu luptăm şi până când.

Încă mai curg culorile...
întâi roşu, apoi oranj şi galben -
pe restul le cunoşti prea bine;
verde, albastru, indigo -
ca sufletele noastre într-o zi de iarnă,
căci vara totul se transformă-n violet,
precum liliecii ce-nfloresc inevitabil;
noi nu-nflorim, noi putrezim
treptat,
ca merele pădureţe şi cireşele trecute;
dacă ne-am reîncarna am fi lilieci -
eu floare mov, tu mamifer zburător,
eu în grădină, tu în peşteră,
paradis, infern,
alb, negru,
răsărit, apus,
nord, sud
eu, tu.